Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

De ce se oferă femeile cecene voluntar pentru misiuni sinucigașe?

* Articol publicat la data de 7 aprilie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Cecenii și rușii sunt cetățenii aceleiași țări, produsul aceluiași sistem de educație, deținătorii acelorași pașapoarte. Și totuși, două femei cecene au intrat în metroul din Moscova și s-au aruncat în aer alături de 38 de navetiști nevinovați.
Pentru a înțelege cauza acestei tragedii trebuie să privim în trecut. În 1721, trupele rusești, supușii lui Petru cel Mare, emisarii celui mai autocratic stat din Europa, au mers la vest de granița lor pentru a se întâlni cu călăreții ceceni. Cecenii reprezentau o cultură diferită. Aceștia nu aveau un guvern centralizat – fiecare sat se conducea singur.
Prima întâlnire a dat tonul pentru ceea ce va urma. Întâlnirea s-a transformat într-o luptă. Unitatea rusă a fost distrusă.
Un la doilea invadator a încercat, cu mai mult succes, să cucerească teritoriile cecene după aceasta, iar acesta a fost Islamul. Conduși de adepții lui Naqshbandi Sufi, cecenii deveniseră credincioși până la sfârșitul secolului XVIII, și sub stindardul verde al Islamului s-a organizat rezistența împotriva Rusiei.

Pe malul opus al râului Sunja în satul Aldy un profet a apărut și a început să predice. Acesta i-a subjugat pe sătenii superstițioși și ignoranți pretinzând că a avut o revelație,” scria un general rus într-o scrisoare în 1785. Acest lucru era inacceptabil și o misiune a fost trimisă către Aldy pentru a-i arăta profetului – care spunea că se numește Sheikh Mansur – cine este șeful.
La sosirea în Aldy, însă, rușii au găsit satul gol. Au ars câteva case și s-au îndreptat către Rusia, doar că au descoperit că victoria lor era departe de fi completă. Sătenii îi așteptau în pădurile din jurul drumului, iar expediția punitivă s-a transformat într-o mare rușine. Jumătate din corpul expediționar a fost masacrat, iar mulți dintre cei rămași s-au înecat în Sunja.

Frăția Naqshbandi – din care probabil că Mansur făcea parte – s-a răspândit adânc în munți după această victorie, în timp ce locuitorii regiunii răsuflau ușurați datorită pauzei oferite de războaiele napoleoniene. La scurt timp după victoria asupra francezilor, însă, rușii nu intenționau să mai tolereze această stare de lucruri.
Alexander Yermolov, unul dintre eroii războaielor împotriva lui Napoleon, credea în necesitatea controlării acestor turbulenți.
Începând cu 1817 acesta a edificat o serie de forturi numite Vnezapnaya (“Iute”), Neotstupny Stan (“Nicio retragere”), Zlobny Okop (“Răzbunător”) și Burnaya (“Furtunos”). În centrul acestora se afla un fort care ulterior va deveni un oraș. Yermolov i-a dat același nume folosit pentru descrierea lui Ivan cel Groaznic: Гро́зный (Groznîi).

Caucazul poate fi asemănat cu o fortăreață grandioasă, miraculoasă și puternică de la natură, protejată artificial de amplasamente militare și apărată de numeroase garnizoane. Doar oamenii neînfricați ar încerca să escaladeze un astfel de fort. Un comandat inteligent ar observa necesitatea recurgerii la arta militară; ar trage linie și ar săpa tranșee și ar mina zona, pentru a o controla,” spunea unul dintre generalii lui Yermolov, evidențiind strategia care avea să fie folosită de atunci încoace.

Nu era o strategie care intenționa să obțină sprijinul civililor, însă, locuitorii s-au trezit tratați precum soldații, au fost mutați din munți sau au fost forțați să se refugieze departe de zona natală dacă refuzau să se supună. În fiecare vară rușii distrugeau satele cecene, iar în fiecare toamnă cecenii le reconstruiau.

În septembrie 1819, rușii au ajuns în localitatea Dadi-Yurt, unde locuitorii i-au sfidat. Încurajați de femeile și copiii lor, bărbații au luptat până la ultimul. Masacrul a fost teribil. Numai 14 bărbați au supraviețuit și doar 140 de femei și copii au fost luați prizonieri. Nu există un punct de vedere cecen să ne spună cum s-au simțit după aceste orori, dar cuvintele scrise de Lev Tolstoi, aproape la un secol după asta, spun adevărul.

Fântâna fusese murdărită, evident cu scopul de a nu se putea utiliza apa din ea. În mod similar a fost profanată și moscheea, iar mullahul și copii săi o curățau,” scria Tolstoi despre un alt masacru în cartea sa Hadji Murad.

Bătrânii satului s-au adunat în piață și au discutat despre poziția lor. Nimeni nu a vorbit cu ură despre ruși. Sentimentul pe care cecenii, tineri sau bătrâni, îl simțeau era mai puternic decât ura. Nu era ură, ci refuzul de a-i recunoaște pe acești câini de ruși drept oameni, și atâta repulsie, dezgust și tulburare în fața dorințelor ridicole ale acestor ființe, încât dorința distrugerii lor, precum dorința distrugerii șobolanilor, paianjenilor veninoși și lupilor, era atât de naturală precum instinctul de auto-conservare.”

Dar Tolstoi era un rus rar întâlnit, care simpatiza cu locuitorii din Caucaz. Majoritatea rușilor au uitat aceste masacre, dacă au știut despre ele în primul rând, iar liderii lor s-au fălit în vremurile de pace cu ‘egalitatea‘ dintre cele două națiuni, ca și cum cecenii au dorit vreodată să se unească cu Rusia. Acțiunile generalilor ruși au fost uitate. În era sovietică, era chiar și o statuie a lui Yermolov în centrul orașului Groznîi, fiecare cecen fiind silit să admire imaginea acestui așa-zis erou.

Rezistenta împotriva rușilor a fost condusă în secolul al XIX-lea în general de avari, vecinii cecenilor din satele montane din Daghestan. Mișcarea, care fusese la origine parte din Naqshbandi, s-a prăbușit în 1859 când Imam Shamil, liderul acesteia, a fost capturat. În captivitate, acesta a povestit despre deceniile de luptă împotriva rușilor. Cecenii fuseseră unii dintre cei mai aprigi luptători ai săi, dar Shamil nu avea nimic bun de spus despre ei.

Nu există nimic mai rău în toată lumea decât această mizerie. Rușii ar trebui să-mi mulțumească că i-am mai domolit puțin. Fără asta nu era decât un singur mod de a trata cu ei: să-i împuști până la ultimul om, așa cum faci cu animalele periculoase,” se confesa Shamil gardienilor săi ruși.

Nu am luptat împotriva lor pentru loialitatea fată de ruși. Știți bine că n-au avut așa ceva vreodată. Am făcut-o pentru caracterul lor josnic și înclinația lor pentru furt și banditism. Spun adevărul și sunt sigur că și voi veți lupta cu ei acum, nu pentru loialitatea lor față de mine, ci pentru aceiași tendință către banditism, pe care n-o vor abandona.”

A fost o declarație profetică, iar majoritatea cecenilor nu au luat această predare a lui Shamil ca pe un motiv de opri lupta. Au continuat rezistența sporadică împotriva Imperiului Rusiei pentru restul vieții lor, profitând eventual de avantajul vidului de putere de după revoluția comunistă și restabilind un stat islamic în Cecenia și Daghestan.

Bolșevicii simpatizau cu cecenii, la fel precum cu celelalte popoare oprimate ale imperiului. I-au privit ca pe tovarășii lor, victime ale fostului regim, și de aici drept aliați naturali pentru acțiunile ce urmau să vină.

Vechiul guvern, moșierii și burghezii ne-au lăsat moștenire popoare terorizate ca kirghizii, cecenii și osetii, a căror pământ a fost colonizat cu cazaci și elemente chiabure (kulak) din Rusia. Acești oameni au fost condamnați la suferințe incredibile și la dispariție,” spunea un oficial bolșevic de origine gruzină, în 1921 – cunoscut ulterior lumii sub numele de Iosif Stalin.

Poziția națiunii Rusiei Mari, care a fost națiunea dominantă, și-a lăsat amprenta chiar și asupra comuniștilor, care nu sunt capabili, sau nu vor, să stabilească relații apropiate cu națiunile autohtone, să le înțeleagă dorințele și să-i ajute să iasă din starea lor înapoiată și necivilizată.”

Ascunsă în cadrul declarației sale de simpatie, era însă o presupunere greșită, și anume credința că cecenii doreau să “iasă din starea lor înapoiată și necivilizată”. Ei bine nu voiau. De fapt, chiar le plăcea. Uniți prin frăția Sufi, aceștia se agățau de tradițiile lor. Bandiții bântuiau munții și, eventual, răbdarea oficialilor înțelegători a luat sfârșit.

În circumstanțele celui de-al Doilea Război Mondial, un război pentru existența statului sovietic pe care-l construise, Stalin nu putea tolera loialitatea lipsită de entuziasm. Astfel, pe 23 februarie 1944, forțele sale de securitate i-au scos pe ceceni din casele lor, i-au încărcat în camioane și trenuri și i-au expediat în pustiurile Asiei Centrale.

Acesta este un eveniment – una dintre multele deportări care au dus la moartea a între un sfert și jumătate din populațiile deportate – uitat sau ignorat în mare parte de ruși. Pus în oglindă cu suferința națiunii lor în conflagrația mondială, poate că aceștia îl consideră irelevant. Printre ceceni, însă, are statutul unui holocaust.

Am văzut cum vărul meu a murit de foame. Asta s-a întâmplat la o lună după ce am ajuns la destinație, avea doar 11 ani. Obișnuiam să știm ora la care sirenele fabricilor sunau. M-a întrebat când va suna sirena și i-am spus că în curând. A adormit apoi și a murit acolo, cu o spumă verde curgându-i din gură,” declara o supraviețuitoare a deportărilor.

Între 1926 și 1939, națiunea cecenă a crescut cu 26%. În următorii 20 de ani, a crescut numai cu 2,5%. Această statistică ascunde multă moarte. Și multă umilință. Națiunea a fost ținută sub pază de poliție în satele din Asia Centrală, și o generație a crescut întărită și înrăită de această experiență, plină de nostalgie pentru ținuturile natale pierdute. Printre cei născuți în această perioadă se aflau și Zelimhan Yandarbiyev, Ahmed Zakayev, Apti Bisultanov și alții – bărbați care vor conduce mai întâi o campanie de renaștere culturală, apoi una politică și în final una militară.

VA URMA

Partea a doua: De ce se oferă femeile cecene pentru misiuni sinucigaşe II

3 responses to “De ce se oferă femeile cecene voluntar pentru misiuni sinucigașe?

  1. Caius 21/02/2011 la 19:32

    Nu răzbate din material ura cu care trebuiesc priviţi cecenii împuţiţi!

  2. Vania 21/02/2011 la 19:34

    Femeile cecene se oferă pentru astfel de misiuni pentru că sunt spurcăciuni, asemenea părinţilor lor.

  3. Pingback: De ce se oferă femeile cecene voluntar pentru misiuni sinucigașe? – II « Post nubila, Phoebus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: