Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Reflecții 6

Viața… Un miracol, într-adevăr. În absența unui Creator, nu înțeleg de ce continuă cu atâta înverșunare. De ce fiecare ființă se agață cu disperare de starea de a fi; pentru că nu sunt decât două stări posibile ale unei ființe: în viață sau moartă. La fel cum nu înțeleg evoluția, logic vorbind, nu conceptual. Altfel, este extrem de posibilă și probabilă. Există însă o poveste despre o molie care cică și-ar fi schimbat culoarea, adaptându-se poluării din insula britanică, determinată de revoluția industrială. O minciună, de fapt. Biston betularia carbonaria (molie închisă la culoare) a profitat pur și simplu de distrugerea suratei sale Biston betularia typica (mai deschisă la culoare) de către prădători. Cum scoarța copacilor pe care-și făceau veacul moliile fusese acoperită de funingine, cele deschise la culoare au devenit extrem de vizibile pentru păsări. Au fost astfel vânate în masă, în timp ce specia carbonaria a prosperat, fiind camuflată și putându-se feri de prădători. În realitate, nu am asistat la nicio evoluție, nici măcar la o microevoluție. Dar să presupunem că, într-adevăr, moliile cu pricina și-ar fi schimbat culoarea. Ce anume a acționat în cazul acestora, selecția naturală, mutațiile genetice sau recombinarea genetică? Iar motivul, fiind…? Au sesizat moliile că sunt vânate către extincție de păsări, în timp ce carbonaria nu este și și-au zis: hai să ne schimbăm culoarea? Sincer, nu am înțeles niciodată de ce ar fi evoluat viața. Acele prime vietăți procariote prosperau foarte bine și așa. De ce să devină pluricelulare, vertebrate și în cele din urmă mamifere? Pentru că au putut? Și de ce nu mai vedem această evoluție și astăzi? Da, pentru că evoluția durează milioane de ani, bla-bla-bla… Păi, anumite specii există pare-se pe Terra de sute de milioane de ani. De ce dracu’ nu evoluează crabii potcoavă sau sturionii, de pildă? Pentru că e limpede că n-o vor mai duce mult alături de oameni. Mecanismele care se zice că ar guverna evoluția ar trebui să intre în acțiune, pentru că este clar că aceste specii nu au ajuns la un stadiu mulțumitor. (Da, mulțumitor, pentru cine? Pentru arhitectul numit „natură„?) Au ajuns toate speciile într-o „fundătură„, din care nu se mai poate evolua?

Totuși, acestea sunt doar niște gânduri cu rost de gâlceavă, de vreme ce toate „nișele” ecologice par a fi ocupate cu suficiente specii, așa că până la o schimbare climatică majoră sau vreun alt cataclism în cadrul ecosistemului, nu vom vedea vreo evoluție. Pentru că, dacă nu știați, așa se pare că evoluează viața: apare o schimbare dramatică în biotopul acesteia. Și, să fim sinceri, de când a început omenirea să scrie, clima și ecosistemul sunt relativ neschimbate. Desigur, modul exact în care se produce schimbarea este încă necunoscut. Selecția naturală poate acționa numai în cazul în care noua specie a apărut deja. Iar mutațiile genetice și recombinările genetice aleatorii nu s-a demonstrat că duc la vreo evoluție. În consecință, chiar și în cazul unui cataclism ecologic nu este clar cum anume se produce schimbarea (genetică) internă care determină evoluția.

Poate părea surprinzător ceea ce am spus mai sus, dar oamenii își schimbă „părerile„. Chiar și cei predispuși la imuabilitate. Ceea ce credeai că „știi” se poate dovedi eronat mai târziu. Păi, să vă spun o scurtă poveste. Sunt în mare parte un produs al școlii comuniste, așa că opiniile mele cu privire la originea omului și a vieții au fost influențate de către sistemul școlar ateist din acea vreme. Acceptasem evoluția ca fiind un fapt. Apoi, timpurile s-au schimbat și am avut acces la o lume nouă, una în care, dintr-odată, teoriile creaționiste nu mai păreau superstiții depășite. Argumente precum cel al lui Gödel sau opiniile unora precum Plantinga au constituit și vor mai constitui bastioane importante ale luptei mele pentru găsirea unui sens acestei lumi. De fapt, chiar dacă ecuațiile lui Gödel nu au reușit să demonstreze existența lui YHWH, postulează existența unui Creator, de orice natură ar fi acesta; fie și o ecuație logică oarbă. Așadar, s-ar părea că există ordine în haos. Nașterea vieții reprezintă însă o altă problemă. Chiar și în ipoteza existenței unui Dumnezeu, acesta ar fi putut acționa prin mijloace posibile, fizice, în această lume. În consecință, chiar dacă pentru o vreme, influențat de unele teorii, am ajuns să resping evoluția, acum consider că viața ar fi putut să apară astfel: un fulger într-o supă anorganică și apoi organică pe bază de apă lichidă. Există două componente absolut esențiale: apa lichidă și electricitatea. Marele impediment este acela că, teoretic, în absența unei ordonări divine oriunde există apă lichidă și electricitate trebuie să apară viața. Nu „ar putea„, ci „trebuie„. Prin urmare, unde este aceasta? Dintre miliarde de planete, de ce numai aici? [A se vedea „Ecuația lui Drake„] De ce nu și pe Marte? Desigur, cică viața pe Marte ar fi fost distrusă pesemne de un cataclism planetar. Păi, asta nu prea este posibil. Dacă viața apare undeva și apucă să formeze un ecosistem complex, nu mai poate fi anihilată nici măcar de un asteroid (acest lucru s-a observat pe Terra). Numai dispariția planetei în sine sau a stelei care o alimentează cu energie va duce la extincția vieții. În concluzie, dacă au fost vreodată apă lichidă și un ecosistem complex pe Marte, acolo trebuie să existe viață. Pentru că furtuni electrice există și acum. Cârcotașii spun însă c-a fost doar un ecosistem simplu, primitiv, distrus de un dezastru. Poate că da, poate că nu…

Evoluție proiectată… Nu este un concept nou și, deși unii adepți ai iudeo-creștinismului o pot considera insultătoare, trebuie să admit că evoluția este posibilă. Întrebarea pe care trebuie s-o pună teiștii ateilor este de ce nu vedem viața înflorind peste tot unde există apă lichidă (1.235 de planete extrasolare identificate până în anul 2011 de NASA) și electricitate, pentru că răspunsurile acestora și teza cu „accidentul” și condițiile irepetabile nu pot fi decât niște prostii menite să le ascundă de fapt ignoranța în această privință.

22 responses to “Reflecții 6

  1. -X- 02/04/2012 la 08:42

    Interesanta povestea moliilor.
    Ceea ce ma intristeaza e ca si savantii incearca sa triseze in teoriile lor doar pentru a le face cat mai credibile.

    • Zalmoxys 10/04/2012 la 20:09

      Da, din nefericire a devenit un obicei să încerci să manipulezi un studiu sau ceva asemănător pentru a-ți dovedi propria teorie.

      • Alex 15/07/2012 la 20:26

        Publicati pe ambele sau chiar pe pe TOATE cele 3 bloguri pe care le aveti.

      • Zalmoxys 20/07/2012 la 20:07

        Nu înțeleg… Este o întrebare sau un îndemn? Dacă este ultimul lucru, să public ce…acest articol?

  2. Pingback: Poza de la miezul noptii : Nasol … « Silence's Blog

  3. Alex 21/07/2012 la 20:24

    As spera sa mai publicati. Citesc de mult blogurile.

    • Alex 21/07/2012 la 20:28

      Ma scuzati, dar nu inteleg ultima intrebare la raspuns la comment.

      • Zalmoxys 21/07/2012 la 22:06

        Nu înțelesesem despre ce era vorba. Am crezut că era un îndemn să public postarea respectivă și pe alte bloguri. Dar public… „La Lumière est passagère et l’obscurité est éternelle” este încă activ, deși public acolo destul de rar. Aici nu știu când voi mai publica ceva. Urmăresc foarte rar televizorul și știrile și, în consecință, sunt puțin cam rupt de actualitatea politico-socială. Mă chinui de mult timp să termin articolele dedicate lui Hegel, dar rareori îmi vine să mai scriu câte ceva. În ultima vreme mă ocup mai mult cu cititul.🙂 În plus, blogul meu secret și foarte personal îmi ocupă destul de mult timp.:mrgreen:

  4. Alex 22/07/2012 la 11:23

    Mai publicati si pe acesta si pe acela de istorie inedita pe care aveti doar 2 postari. Am citib si blogul de religie- stiinte diverse. Mai intrati pe glbalresearch.ca, stratfor, sjlendman.blogspot.com sunt multe dar facuta trierea. Uitati un blog ca lumea de unde aveti multe linkuri ca lumea sa va informati pe MULTE subiecte. Vedet si la blogroll si la alte bloguri personale al aceluiasi blog

    theophylepoliteia.wordpress.com/

  5. fc 14/01/2013 la 22:29

    viața e un dat, viul are (drept suport) o informație invizibilă, încă. ce e? e joc. ce-aduce? bucurie. ce-i cu vertijul existențial? e doar un scurt-circuit. când dă la masă e semn c-ai greșit ecuația. mor marii filosofi, scurt-circuitați. asta e toată istoria filo sofiei. cam rușinos. să rămână cu salutul! )) (de pe ailaltă parte a străzii). ce nu se va vedea Nicicând în lumea rece e informația. ea precede, susține (intrinsec), prevede și consfințește lutul însuflețit. întru ce? întru slăvirea darului jocului. cum? prin bucurie…cât timp? viața e infinită, de aceea spaima de moarte. ideia posibilității (semn al copilăriei). falsă (posibilitatea) dar puternic imperiu. un bonus e acesta: conștientizând infinitul ei, dispare frica de neviu. o molie, un animal… n-are cum. nici 99, 9% dintre umani nu (prea) au cum. trist. dar viața e joc. un monopoly, cu zaruri știute și alegeri drept fațete. singura piedică, smintirea drept pedeapsă a uitării reazemului.

    • Zalmoxys 02/02/2013 la 20:31

      Viața este un dat și este infinită? Desigur. Niște maimuțe jalnice, care nu există dintotdeauna, dar care, odată ce apar în lume, se consideră nemuritoare. Vechea poveste… Maimuțele care și-au plăsmuit zei și au ajuns apoi să se creadă ele însele zei.
      Infinitul nu există NICĂIERI în realitate. Nu are niciun suport observabil, măsurabil, experimental. Numai matematica face astfel de presupuneri greșite, inventând noțiuni neadevărate, dar logice și calculabile. Tot așa și super-stringurile sunt perfect logice și calculabile, dar nu există în realitate. La fel și valoarea zero. Nimicul nu există, dar nici infinitul. Ce mai rămâne? Nu mare lucru. O viață scurtă și inutilă. Dar e nevoie de curaj pentru a recunoaște faptul că viața nu are scop și este complet întâmplatoare.
      Creatorul rămâne doar o posibilitate. Una despre care nu putem afirma mare lucru, aflându-se în afara posibilităților (!) noastre raționale de cunoaștere. Ar însemna să speculăm. Iar speculația aparține metafizicii și pseudo-științelor.

      • nume 08/02/2013 la 01:17

        infinitul este pentru cei care-l pot accepta. infinitul e înțelepciune. unica manifestare e cea corectă dar cei din afară nu pot înțelege. cum arată? e un joc. e o alcătuire. e o căutare și o bucurie. e și drum și capăt, concomitent. primatele ce nu pot atinge amperajul ființei… pot dezvolta câte veninuri vor. se vor opri la pragul dintre inteligență (viul, adecă) și înțelepciune. creer vs inimă. „two to beam up” – butonul, e ea, singurul organ ce permite transcenderea realității. mintea cade capcană realității. pânza-i e formată din continuumul relatif space-time. numai că spațiul unidimensional duce fix spre intrinsec, apoi putând fi accesat netimpul.

      • nume 08/02/2013 la 01:33

        pentru cei sinceri nu infinitul e important ci bucuria jocului. acceptarea tuturor generărilor. infinitul e chiar în fiece lucru. viteza virusurilor te-mpiedică-a vedea. zidirea (anorganicul) și făptura (viul) sunt focalizări între minus (mic) și plus (mare) infinit. la distanța optimă. optimul e absolutul încarnat, tangibil simțurilor. omul e o focalizare. și rămâne cât vrea, cât poate, cât ecuația o rezolvă. că mai toți sunt repetenți, incapabili a trece clasa… vastul(&necrezutul) infinit așteaptă cu blândețe. știe că omul e la vârsta maimuței viclene. știe că inteligența îl împiedică a atinge înțelepciunea. știe că vrea cu orice chip să-l vadă pe moșcrăciun, să-l prindă-n fapt… dar bucuria jocului unde-ar mai fi? ) pare că-i într-o capcană perpetuă primata asta. pe merit, însă. de-ar accepta jocul… numai de-ar lăsa jocul să fie… interesant e că deși vicleană, this f smart wicked ape, nici de-a x nu vrea să purceadă pe cale. preferă să stea-n fund și să se vaite, să stea-n drum (agora) și să păcălească, cât poate, cu furia celui depășit. nu există! e degeaba. ie mort bătrânul. e doar o întâmplare.

      • nume 08/02/2013 la 01:47

        scopul vieții e unic. n-are declinări. e pentru a-l vedea pe celălalt. maimuța nu știe. inima, da. toate inimile știu. mintea nu acceptă. toate mințile se resping reciproc. mintea crede posesiei, inima crede împărtășirii. mintea cade, inima zboară. nu-i e dat celui viclean a vedea mecanismul și nici celor buni nu le e dat a arăta/dezvălui aceasta. tortura ar fi fapt. dat e ca fiecare doar pentru sine să descopere. nu prin logică, nu prin cunoaștere pozitivistă, ci prin primirea bucuriei. și prin primirea jocului, căruia toți îi sunt parte. cât timp infinitul permite, și valorile convenție sunt posibile. 0 e o convenție. negarea infinitului e chiar dovada existenței lui. ai unde )). ie scurtă viața? poate viețuirea. viața e calitate. prin calitate, faci saltul. totul fiind în sine, oriunde ai fi, poți urca pe evolventă. lași în urmă labirintul (viciosul cerc în plan) plin de oasele născuților (karmic) sau făcuților (fraierii, impresionabilii, plastilina vrednică de țepuire) nihiliști. și maimuța încarcerată poate face saltul.

  6. fluture cuantic 16/01/2013 la 01:27

    deci și tu ești un ipocrit care bagă pumnul în gură. să-ți ajute pe măsură.

    • Zalmoxys 16/01/2013 la 20:50

      Nu sunt ipocrit. Atâta vreme cât platforma îți spune că al tău comentariu așteaptă să fie aprobat, înseamnă că nu l-am văzut, recte n-am intrat pe blog. Așa sunt setările blogului: un comentator trebuie să aibă un comentariu aprobat pentru a putea adăuga un altul. Ai crezut, probabil, că intru destul de des pe acest blog. Nu o (mai) fac de ceva vreme. Abia astăzi am intrat, după aproape două săptămâni, și am găsit comentariile tale. Din păcate, răspunsul la ele necesită timp; un timp pe care nu-l mai am la dispoziție așa cum îl aveam înainte. Abia după 31 ianuarie voi putea să răspund, eventual. Dar nu bag pumnul în gura nimănui, atâta timp cât ceea ce spune nu este insultător. Graniță pe care ai fost cât pe ce să o depășești. Dar, având scuza prezumtivă menționată mai sus, trec cu vederea.

  7. fluture cuantic 16/01/2013 la 23:11

    nu vei găsi altul ca mine. iar între mine și restul e ”chestie” de parseci. timpul clamat și băgat la-naintare e prea puțin bărbătesc. era suficient să rămână scrise. dar, logica nu e pentru oricine. doar pentru spiritele ce trăiesc pur. șterge. rămâi în lumea celor falși. am întâlnit șerpi cu crucea în mână care șterg, am întâlnit blogosferă securistoidă îmbrăcată în sutană. dar nu am întâlnit oameni îndrăgostiți de adevăr. m-ai păcălit cu numele/nickname, bașca …”marii felosofi”. oare ce-o zice marele spirit? mi-ar fi rușine. dar rușinea e doar a celor puri. recunosc, am fost păcălit. delete.

  8. fluture cuantic 17/01/2013 la 13:16

    nu există timp, iată dar. dar curat, nu din minte ci din inimă. părstrează-l medalion… nu există timp. iar ce-i ”timpul”… caută. am zis acum ceva timp. i-ușor găsibil. mulțumesc. (nu mai deranjez niciodată).

    • Zalmoxys 02/02/2013 la 20:34

      PS: Te rog, nu mă mai deranja cu obiecții nefundamentate logic. O astfel de discuție în contradictoriu, mai ales una al cărei obiect nu este bine definit, nu poate duce nicăieri, iar timpul meu este extrem de puțin și de prețios.

  9. nume 08/02/2013 la 02:04

    pe căutători nu-i deranjează decât propria suficiență. când timpul e menghină e semn de sclavie. nu pentru logică suntem făcuți ci pentru bucuria jocului. god nu e un server suprem. e doar viață. și noi suntem tot viață.

    • Zalmoxys 10/02/2013 la 01:16

      Nu spuneai că nu mai deranjezi „niciodată”? Ai adus ceva nou în discuție? Nu! Despre ce vorbim aici?
      Și ce-i cu vorbirea asta în propoziții de trei-cinci cuvinte, creând o neplăcută senzație ritmică? Este destul de obositoare pentru interlocutor, crede-mă.

  10. numele 10/02/2013 la 11:59

    mulțumesc. da, buzna, niciodată. dar comunicarea transcende orgoliile și are scop luminarea. vorbei fără de răutate mereu îi voi spune/vorbi/replica/mulțumi. dar doar de va fi dorință și căutare de cunoaștere… acel never pentru liniștirea stăpânului grădinii cesteia fu. de va vrea să ucidă comunicarea, are tot dreptul garantat din lume. acolo never e sfânt. (doar am răspuns …răspunsurilor ”tele”, nimic mai mult). oboseală? e lipsa obișnuinței. e un ceva nou, concomitent cu o frică subterană, a ceva nebănuit. și e și o rezistență din subconștient. a cui? )) eu știu a cui. …iar câte lucruri noi am adus… ai ani la dispoziție să te bucuri de ele. nu uita: ai libertatea uciderii comunicării. fără de patimă ori reproș. god vine doar în chip neștiut. altfel ar fi băgat în sticluțe, lucrativ. că doar asta caută ”savanții”” lumii și stăpânii lor. muncă-n zadar. e scris de mii de ani că doar inima curată poate a-L vedea. aș zice o formulă de încheiere, rămas-bun, ceva, dar nu știu cât vrei. ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: