Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Cicluri. Marcus Tullius Cicero

Lucrurile se întâmplă la fel de mii de ani încoace. Cicluri, nimic altceva. Tiranul, oligarhia și anarhia se perindă la putere într-un ciclu care pare să fie fără de sfârșit. Iar omenirea nu învață nimic din asta. Absolut nimic! Nu sunt bogățiile cele care îi fac pe oameni să fie nerușinați, trufași și degenerați, ci sunt oamenii lipsiți de virtute aceia care își doresc și acumulează bogății. În vreme ce oamenii buni stau pe margine și privesc. Dar nici nu au vreo șansă – marea masă a vulgului îi disprețuiește. Un om cult și inteligent este privit cu suspiciune de cei din jur. Nu este admirat. Este un ciudat pentru ceilalți. „Ce, ăsta se crede mai bun decât noi numai pentru faptul că citește cărți și știe diverse lucruri?!” Iar oamenii aleg… Aleg persoanele greșite să-i conducă și după asta se plâng de faptul că viața le este amară. Ce surpriză! Desigur, nu toți oamenii educați sunt oameni „buni”. Numai o parte.

Marcus Tullius Cicero a fost un om de stat, filosof, avocat, prozator şi orator roman, care a trăit între anii 106 şi 43 Î.Hr. Este considerat unul dintre cei mai buni oratori de limbă latină. Lucrările sale scrise au îmbunătăţit limba latină cu împrumuturi din greacă, precum şi cu cuvinte noi, inventate chiar de Cicero. Pe plan politic, activitatea lui Cicero a coincis cu perioada târzie a Republicii romane. De altfel, la doar 16 ani după moartea lui Cicero, Octavian punea capăt Republicii obţinând puteri extraordinare din partea Senatului roman.

Opera literară a lui Cicero a avut un rol major în cadrul civilizaţiei occidentale în perioada Renaşterii, influenţând gândirea europeană. Chiar Galileo Galilei¹ se declara inspirat în cercetările sale privind heliocentrismul de Somnium Scipionis (Visul lui Scipio), capitol din cadrul lucrării intitulate “De re publica” (publicată în anul 51 Î.Hr.) – inspirat de “Mitul lui Er” al lui Platon -, unde Cicero descrie un vis fictiv al lui Scipio Africanus, în care viitorul acestuia este arătat de strămoşi, într-un vis în care Scipio vede pământul din spaţiu, observând că Roma constituie doar o mică parte a Terrei. Într-un fel, se poate considera că acest episod fantastic prefigurează autorii moderni de science-fiction.

Ultimii ani de viaţă ai lui Cicero s-au desfăşurat în condiţiile în care Republica romană s-a aflat sub asaltul celor care îşi doreau puterea numai pentru ei. Sistemul cvasi-democratic al Republicii era pus la îndoială şi ameninţat, dar Cicero l-a apărat cu toate puterile sale prin arta sa oratorică şi nu numai. La vremea publicării lucrării însemnate “De re publica”, aceasta a stârnit un interes uriaş din partea politicienilor şi gânditorilor romani. Ideile propagate acolo de Cicero sunt unele care denotă viziune, preocupare pentru interesul public general şi arată o gândire puternic influenţată de către filosofii stoici. Cicero observa, ca şi Platon înaintea sa, tendinţa către cicluri în cadrul guvernării unui stat. Tirania, oligarhia şi anarhia par să se succeadă într-un ciclu interminabil. Cicero încearcă să argumenteze faptul că o simbioză între cele trei forme de guvernare ar reprezenta soluţia ideala: un dictator (nu în sensul de tiran însă), o adunare a “optimaţilor” (reprezentată de către Senat) şi o adunare a poporului. Putem să distingem reminiscenţe ale sistemului propus de acesta în multe forme moderne de organizare statală. Anglia, de exemplu, are şi acum un monarh, o Cameră a Lorzilor (desemnaţi însă ereditar şi nu aleşi precum în senatul roman) şi o Cameră a Comunelor (corespunzătoare “adunării poporului”).

Lupta lui Cicero împotriva tiraniei a eşuat însă, în cele din urmă. S-a opus lui Gaius Iulius Caesar şi tendinţei acestuia de a prelua puterea în nume personal, susţinând în schimb Senatul. Cicero s-a auto-exilat la Dyrrachium, în Iliria, după ce Iulius Caesar a invadat Italia în anul 49. După victoria lui Caesar de la Pharsalos, Cicero revine la Roma, iertat fiind de Caesar, şi îşi exprimă speranţa că acesta va readuce gloria de odinioară a Republicii şi a instituţiilor romane. S-a înşelat, în mod evident, Caesar neavând de gând să împartă puterea cu altcineva. După asasinarea lui Gaius Iulius Caesar, Marcus Junius Brutus l-a chemat pe Cicero pentru a-l ajuta să restaureze Republica romană. Cicero s-a găsit astfel în situaţia de a se lupta pentru putere cu noul consul roman, Marcus Antonius, care îi urma lui Caesar în dorinţa de a obţine dominaţia personală asupra Romei. Luptă pe care a pierdut-o, în cele din urmă, fiind declarat “inamic al statului”, alături de susţinătorii săi. Cicero a fost ucis în anul 43. Aşa se sfârşea viaţa unui om care a trăit într-o epocă agitată şi sângeroasă. Un om care a crezut într-un ideal şi care nu a încetat să lupte pentru ideile în care credea, chiar şi atunci când condiţiile erau dintre cele mai vitrege. Credea că un înţelept nu poate să trăiască în afara lumii politice, aşa cum au susţinut unii filosofi greci înaintea sa. S-a implicat în “treburile cetăţii”, iar asta i-a adus până la urmă moartea.

Dar moştenirea sa a dăinuit, iar puterea exemplului său a rămas în amintirea posterităţii. Cuvintele sale sunt şi astăzi citite şi comentate în întreaga lume. “De finibus bonorum et malorum”, “De natura deorum”, “De re publica” sau “De legibus” sunt doar câteva lucrări care au supravieţuit până în zilele noastre (ultimele două, din nefericire, numai parţial), demonstrându-ne faptul că prea puţine lucruri s-au schimbat în lume de atunci. Tirania este încă prezentă în multe părţi ale planetei. Oligarhia, de asemenea. Iar din când în când, masele populare se ridică la luptă împotriva acestora, rezultând imense convulsii sociale şi statale. Dorinţa de putere nestăvilită pare să fie impregnată în însăşi ADN-ul uman. Bineînţeles, acest lucru nu este adevărat, de vreme ce mintea umană este goală la naştere, dar se întâmplă asta pentru că înţelepţii stau pe margine, iar cei care-şi doresc şi obţin puterea nu sunt tocmai oamenii potriviţi să o deţină. Cicero, deşi recunoştea existenţa unor lideri carismatici care pot juca rolul de conducători ai unei naţiuni, considera că mai multe minţi pot să judece mai bine decât una singură. Marcus Tullius Cicero a fost un lider urmat de mulţimi, a fost vocea cetăţenilor Romei şi vocea raţiunii în vremuri dintre cele mai nepotrivite pentru săvârşirea unor astfel de fapte.

Închei cu un citat din “De re publica”, probabil lucrarea cea mai importantă a lui Cicero, atât prin ideile transmise, cât şi prin viziunea remarcabilă a unui om care a trăit şi creat acum mai bine de două mii de ani; citat care ne arată motivul pentru care de cele mai multe ori guvernarea eşuează în forme de tiranie, oligarhie sau anarhie:

„Dacă un popor liber va avea posibilitatea să-i aleagă pe cei cărora să le încredințeze soarta (iar dacă vrea să-și mențină starea îi va alege pe cei mai buni), soarta statelor va depinde de bună seamă de judecata celor mai buni, mai ales că superioritatea celor virtuoși și înzestrați asupra celor slabi este un fapt natural, la fel ca și supunerea voluntară a acestora din urmă faţă de primii. Se spune însă că această constituție excelentă a fost distrusă de opiniile eronate ale oamenilor care îi consideră drept cei mai buni pe cei bogați și influenți sau pe membrii familiilor nobile, fără a ţine seamă de virtute, rar apreciată și de asemenea rar prezentă. Din cauza acestei erori de judecată a poporului, din moment ce averile unei minorități și nu virtuțile încep să guverneze statul, fruntașii țin cu dinții numele de „cei mai buni”, fără a-l merita în realitate. Căci bogățiile, aroganţa din cauza numelui, influenţa lipsită de discernământ și de măsură în viaţa cotidiană și în politică sunt cu totul rușinoase, trufașe și obraznice. Nu există forma de guvernământ mai degenerată decât aceea în care cei bogați sunt socotiți totodată cei mai buni.”²

Note:
¹ Marcus Tullius Cicero, Despre supremul bine şi supremul rău, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983, prefaţă;
² Marcus Tullius Cicero, Despre supremul bine şi supremul rău/Despre stat, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983.

Bibliografie:
1. Marcus Tullius Cicero, Despre supremul bine şi supremul rău/Despre stat, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983;
2. http://en.wikipedia.org/wiki/Cicero, accesat la data de 28 februarie 2013;
3. http://sites.la.utexas.edu/cicero/, accesat la data de 28 februarie 2013.

© zalmoxys 2013

2 responses to “Cicluri. Marcus Tullius Cicero

  1. Pingback: Ulciorul care merge de mai multe ori la apă | Călin Hera. PA-uri şi mirări

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: