Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Arhive etichete: tiranie

Este România condusă de către psihopați?

* Articol publicat la data de 7 noiembrie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Răspunsul este unul fără echivoc: DA. Cine sunt aceștia? Îi vedem aproape zilnic în mass-media. Sunt aceiași indivizi care din patru în patru ani vin și vă cer voturile. Aceiași oameni care vă mint în față, recunosc uneori că au mințit și totuși continuă să ocupe aceleași funcții, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Simptomele psihopatiei includ lipsa conștiinței sau sentimentului de vinovăție, lipsa empatiei, egoismul, minciunile patologice, încălcarea repetată a normelor sociale, lipsa de respect pentru lege, emoțiile superficiale și un trecut dominat de înșelarea celor din jur. Majoritatea acestor simptome sunt manifestate de către toți politicienii din România.
Desigur, nu toți dintre aceștia sunt psihopați clinici, unii sunt doar niște indivizi fără caracter, aflați în urmărirea propriei îmbogățiri și atât. Psihopații clinici sunt dificil de identificat în absența unui test psihiatric. Există un test care se numește „Calcularea coeficientului de deteriorare intelectuală.” Acesta ar trebui să devină obligatoriu pentru cei care ocupă funcții publice. Testul constă în verificarea aptitudinilor verbale și aptitudinilor de performanță, prin care un viitor psihopat este detectat încă din perioada adolescenței.
Procedeul de calcul este următorul:

1. Se totalizează notele standard ale subtestelor care, „țin cu vârsta”; – Informație, Vocabular, Completare imagini și Asamblare (reprezentând grupa A).

2. Se totalizează notele standard ale subtestelor care „nu ţin cu vârsta”; – Raționament aritmetic, Memorie, cifre, Cuburi, Cod (reprezentând grupa B).

3. După formula \frac{A-B}{A} se calculează coeficientul de deteriorare psihometrică.

Trăsătura izolată cea mai preponderentă în caracteristicile unui adolescent viitor psihopat este nota sa, în mod sistematic ridicată, la testele de performanță, în comparație cu cele obținute la testele verbale. Se întâlnesc în mod ocazional excepții, dar acestea sunt în general reflectarea unei oarecare capacități sau incapacități speciale. De asemenea, demn de a fi notat este nota obținută în mod frecvent de psihopat la testul de completare imagini. Această constatare este surprinzătoare deoarece se presupune că acest test constituie o bună măsură a inteligenței sociale. Dacă această interpretare este corectă trebuie să se facă o distincție între comprehensiunea (unei situații sociale, de exemplu) și comportamentul rezultat. Psihopații au în general comprehensiunea situațiilor, dar ei au tendința de a le aduce, trata în propriul lor avantaj, într-o manieră antisocială. Acestă idee nu trebuie împinsă prea departe, deoarece regula are numeroase excepții, cum ar fi cazul extrem al unor psihopați care sunt nu numai perverși în comportamentul lor, dar deformați și în comprehensiunea lor socială. Atitudinea la testul de performanță al psihopatului este caracterizată în ansamblul său, prin jovialitate și îndrăzneală, contrastând într-un mod pregnant cu cele ale unui nevrotic. El nu se împiedică de contradicții și când el nu este împiedicat face orice lucru fără cel mai mic efort, iar gândirea sa abstractă este adesea sub medie, ceea ce se reflectă adesea printr-o notă scăzută la testul de similitudini. El are, de asemenea, tendința de a reuși destul de prost la Raționamentul aritmetic, dar trebuie remarcat că nota medie a subtestului de calcul Aritmetic este pentru adolescentul normal (vârstă 12-16 ani) în mod sistematic mai scăzută decât nota sa medie la celelalte teste ale scalei.” [„Introducere în psihodiagnoza clinică” de Ruxandra Răşcanu.]

Psihologul Robert Hare a alcătuit o metodă de diagnosticare a psihopaților, pe baza unei liste cu 20 de simptome caracteristice unui psihopat:

1. volubilitate și farmec superficial
2. supraestimare exagerată a propriei persoane
3. nevoia de stimulare
4. mincinos patologic
5. viclean și manipulator
6. lipsa remușcării sau vinovăției
7. răspuns emoțional superficial
8. asprime și lipsa empatiei
9. stil de viață parazitar
10. control slab al comportamentului
11. promiscuitate sexuală
12. probleme de comportament juvenile
13. lipsa unor țeluri realiste pe termen lung
14. impulsivitate
15. iresponsabilitate
16. refuzul de a accepta responsabilitatea pentru propriile acțiuni
17. multe relații maritale pe termen scurt
18. delincvență juvenilă
19. încălcarea eliberării condiționate (este vorba despre un test menit să depisteze psihopații în cadrul sistemului penal american)
20. instabilitate criminală

Așadar, acesta este portretul unui psihopat. Acum, să ne gândim, cine prezintă cele mai clare simptome dintre politicienii români? Să fie oare un anumit personaj care spune un lucru astăzi și mâine cu totul altceva? Care minte fără să clipească și apoi se comportă de parcă nu ar fi spus niciodată asta? Care a manifestat, nu numai într-o singură ocazie, o evidentă instabilitate emoțională, declanșată în mod voit sau nu? Întotdeauna într-o patocrație (sistem politico-economic corupt, în care se află la putere psihopați), cel mai mare psihopat este cel din vârful ierarhiei. Dacă așa stau lucrurile în România, atunci desigur știm despre cine este vorba.

* Bibliografie:
1.”Introducere în psihodiagnoza clinică” de Ruxandra Răşcanu.
2. „Without Conscience: The Disturbing World of the Psychopaths Among Us” de Robert Hare.

Psihopații care ne conduc

* Articol publicat în trei părți, la datele de 24 octombrie, 27 octombrie și 31 octombrie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Patocrația este un concept care oferă un răspuns plauzibil la o întrebare rămasă fără răspuns: De ce, indiferent câtă bunăvoință există în lume, sunt atâtea războaie, atâta suferință și nedreptate? Pare să nu conteze deloc ce plan creativ, ideologie, religie sau filosofie inventează mințile strălucite, absolut nimic nu se îmbunătățește. Încă din zorii civilizației, acest șablon se repetă la nesfârșit.

Răspunsul este acela că civilizația, așa cum o știm, este în mare parte creația unor psihopați. Toate civilizațiile, inclusiv a noastră, au fost edificate pe sclavie și pe genocid. Psihopații au jucat un rol disproporționat în dezvoltarea civilizației, deoarece aceștia au recurs la minciună, crimă, înșelăciune, furt, tortură, manipulare și în general au provocat mari suferințe celorlalte ființe umane fără să simtă vreo remușcare, pentru a-și îndeplini obiectivele de a domina supra celorlalți. Inventatorul civilizației – primul lider tribal care a reușit cu succes să spele creierele unei armate de asasini controlați – era mai mult ca sigur un psihopat. De la acea descoperire spectaculoasă, psihopații s-au bucurat de un avantaj semnificativ față de non-psihopați, în lupta pentru putere din cadrul ierarhiilor civilizațiilor – mai ales a ierarhiilor militare.

În spatele aparentei nebunii a istoriei contemporane se află nebunia concretă a psihopaților, care s-au zbătut să-și mențină puterea lor disproporționată. Pe măsură ce puterea lor a devenit tot mai amenințată, psihopații au devenit tot mai disperați. Suntem martorii apoteozei lumii elitelor – suprapunerea organizațiilor criminale care se furișează deasupra societății obișnuite și a legilor, la fel cum se furișează lumea interlopă pe sub acestea.

În ultimii 50 de ani, psihopații au obținut controlul absolut asupra majorității guvernelor lumii. Acest lucru poate fi ușor observat, privind la exemplele numeroase ale politicienilor moderni din România, și nu numai, care efectuează acțiuni ilegale și nimeni nu este preocupat de pedepsirea acestora. Toate scandalurile politice recente, și care ar fi trebuit să doboare un guvern adevărat, nu sunt altceva decât niște farse interpretate pentru opinia publică, pentru a o distrage și a o face să creadă că democrația încă funcționează.

Unul dintre factorii principali, care trebuie luați în considerare cu privire la modul în care o societate poate fi preluată de către un grup de devianți patologici, este acela că singura limitare a psihopaților este participarea indivizilor susceptibili în cadrul acelei societăți. În cartea sa, „Political Ponerology,” Andrej Lobaczewski estimează că aproximativ 6% din populația respectivă va fi formată din devianți (1% psihopați și 5% suferind de alte deficiențe patologice). Psihopatul absolut se află în centrul aceste rețele, iar ceilalți constituie primul rând al sistemului de control al psihopatului.

Următorul rând, al unui astfel de sistem, este compus din indivizi care au fost născuți normali, dar care au fost expuși pe termen lung la material psihopatic, prin intermediul influențelor familiale sau sociale, sau care, datorită slăbiciunilor psihice au ales să îndeplinească cererile psihopaților pentru propriile lor scopuri egoiste. Din punct de vedere numeric, acest grup constituie aproximativ 12% din populația unei țări, în condiții normale.

Așadar, aproximativ 18% din populația unei țări este activă în cadrul creării și impunerii unei patocrații. Grupul de 6% constituie nobilimea patocrației, iar grupul de 12% formează noua burghezie, a cărei situație economică este cea mai avantajoasă.

Atunci când înțelegi adevărata natură a influenței societății psihopatice, fără conștiință, fără emoții, egoistă, rece și calculată și lipsită de orice standarde morale sau etice, ești îngrozit, dar în același timp lucrurile încep să capete sens. Societatea noastră a devenit și mai crudă datorită faptului că oamenii care o conduc și care dau exemplu sunt cruzi – efectiv nu au conștiință. Desigur, pot izbucni în plâns în public, dar acesta este doar un semn al patologiei.

Psihopații clinici se bucură de un avantaj chiar și în competițiile non-violente, pentru a avansa în cadrul ierarhiei sociale. Deoarece pot minți fără remușcări, psihopații pot spune întotdeauna ceea ce trebuie, pentru a obține ce doresc. De exemplu, la tribunal, psihopații pot rosti minciuni fără să clipească, în timp ce rivalii lor sănătoși sunt handicapați de predispoziția emoțională de a rămâne la o distanță rezonabilă de adevăr. Prea des, judecătorul sau juriul își imaginează că adevărul trebuie să fie undeva la mijloc, și iau decizii care îi favorizează pe psihopați. La fel ca judecătorii sau jurații procedează și cei aflați la conducere și care iau decizii cu privire la promovarea în cadrul companiilor, a armatei sau a guvernului. Rezultatul este că, în mod inevitabil, toate straturile superioare ale societății devin înțesate cu psihopați. Deoarece psihopații nu au vreo limită în ceea ce privește acțiunile lor, cei aflați la conducere sunt, în general, patologici. Nu este puterea cea care corupe, ci indivizii corupți caută să obțină puterea.

Cum pot fi deosebiți psihopații de oamenii sănătoși? Care este portretul unui psihopat veritabil?

O astfel de întrebare periculoasă nu a primit niciodată răspunsul adecvat. Motivul este acela că, de obicei, există o confuzie între sănătos și normal. Diversitatea psihologiei umane face ca noțiunea de normal să fie una iluzorie. Nu există noțiunea de normal, deoarece oamenii sănătoși continuă să evolueze dincolo de orice standarde de normalizare. Acțiunea de a căuta în cadrul ierarhiilor persoane care deviază de la normal nu este diferită de vânătoarea de vrăjitoare sau de Inchiziție. Nu cu mult timp în urmă, biserica și statul obțineau venituri importante și proprietăți prin intermediul vânătorii de vrăjitoare și a Inchiziției. Acest lucru a continuat mai mult de 250 de ani. Zeci de generații europene au privit pogromul ca fiind o componentă normală a vieții lor. Testarea normalității nu poate avea un rezultat concludent. Nu există noțiunea de normal. Dar există noțiunea de conștiință.

Există foarte puține dovezi empirice care să susțină ideea că psihopatia veritabilă este rezultatul unei copilării abuzate și mult mai puține dovezi empirice care să susțină faptul că ar fi genetică. Totuși, unele studii recente au concluzionat că psihopații au mari dificultăți în procesarea materialului afectiv (emoțional) verbal și non-verbal, au tendința de a confunda semnificația emoțională a evenimentelor, și cel mai important, aceste probleme apar la explorarea creierului! O legătură lipsă între inima emotivă și creierul rațional este detectabilă.

Psihopații sunt incapabili de emoții adânci autentice. Psihologul canadian Robert Hare – care și-a petrecut cariera studiind psihopatia – a efectuat explorări asupra creierelor psihopaților, în timp ce le arăta două seturi de cuvinte, unul cu cuvinte neutre, fără asocieri emoționale, și unul cu cuvinte cu încărcare emoțională. În timp ce la grupul de control, format din persoane sănătoase, se activau diferite zone ale creierului, la psihopați ambele seturi erau procesate în aceeași zonă a creierului, respectiv zona care se ocupă cu procesarea limbajului. Aceștia nu aveau o reacție emoțională, decât atunci când ajungeau la concluzia rațională că ar trebui să aibă una și declanșau un răspuns emoțional doar de fațadă.

Cel mai simplu, clar și adevărat portret al psihopatului este cel oferit de trei lucrări asupra subiectului: Without Conscience („Fără conștiință„) de Robert Hare, The Mask of Sanity („Masca sănătății„) de Hervey Cleckley și Snakes in Suits („Șerpi în costume„) de Robert Hare și Paul Babiak. Un psihopat este exact așa: fără conștiință. Cel mai important lucru de reținut este acela că lipsa conștiinței este ascunsă vederii în spatele unei măști a normalității, care este deseori atât de convingătoare, încât până și experții sunt păcăliți. Rezultatul este că psihopații devin „șerpi în costume,” care controlează lumea noastră.

Psihopații nu simt lucruri precum remușcarea sau empatia față de ceilalți. Pot fi extrem de fermecători și sunt specialiști în utilizarea cuvintelor pentru a-și hipnotiza și atrage prada. Sunt iresponsabili. Nimic nu este din vina lor; altcineva sau lumea este întotdeauna de vină pentru problemele sau pentru greșelile lor. Martha Stout, în cartea sa „The Sociopath Next Door” („Sociopatul de alături„), identifică ceea ce numește trucul compătimirii. Psihopații folosesc compătimirea pentru a manipula. Aceștia te conving să le mai acorzi o șansă și să nu spui nimănui despre ce au făcut. Așadar, o altă trăsătură – și una foarte importantă – este abilitatea acestora de a controla fluxul informației.

Psihopații par să nu aibă concepția asupra trecutului și viitorului, trăind în întregime pentru dorințele și nevoile lor imediate. Datorită calității aride a vieții lor interioare, aceștia caută deseori noi senzații, orice de la sentimentul de putere rezultat din manipularea celorlalți, până la angajarea în activități ilegale doar pentru fluxul de adrenalină.

O altă trăsătură a psihopaților este aceea a cunoașterii psihologiei oamenilor sănătoși. Ne-au studiat. Ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Sunt experți în a ști cum să ne manipuleze, cum să ne stârnească exact acea emoție pe care o doresc, utilizându-ne emoțiile împotriva noastră. Dar, pe lângă asta, se pare că au un fel de putere hipnotică asupra noastră. Atunci când suntem prinși în pânza psihopaților, abilitatea noastră de a gândi coerent se deteriorează, se murdărește. Numai ulterior, atunci când nu ne mai aflăm în prezența acestora, ne revine claritatea gândurilor și ne găsim întrebându-ne cum de a fost posibil să nu le răspundem sau să nu le contracarăm acțiunile.

Psihopații învață să se recunoască reciproc în mulțime încă din copilărie și devin conștienți de faptul că sunt diferiți față de oamenii care-i înconjoară. Ne observă de la o oarecare distanță.

Imaginați-vă acum, faptul că oamenii, care sunt complet în necunoștință de cauză cu privire la prezența psihopaților, pot fi foarte ușor manipulați și induși în eroare de către acești indivizi. Oamenii sănătoși sunt asmuțiți unii împotriva celorlalți pe baza unor diferențe neimportante, în timp ce devianții aflați la putere culeg toate beneficiile și trag de sfori.

Suntem martorii unei întregi pleiade de psihopați – de la bancheri internaționali care spală bani negri, militari de rang înalt corupți, prădători corporatiști și amicii lor din politică, spălători de creiere, cunoscuți sub numele de specialiști în PR și agenți specializați în operațiuni psihologice -, toți formând așa-zisa elită a civilizației noastre. Și, ca efect al exploziei difuzării informațiilor, aceștia par să intre în panică.

De ce se tem psihopații că vor pierde controlul? Deoarece sunt amenințați de răspândirea informațiilor. Cea mai mare temere a unui psihopat este aceea de a fi descoperit.

Psihopații trec prin viață știind că sunt complet diferiți de ceilalți oameni. Undeva, adânc în subconștientul lor, aceștia știu că le lipsește ceva. Învață foarte repede să-și ascundă lipsa de empatie, în timp ce studiază cu atenție emoțiile celorlalți, astfel încât să poată imita normalitatea, în vreme ce-i manipulează pe normali cu sânge rece.

Astăzi, datorită noilor tehnologii informaționale, ne aflăm foarte aproape de demascarea psihopaților și de construirea unei noi societăți, de și pentru ființele umane sănătoase, o civilizație fără război, bazată pe adevăr și în care oamenii sănătoși să ajungă la putere. Deținem deja cunoștințele necesare pentru diagnosticarea personalității psihopatice. Deținem cunoștințele necesare pentru a demonta instituțiile în care psihopații prosperă – guvernul, parlamentul, marile corporații, armata, agențiile de informații și societățile secrete. Mai este nevoie doar răspândirea acestor cunoștințe și de stabilirea unei metode de a-i împiedica să ajungă la putere, cât mai repede posibil.

Până când informațiile despre ființele umane patologice nu ajung în atenția publicului larg, nu există vreo cale de a schimba această stare de fapt. Dacă doar jumătate dintre oamenii care se agită pentru adevăr și pentru oprirea războaielor sau pentru salvarea Pământului și-ar concentra eforturile în această direcție, expunându-i pe psihopați, am putea ajunge undeva.

Oare tocmai toleranța societății în privința comportamentului psihopatic este punctul slab al acesteia? Neîncrederea noastră în faptul că o persoană poate părea un lider inteligent și totuși să acționeze pentru interesele sale, lipsită de orice conștiință? Sau este vorba despre ignoranță?

Dacă publicul larg nu este conștient de existența unei categorii de oameni pe care-i percepem uneori drept oameni normali, care arată ca noi, muncesc cu noi, sunt prezenți în fiecare rasă, dar cărora le lipsește conștiința, cum poate publicul larg să le blocheze accesul către vârfurile ierarhiilor? Ignoranța generală în privința psihopatologiei ar putea aduce căderea civilizației. Stăm ca oile la tăiere, în timp ce elitele politico-corporatiste trimit armate formate din fiii și fiicele oamenilor sănătoși împotriva unor inamici fabricați, ca o metodă de a genera profituri uriașe, asmuțindu-ne unul împotriva celuilalt pentru hegemonia patologică.

Tocmai faptul că psihopații domină ierarhiile politice explică absența vreunui efect al demonstrațiilor pacifiste asupra deciziilor politice. Poate că este timpul să alegem altceva, în locul unor ierarhii distante, ca formă de guvernare.

Problema este că nu mai există lideri inspirați, iar în cadrul structurilor ierarhice nu pot fi găsiți astfel de oameni. Presupunerea că alegând un bărbat sau o femeie într-o funcție de conducere, acesta va vedea lumina și va deveni rațional/ă, schimbându-se și evoluând, pentru a lua decizii pline de compasiune, este o prostie, un vis copilăros. Continuând să visăm nu facem altceva decât să le facem jocul psihopaților.

Numai atunci când 75% din omenirea cu o conștiință sănătoasă va ajunge să înțeleagă că avem un prădător natural, un grup de oameni care trăiesc printre noi, care ne consideră victime sigure cu care să se hrănească pentru a-și atinge țelurile lor inumane, numai atunci vom întreprinde acțiunile necesare pentru a ne apăra umanitatea. Devianții psihologici trebuie îndepărtați din pozițiile de putere. Oamenii trebuie avertizați de faptul că există astfel de indivizi și trebuie învățați să-i depisteze și să le afle metodele de manipulare. Partea cea mai dificilă este că și noi trebuie să rezistăm tendințelor de a fi buni și miloși, tocmai pentru a nu deveni prada psihopaților.

Problema reală este că informațiile despre conducerea psihopatică au fost ascunse lumii. Oamenii nu au cunoștințele adecvate, nuanțate, pentru a face o schimbare de jos în sus. De cele mai multe ori în istorie, vechiul conducător psihopat a fost înlocuit cu altul nou, la fel de bolnav ca predecesorul său.

Sunt doar două lucruri care pot supune un psihopat:

1. Un psihopat mai mare.
2. Refuzul absolut, non-violent de a accepta controlul psihopatului, indiferent de consecințe.

Să alegem a doua cale! Dacă indivizii vor refuza pur și simplu să îndeplinească cerințele psihopaților, dacă oamenii nu-și vor mai plăti taxele, dacă soldații vor refuza să lupte, dacă angajații guvernamentali, sclavii corporatiști și gardienii închisorilor vor refuza să meargă la serviciu, dacă medicii vor refuza să-i trateze pe membrii elitei psihopatice și pe familiile acestora, întregul sistem s-ar opri.

Adevărata schimbare se întâmplă atunci când o persoană devine conștientă de prezența psihopatiei, cu toate detaliile sale insensibile. Având aceste cunoștințe, lumea va părea un loc complet diferit, în care acea persoană va trebui să acționeze total diferit de cum o făcuse până atunci. Distingerea diferențelor dintre calitățile umane și cele psihopatice începe cu responsabilitatea noastră a tuturor, în jurul căreia putem crea o societate nouă și durabilă.

* Bibliografie:
1. „Political Ponerology” de Andrzej Łobaczewski;
2. Without Conscience („Fără conștiință„) de Robert Hare;
3. The Mask of Sanity („Masca sănătății„) de Hervey Cleckley;
4. Snakes in Suits („Șerpi în costume„) de Robert Hare și Paul Babiak;
5. The Sociopath Next Door” („Sociopatul de alături„) de Martha Stout.

Traducere, adaptare și editare după „Pathocracy: Is Civilization the Creation of Psychopaths?” de Clinton Callahan.

Patocrația și acești psihopați care ne conduc

* Patocrație: Un sistem politico-economic corupt, în care psihopați capitaliști și sociopați au preluat puterea și conduc într-o manieră psihotică, menită să le sporească puterile și averile prin exploatarea maselor largi ale populației.

* Psihopat: Individ cu un comportament imoral și ilegal fără a simți vreun sentiment de vinovăție, caracterizat de un narcisism agresiv, descurcăreț în vorbe și având darul de a fascina mulțimile prin discursul său, având un sentiment de auto-împlinire, mincinos patologic, expert în înșelătorii și manipulare, lipsit de orice remușcări, crud și lipsit de empatie și manifestând emoții superficiale.

Acest preambul constituie prezentarea unei serii de trei articole care vor analiza modul în care societatea umană, de la începuturile sale, este condusă de către psihopați. Articolele pleacă de la premisa că nu puterea corupe, ci indivizii corupți își doresc puterea, pentru a își împlini scopurile personale, ca înavuțirea peste măsură. Acest lucru se întâmplă pentru că oamenii normali nu își doresc puterea, ci numai indivizii suferind de grave carențe de caracter și având deficiențe mentale. Pe scurt, nebunii. Istoria este plină de astfel de exemple, de la psihopați precum Nero, Caligula și Ginghis Han, până la Adolf Hitler, Stalin și Mao Zedong. Și să nu credeți cumva că democrațiile occidentale sunt excepția de la regulă. Acest șablon, în care psihopații sunt cei care acced întotdeauna la putere, este valabil pentru absolut toate formele de organizare socială de pe planetă. Și, probabil, așa vor sta lucrurile până la sfârșitul timpurilor. Pentru că rasa umană nu pare să se fi schimbat deloc, fiind la același nivel spiritual încă din vremurile organizării tribale.