Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Arhive etichete: NATO

Drumul către pierzanie – Un nou război pentru o nouă ordine mondială

* Articol publicat la data de30 mai 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

***Introducere

În prima și a doua parte a acestui eseu a fost analizată strategia geopolitică a SUA și NATO după căderea Uniunii Sovietice, pentru expansiunea imperiului american și prevenirea nașterii unei noi superputeri, înfrânând Rusia și China. Această parte examinează implicațiile acestei strategii în ultimii ani; ca urmare a apariției unui nou război rece, alături de analiza războiului din Georgia, de tentativele de schimbare a regimului din Iran, lovitura de stat din Honduras, extinderea teatrului de război afgano-pakistanez și propagarea conflictului în Africa Centrală. Această evoluție a noului război rece și a războaielor regionale duc lumea mai aproape de un nou Război Mondial. Pacea este posibilă numai dacă uneltele și motoarele imperiilor sunt distruse.

*** Europa de Est: Linia întâi a noului război rece

În 2002, ziarul The Guardian informa că, “Acumularea de forțe militare americane în fostele republici sovietice din Asia Centrală crește temerile la Moscova că Washingtonul exploatează războiul din Afganistan cu scopul de a stabili o prezență militară permanentă în regiune.” În plus, “Construcția grabnică a bazelor militare ale SUA trage semnale de alarmă și la Beijing.”[1]

În 2004, apăreau informații care indicau că strategia americană “are scopul poziționării forțelor SUA de-a lungul ‘arcului de instabilitate’ care trece prin Caraibe, Africa, Orientul Mijlociu, Caucaz, Asia Centrală și Asia de Sud-Est. În aceste părți ale lumii – în general săracă și instabilă – conducătorii militari văd apariția viitoarelor conflicte majore care ar putea amenința interesele SUA.”[2]

În 2005, se afirma că au loc negocieri între SUA și Polonia din anul 2002, alături de alte țări, “asupra posibilității înființării unei baze europene pentru interceptarea rachetelor balistice cu rază lungă de acțiune.” În plus se mai preciza că, “o astfel de bază nu s-ar fi putut imagina înainte ca Polonia să se alăture NATO în 1999.”[3]

În noiembrie 2007 se anunța că, “Rusia a amenințat cu amplasarea de rachete cu rază scurtă de acțiune în apropierea granițelor Uniunii Europene, dacă Statele Unite refuză să abandoneze planurile de construire a unui scut de apărare anti-rachetă.” Un general “al armatei ruse a declarat că rachetele Iskander ar putea fi amplasate în Belarus dacă propunerea SUA de plasare a 10 rachete interceptoare și a unui radar în Polonia și Cehia merge înainte.” Putin “a amenințat de asemenea că arsenalul nuclear al Rusiei va lua în colimator ținte din Europa.” Cu toate acestea, “Washingtonul pretinde că scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei, ci împotriva unor state ca Iranul, pe care americanii îl acuză că încearcă să dezvolte arme nucleare ce într-o zi ar putea lovi Occidentul.”[4]

Această afirmație este însă una absurdă, așa cum au afirmat în mai 2009 specialiștii ruși și americani care au dat publicității un raport care spunea că “Iranul are nevoie de cel puțin 6-8 ani pentru producerea unei rachete care să aibă o rază de acțiune suficient de mare încât să amenințe Europa și doar un ajutor extern ilicit și un efort concertat și extrem de vizibil de cel puțin un deceniu ar putea produce tehnologia necesară pentru a construi o rachetă capabilă să amenințe Statele Unite.”[5] În decembrie 2007, documentul National Intelligence Estimate (NIE), emis de toate cele 16 agenții de informații ale SUA informa că, “Iranul și-a oprit programul nuclear militar în 2003 și de atunci acesta a rămas înghețat.”[6] Citește mai mult din acest articol

Războiul ilegal

* Articol publicat la data de 24 decembrie 2009, pe Vox Clamantis in Deserto.

Președintele american Barack Obama a acceptat Premiul Nobel pentru Pace la nouă zile după ce a anunțat suplimentarea trupelor din Afganistan cu 30.000 de soldați. Această escaladare a războiului nu cred că este exact ceea ce a preconizat comitetul Nobel, atunci când i-a acordat această distincție pentru a-l încuraja în direcția păcii, nu a războiului.

În 1945, la finalul unui război care a curmat milioane de vieți, națiunile lumii au creat ONU, o organizație menită să „salveze generațiile următoare de năpasta războiului.” [„to save succeeding generations from the scourge of war” – „să izbăvim generațiile viitoare ale flagelului războiului”-traducere conform http://www.onuinfo.ro – care mie nu-mi sună prea bine] Carta ONU este bazată pe principiile păcii și securității internaționale precum și pe protejarea drepturilor omului. Dar Statele Unite, unul dintre membrii fondatori ai ONU, a neglijat deseori dispozițiile Cartei, care face parte din legislația SUA conform Supremacy Clause of the Constitution.

Cu toate că invazia americană din Afganistan a fost la fel de ilegală ca și cea din Irak, mulți americani au văzut în acest lucru un răspuns justificat în fața atacurilor din 11 septembrie 2001. Coperta revistei Time a numit acest război „The Right War.” Barack Obama a avut ca temă de campanie încheierea conflictului din Irak, dar a escaladat în schimb războiul din Afganistan. Însă, în acest moment, o mare parte dintre americani se opun și acestui război.

Carta ONU precizează că toate statele membre trebuie să își rezolve disputele internaționale prin mijloace pașnice (Capitolul I, art.2, pct.3-4 din carta ONU) și nicio națiune nu poate folosi forța militară decât în cazul auto-apărării sau atunci când are autorizarea Consiliului de Securitate ONU (Capitolul VII, art.42 din carta ONU). După atacurile din 11 septembrie, Consiliul de Securitate ONU a aprobat două rezoluții, niciuna dintre ele neautorizând utilizarea forței militare în Afganistan.

Operation Enduring Freedom” nu are legitimitatea auto-apărării, conform Cartei ONU, deoarece atacurile din 11 septembrie au fost crime împotriva umanității și nu „atacuri armate” din partea unei alte țări. Afganistanul nu a atacat Statele Unite. În realitate, 15 dintre cei 19 teroriști erau originari din Arabia Saudită (sic!). Mai mult, nu exista riscul unui atac iminent asupra Statelor Unite după 11 septembrie, altminteri președintele George Bush nu ar mai fi așteptat trei săptămâni înainte să inițieze campania de bombardament din octombrie 2001. Necesitatea auto-apărării trebuie să fie „instantanee, copleșitoare, nelăsând loc de alte opțiuni sau vreun moment pentru deliberare.” Acest principiu clasic al auto-apărării în legile internaționale a fost afirmat de către Tribunalul de la Nürnberg și de către Adunarea Generală a ONU.

Justificarea administrației Bush pentru atacarea Afganistanului a fost aceea că pe teritoriul acesteia se adăpostește Osama bin Laden și există numeroase tabere de antrenament pentru teroriști, chiar dacă bin Laden nu și-a asumat responsabilitatea pentru atacurile din 11 septembrie decât în 2004. După cererea președintelui Bush, ca Talibanii să-l predea pe bin Laden Statelor Unite, ambasadorul Taliban în Pakistan a spus că guvernul său dorește dovezi ale implicării lui bin Laden în atacurile din 11 septembrie, înainte să hotărască dacă îl va extrăda sau nu, conform ziarului Washington Post. Acea dovadă nu a fost înaintată, Talibanii nu l-au predat pe bin Laden, iar George Bush a început bombardarea Afganistanului.

Raționamentul administrației Bush pentru atacarea Afganistanului a fost complet greșit. Conform acestei logici, Iranul ar fi putut ataca Statele Unite în 1979, când șahul Mohammad Reza Pahlavi [liderul unui regim despotic, criminal în Iran], răsturnat de la putere, a primit adăpost în SUA. Dacă noul guvern iranian ar fi cerut Statelor Unite să îl predea pe Pahlavi, iar americanii ar fi refuzat, ar fi fost o acțiune legitimă ca Iranul să invadeze SUA? Evident că nu.

Atunci când a anunțat creșterea numărului de militari în Afganistan, Barack Obama a invocat atacurile din 11 septembrie. Prin continuarea și escaladarea războiului din Afghanistan, Obama violează Carta ONU. În discursul său de acceptare a Premiului Nobel pentru Pace, Obama a declarat că este drept („just„) să ducă războaie în mod unilateral. Folosirea unilaterală a forței militare este, însă, ilegală dacă nu are loc în scopul auto-apărării.

Cei care au conspirat să deturneze avioane și ucidă mii de oameni în atacurile din 11 septembrie sunt vinovați de crime împotriva umanității. Ei trebuie identificați și aduși în fata justiției, în conformitate cu legile internaționale. Răzbunarea prin invadarea Afganistanului nu este răspunsul. [Mă rog, considerând că din acest motiv au invadat Afganistanul și nu este nicio conductă petrolieră în joc] A adus doar pierderi de vieți, atât americane cât și afgane, și a determinat creșterea sentimentului anti-american în regiune.

O altă chestiune este aceea a asasinatelor din Pakistan. Statele Unite utilizează drone (roboți) împotriva unei țări cu care nu se află în mod oficial în război. Lucru subliniat de Scott Shane, care a scris în New York Times, „pentru prima dată în istorie, o agenție civilă de informații folosește roboti pentru efectuarea unor misiuni militare, selectând oameni pentru asasinate într-o țară unde Statele Unite nu se află oficial în război („For the first time in history, a civilian intelligence agency is using robots to carry out a military mission, selecting people for killing in a country where the United States is not officially at war.„).

Utilizarea acestor drone în Pakistan violează atât Carta ONU, cât și Convenția de la Geneva, care interzic omorurile deliberate. Asasinatele la comandă sau politice – uneori numite execuții extrajudiciare – sunt îndeplinite la ordinul sau cu acordul tacit al unui guvern, în afara sistemului judiciar. Un raport al ONU, din 1998, precizează că „execuțiile extrajudiciare nu pot fi justificate în nicio circumstanță, nici măcar pe timp de război.” Omorurile deliberate constituie o încălcare gravă a Convenției de la Geneva, punibilă ca și crimă de război, conform U.S. War Crimes Act. Execuțiile extrajudiciare violează de asemenea o mai veche politică a SUA. În anii ’70, după ce o comisie senatorială (Church Committee, un precursor al Senate Select Committee on Intelligence) a dezvăluit că CIA a fost implicată în mai multe tentative de asasinare a unor lideri străini (Rafael Trujillo – Republica Dominicană sau Patrice Lumumba – Congo), președintele Gerald Ford a emis ordinul executiv 11905, prin care interzicea asasinatele de acest tip. Acest ordin a fost înlocuit apoi de ordinul executiv 12333 al președintelui Ronald Reagan, în 1981, care reitera interdicția ca agențiile de informații civile să organizeze sau să sponsorizeze asasinatele politice. De asemenea ordinul executiv 13470 al președintelui George Bush din 2008, care amenda ordinul anterior al lui Reagan, menținea aceste restricții privind asasinatele („Retain previous policy to abstain from the assassination„).
Conflictul din Afganistan se „bucură” și de participarea trupelor românești, care – alături de alte țări NATO – sprijină un guvern afgan care nu este cu mult diferit, în ceea ce privește drepturile omului, de predecesorul sau Taliban. România, probabil, va suplimenta efectivele aflate în Afganistan, la cererea Statelor Unite, implicându-se și mai mult într-un război ilegal și imoral. Nu există nicio justificare pentru prezența trupelor românești acolo, pentru a sprijini un guvern care nu respectă Declarația Drepturilor Omului.

Surse de informare:
* en.wikipedia.org
* http://www.nytimes.com
* http://www.un.org
* http://www.spj.org
* http://www.echr.coe.int
* http://www.washingtonpost.com
* http://www.msnbc.msn.com

O imagine a Afganistanului de altădată, înainte de sovietici, de lorzii războiului sau de americani, aici: http://www.afghanistan-photos.com/.