Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Arhive etichete: mass-media

Secolul minciunilor

Trăim într-o epocă în care suntem bombardați cu minciuni din toate direcțiile. Nu mai poți să distingi între adevăr și minciună. Presa, televiziunile, internetul, sunt pline de dezinformări. Adevărul este ascuns parțial în trecut, în scrierile celor care au trăit în epoci în care minciunile erau mai puține.
Unde se situează România în acest tablou? România, din păcate, face parte dintre țările în care nu există presă liberă. Avem două tabere, una care ține partea guvernării portocalii, apropiată de Statele Unite și o a doua, care este sub controlul opoziției, sensibil influențată de către Rusia. Niciuna dintre cele două tabere nu prezintă o imagine corectă a țării, preferând să se folosească de o propagandă feroce în favoarea grupărilor politice aflate în spatele lor.
Totuși, România are și un trust de presă cameleonic, controlat de către un așa-zis „om de afaceri,” care s-a aflat de-a lungul timpului în ambele tabere. Nu este exclus ca acest trust de presă să schimbe din nou macazul, în funcție de interesele economice ale patronului său. Mă rog, momentan SOV pare să nu mai controleze Realitatea TV, dar vom vedea pe viitor dacă acest lucru este adevărat sau nu. Alternativele lipsesc cu desăvârșire, situația din România fiind, de multe ori, reflectată mai bine de către mass-media străină. Trist este faptul că presa cea mai liberă este, în acest moment, cea controlată de Trustul Intact; lucru care spune totul despre democrația și libertatea presei din România.
Și din acest motiv an renunțat, de ceva vreme, să mai urmăresc televiziunile de știri și presa scrisă din România. Pentru că, am obosit să mai încerc să descifrez cine minte și cine spune adevărul. Și, sincer vorbind, cred că nici nu-mi mai pasă. Oricum, la următoarele alegeri, fiți siguri că voi pune ștampila în scopul înlăturării actualei puteri. Mai încolo, vom mai vedea.

Războiul Rece și propaganda modernă

* Articol publicat la data de 16 decembrie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Majoritatea imaginilor propagandistice din timpul războiului rece arată demodate acum, dar ideea prezentării unui mesaj în stilul războiului rece ar putea fi mai relevantă ca niciodată, în cadrul propagandei moderne.
Cu puțină ură aici și puțină frică dincoace, pozițiile mass-media au rolul de a influența opinia publică într-o anumită direcție. Abordarea unui ton patriotic este extrem de utilă, pentru că, astfel, adversarii unor politici devin automat „trădători” de țară.
Dar ce pot avea în comun războiul rece și propaganda modernă? Cele două sunt conectate una cu cealaltă. Cea ce vedem astăzi este o continuare a propagandei din timpul războiului rece, dar în alte condiții.

Pe de o parte, avem Statele Unite, care sunt mereu implicate, într-o formă sau alta, într-un război de agresiune. Rareori trece un an întreg fără ca acest stat să invadeze o țară străină. Iar mass-media este mereu acolo, potrivindu-și pașii cu ritmul americanilor. Ceea ce era numit complexul militaro-industrial american, a devenit un complex militaro-industrial-media. Cea mai mare parte a mass-media este controlată ideologic, preluând doar ceea ce spune guvernul. Mass-media americană afirmă că Iranul deține un program de fabricare a armelor nucleare, deși dovezile concrete în acest sens sunt extrem de subțiri. Desigur, acest lucru poate fi adevărat, dar asta este o cu totul altă problemă. Ceea ce se afirmă la Washington, are ecou în media mainstream. Iar, în acest timp, lista antagoniștilor Americii se mărește.

Atunci când există o presă care nu face altceva decât să apere statul, apărând imperiul și încercând să-i justifice acțiunile, orice țară care stă în cale va fi văzută ca un adversar sau un inamic. Rezultatul este că, în media americană, multe țări sunt cel puțin suspecte, dacă nu cumva țări-inamice.
Având scopul unei a patra puteri, independentă, un câine de pază a celorlalte puteri, media americană a devenit în schimb un fel de minister al propagandei pentru guvern. Securitatea națională, complexul militaro-industrial sau structurile corporatiste nu vor fi niciodată criticate pe posturi tv precum CNN sau Fox News.
Aceste lucruri sunt, acum, subliniate tot mai mult de către internet, care a devenit un mijloc alternativ și, uneori, mai relevant de informații. Astfel, controlul asupra internetului a devenit o preocupare intensă a guvernului american și nu numai. În cadrul acestui efort, a apărut și inițiativa Wikileaks, pentru a evidenția faptul că internetul fără control este un lucru periculos. Un întreg arsenal de dezinformare a fost pus în funcțiune și nu este vorba doar despre guvern, ci și de așa-numitele think-tank-uri. Acestea inventează tot felul de povești, făcând astfel ca adevărul să devină tot mai dificil de deosebit de minciună.
Statele Unite este un stat condus de către o oligarhie, iar acest lucru explică de ce mass-media se află sub tutela câtorva corporații și de ce aceasta se situează mai mereu de partea guvernului.

Pe de altă parte, avem propaganda celorlalți. Iar când spun „celorlalți,” mă refer la adversarii ideologici ai Americii, cel puțin la nivel declarativ. Este vorba despre China comunistă și Rusia sau „statul mafiot.” Aici, avem o propaganda pură, mass-media fiind eminamente controlată de către stat, cu mici excepții în cazul Rusiei. Dacă în America mai există câte o voce, care mai critică mai mult sau mai puțin acțiunile guvernului, în cazul acestor țări există o silenzio stampa pe acest subiect. Guvernul are întotdeauna dreptate, iar acțiunile acestuia sunt unele juste. Desigur, nimeni nu crede ceea ce susține media rusă sau chineză, dar, uneori, anumite chestiuni sunt reflectate aproape corect; mai ales în ceea ce privește relațiile acestor țări cu Occidentul.

În acest context, omul de rând a căutat surse alternative de informare. Internetul a devenit o astfel de sursă, dar – din păcate – acesta este dominat recent de dezinformare. Orice sursă de informații trebuie analizată atent, pentru a depista dacă nu cumva este de fapt una dintre componentele rețelei de propagandă americană sau a „celorlalți.” Un astfel de portal este și cel numit Wikileaks, care, deși la prima vedere este unul anti-sistem, constituie vârful de lance al propagandei americane. Wikileaks se deconspiră însă în momentul în care nu „găsește” niciodată vreun document compromițător la adresa Israelului. Bizar, Israelul este țara care nu face niciodată nimic revoltător. Nici măcar chestii precum fabricarea vreunui virus pe nume Stuxnet, pe care să-l strecoare în rețelele de calculatoare ale instalațiilor nucleare ale Iranului.

Ceea ce ne rămâne de făcut este să urmăm îndemnul „Trust no one.” 😉

Jocul transparent al “mogulilor”

* Articol publicat la data de 1 decembrie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Scurt istoric:
Sorin Ovidiu Vântu a declarat la Realitatea TV, că în 2004 s-a întâlnit, într-o parcare din Tâncăbeşti, cu Traian Băsescu, discutându-se despre sprijin pentru ca acesta să câştige alegerile. [Sursa]
Întâlnirea a fost recunoscută de Traian Băsescu, mai puțin amplasarea acesteia. „Băsescu: M-am întâlnit cu Vântu, dar nu într-o parcare, relaţia noastră e alterată” – [Sursa]
Așadar, relația este alterată; ceea ce înseamnă că a existat o relație anterioară, cel puțin una amiabilă, dacă nu reciproc avantajoasă.
Unde minte Traian Băsescu? Minte atunci când spune că vizitele lui la Grivco din 8 iunie 2004 (ora 19), 9 iunie 2004 (ora 18) și 21 iunie 2004 (ora 9.30) au fost transparente.” [Sursa]

Ce avem aici? O serie de întâlniri secrete între Traian Băsescu, adversar declarat al „mogulilor,” și mogulii cu pricina. Despre întâlnirea cu Vântu, lucrurile sunt clare: a avut loc pentru discutarea unei strategii de câștigare a alegerilor. Care a fost târgul dintre cei doi, știu numai aceștia. Amândoi sunt destul de rezervați, atunci când sunt întrebați despre acea întâlnire. Singurul lucru cert este că, o astfel de întâlnire a avut loc. Probabil, nu a fost și singura.
Dacă despre SOV, a cărui întâlnire cu TB a avut loc în circumstanțe mai puțin cunoscute, nu se poate afirma cu certitudine că a înregistrat acea întâlnire, cu totul altfel stau lucrurile cu Voiculescu. Întâlnirea a avut loc pe teritoriul acestuia. Probabil că, TB a fost filmat din toate unghiurile și i-a fost înregistrat fiecare strop de sudoare. De ce nu oferă publicului acea înregistrare mogulul? Fie și cu fragmentele compromițătoare, pentru propria persoană, cenzurate. Pentru că îmi vine greu să cred că o astfel de înregistrare nu există, având în vedere experiența anterioară a mogulului. Mai ales dacă TB a venit cu „căciula în mână,” așa cum s-a exprimat Voiculescu. Sau o păstrează cumva pentru negocierea anumitor favoruri?
Nu mai cred demult tot ceea ce se spune la Realitatea și Antene. Nu trebuie să îmi spună niște posturi de televiziune că guvernul PDL și acoliții acestora sunt niște otrepe. Acest lucru se vede cu ochiul liber. Însă, nici adversarii lor politici nu sunt îngerași. Toți au fost la putere și s-au dovedit a fi la fel. Se întâmplă, ca acum, lucrurile să fie mult mai evidente, datorită prăbușirii așa-zisei economii a României. Cum sunt tot mai puțini bani de furat, puterea a fost nevoită să-și umple buzunarele pe seama populației. Din acest motiv, această guvernare pare a fi cea mai sinistră de până acum.
Ceea ce este foarte trist, este faptul că nu avem presă liberă în această țară. Toată media acționează la comanda clanurilor politico-mafiote. Citirea presei a devenit o activitate periculoasă pentru propriul intelect. Există un mare pericol de intoxicare.