Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Arhive etichete: Basescu

Jocul transparent al “mogulilor”

* Articol publicat la data de 1 decembrie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Scurt istoric:
Sorin Ovidiu Vântu a declarat la Realitatea TV, că în 2004 s-a întâlnit, într-o parcare din Tâncăbeşti, cu Traian Băsescu, discutându-se despre sprijin pentru ca acesta să câştige alegerile. [Sursa]
Întâlnirea a fost recunoscută de Traian Băsescu, mai puțin amplasarea acesteia. „Băsescu: M-am întâlnit cu Vântu, dar nu într-o parcare, relaţia noastră e alterată” – [Sursa]
Așadar, relația este alterată; ceea ce înseamnă că a existat o relație anterioară, cel puțin una amiabilă, dacă nu reciproc avantajoasă.
Unde minte Traian Băsescu? Minte atunci când spune că vizitele lui la Grivco din 8 iunie 2004 (ora 19), 9 iunie 2004 (ora 18) și 21 iunie 2004 (ora 9.30) au fost transparente.” [Sursa]

Ce avem aici? O serie de întâlniri secrete între Traian Băsescu, adversar declarat al „mogulilor,” și mogulii cu pricina. Despre întâlnirea cu Vântu, lucrurile sunt clare: a avut loc pentru discutarea unei strategii de câștigare a alegerilor. Care a fost târgul dintre cei doi, știu numai aceștia. Amândoi sunt destul de rezervați, atunci când sunt întrebați despre acea întâlnire. Singurul lucru cert este că, o astfel de întâlnire a avut loc. Probabil, nu a fost și singura.
Dacă despre SOV, a cărui întâlnire cu TB a avut loc în circumstanțe mai puțin cunoscute, nu se poate afirma cu certitudine că a înregistrat acea întâlnire, cu totul altfel stau lucrurile cu Voiculescu. Întâlnirea a avut loc pe teritoriul acestuia. Probabil că, TB a fost filmat din toate unghiurile și i-a fost înregistrat fiecare strop de sudoare. De ce nu oferă publicului acea înregistrare mogulul? Fie și cu fragmentele compromițătoare, pentru propria persoană, cenzurate. Pentru că îmi vine greu să cred că o astfel de înregistrare nu există, având în vedere experiența anterioară a mogulului. Mai ales dacă TB a venit cu „căciula în mână,” așa cum s-a exprimat Voiculescu. Sau o păstrează cumva pentru negocierea anumitor favoruri?
Nu mai cred demult tot ceea ce se spune la Realitatea și Antene. Nu trebuie să îmi spună niște posturi de televiziune că guvernul PDL și acoliții acestora sunt niște otrepe. Acest lucru se vede cu ochiul liber. Însă, nici adversarii lor politici nu sunt îngerași. Toți au fost la putere și s-au dovedit a fi la fel. Se întâmplă, ca acum, lucrurile să fie mult mai evidente, datorită prăbușirii așa-zisei economii a României. Cum sunt tot mai puțini bani de furat, puterea a fost nevoită să-și umple buzunarele pe seama populației. Din acest motiv, această guvernare pare a fi cea mai sinistră de până acum.
Ceea ce este foarte trist, este faptul că nu avem presă liberă în această țară. Toată media acționează la comanda clanurilor politico-mafiote. Citirea presei a devenit o activitate periculoasă pentru propriul intelect. Există un mare pericol de intoxicare.

Răsturnarea ordinii constituționale

* Articol publicat la data de 20 mai 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Cu toate că am încercat să evit în ultima vreme să mai comentez subiecte politice autohtone, iată că mă văd nevoit să revin cu o scurtă analiză a mocirlei din România. Motivul este constituit de recenta evoluție de pe scena politică românească, mai exact acordul cu FMI, acțiunile incoerente ale guvernului și aparenta ilegitimitate a acestuia și a întregii clase politice din România.
Mediul virtual abundă în ultimele zile de subiecte puerile și nedocumentate. Am găsit chiar un apel la referendum pentru demiterea președintelui (!). Se pare că blogosfera este la fel de nepregătită ca și membrii guvernului. Înainte de a face unele afirmații, ar trebui să-ți faci temele. Adică să știi, cât de cât, despre ce vorbești. Că doar de-asta îl avem pe nenea Goagăl.
Conform legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 24 februarie 2000, un referendum cu privire la probleme de interes național nu poate fi organizat decât de președinte sau de parlament. Cetățenii, chiar dacă strâng 10 milioane de semnături, nu pot face asta. Este corect așa? Sigur că nu, dar voi reveni asupra subiectului altădată.

Există unele opinii că acest guvern nu mai reprezintă voința majorității populației și că ar trebui înlocuit. Sunt doar trei posibilități pentru a face asta și anume:

1. Calea constituțională;
2. Revolta populară;
3. Lovitura de stat.

* Calea constituțională înseamnă ori ca primul-ministru să-și dea demisia ori să fie demis de parlament, printr-o moțiune de cenzură. În varianta demisiei lui Emil Boc, președintele propune un alt prim-ministru. Având în vedere antecedentele președintelui Traian Băsescu, nu este greu de imaginat ce ar însemna o situație de acest gen. A doua variantă ar însemna că o parte a actualei coaliții de guvernământ ar trebui să-și trădeze partenerii, lucru destul greu de crezut în condițiile actuale. Din nou, însă, președintele propune un nou premier… Ambele variante înseamnă haos instituțional și economic și, implicit, pierderea tranșei (tranșelor) de la FMI. Însă, în eventualitatea spargerii coaliției de guvernare, ambele ar putea duce la alegeri anticipate și la posibila trimitere a PD-L în negurile istoriei.
Însă, în acest moment, calea constituțională pare imposibil de îndeplinit.

* Revolta populară înseamnă că mase mari de oameni se adună și – prin mijloace violente sau, rareori, pașnice – răstoarnă guvernul sau îl determină să-și prezinte demisia. După ce am asistat la „mobilizarea” populară de pe 19 mai, care nu a reușit să strângă nici măcar jumătate din numărul celor care au participat la concertul AC/DC, mă îndoiesc de posibilitatea unei astfel de variante. În alte perioade și în alte scopuri, Bucureștiul era martorul unor demonstrații de sute de mii de persoane și asta fără să fie aduse din toate colțurile țării.
Desigur, revolta populară în sine reprezintă o utopie, aceste evenimente neexistând în istorie. Întotdeauna, în spatele maselor nemulțumite se află un grup care le instigă și organizează și care așteaptă eventualitatea unui deznodământ fericit, pentru a prelua frâiele puterii. Revolta populară ascunde de obicei o lovitură de stat, dar – câteodată – aceasta este inițial doar o revoltă populară și atât; conspiratorii apărând ulterior.
Această variantă nu pare a fi posibilă în acest moment în România.

* Lovitura de stat este varianta cea mai greu de îndeplinit. O lovitură de stat înseamnă mobilizarea unor resurse imense, atât materiale cât și umane. Lovitura de stat presupune ca un grup de membri a unuia sau a mai multor partide politice să conspire pentru îndepărtarea violentă a guvernului. Aceasta se poate face clasic, printr-o lovitură militară sau prin organizarea unei așa-zise revolte populare. Prima varianta înseamnă ca respectivii conspiratori să aibă cooperarea unor generali din armată și, eventual, a unor șefi ai serviciilor secrete, poliției și jandarmeriei. Se poate însă și numai cu armata, dar asta presupune riscuri ridicate. Varianta a doua este posibilă prin organizarea unor mari mișcări de protest, în timpul cărora oameni infiltrați printre manifestanți fie instigă, fie comit acte de violență. Ambele variante înseamnă numeroase victime omenești (morți și răniți) și nu au garanția succesului; autoritățile pot înăbuși lovitura de stat. Numai în cazul unei participări extraordinare a populației (ca în decembrie 1989) sau implicării unor forțe străine poate avea succes un asemenea act. În acest caz, această variantă ar fi cea care ar avea cea mai mare probabilitate de reușită. În plus, traiul greu al populației din zilele sau săptămânile cât ar dura revolta, ar lucra în beneficiul viitorului guvern. Asta pentru că lumea nu ar realiza imediat că viața nu li s-a îmbunătățit, comparând clipele liniștite de după revoltă cu perioada dificilă din timpul acesteia.
Întrebarea firească este însă, cine are curajul și mijloacele înfăptuirii unui astfel de act în România? Probabil, Rusia nimeni.

Așadar, acestea sunt singurele metode de schimbare a guvernului României. Nu există o altă cale; nu putem să strângem semnături și să spunem că nu mai vrem ca acești oameni să conducă țara, pentru că nu se va întâmpla nimic. Așa stau lucrurile într-un stat democratic, uneori conducătorii săi iau măsuri care nu reprezintă voința majorității populației, invocând existența unui scop superior (real sau închipuit) ca interesul național. Rezultă automat că acel guvern este ilegitim? Poate că într-un stat ca Germania sau Norvegia nu, dar în România, de cele mai multe ori, guvernul – oricare ar fi acesta – ia măsuri care să protejeze elitele mafioto-politice care conduc țara, în detrimentul maselor de cetățeni onești.
Un guvern legitim, care reprezintă voința și interesul națiunii, și care nu găsește alte soluții decât aducerea a 5-6 milioane de oameni sub pragul sărăciei, ar trebui să demisioneze și să lase locul unor forțe politice care consideră că pot aplica alte măsuri de scoatere a țării din criză. Și asta cât mai repede!
Bineînțeles că asta nu se întâmplă des în țări precum România. Probabil că românii lași vor înghiți gălușca și acum sau poate salvatorul nației, luptătorul împotriva corupției va găsi, și de această dată, o soluție salvatoare.

Legături utile:
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/3_2000.php