Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Arhive etichete: arme

Armele nucleare americane din Europa

* Articol publicat la data de 14 februarie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear
„Articolul 1
Fiecare stat posesor de arme nucleare, parte la prezentul Tratat, se angajează să nu transfere nimănui arme nucleare sau controlul asupra unor asemenea arme sau dispozitive explozive nucleare, direct sau indirect, și să nu ajute, să nu încurajeze sau să nu incite, sub nicio formă, vreun stat care nu posedă arme nucleare, să fabrice sau să obțină în orice alt mod arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare sau controlul asupra unor asemenea arme sau dispozitive explozive.

Articolul 2
Fiecare stat neposesor de arme nucleare, parte la prezentul Tratat, se angajează să nu accepte din partea nimănui transmiterea de arme nucleare ori alte dispozitive explozive nucleare sau controlul asupra unor asemenea arme sau dispozitive explozive, direct sau indirect; să nu fabrice și nici să dobândească în alt mod arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare și să nu caute să obțină sau să primească vreun ajutor pentru fabricarea armei nucleare sau a altor dispozitive explozive nucleare.”

Cinci țări (SUA, Marea Britanie, Franța, China și Rusia) sunt considerate ca „state deținătoare de arme nucleare,” un statut recunoscut internațional și conferit de Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT). Trei alte state, care nu fac parte din NPT, India, Pakistan și Coreea de Nord, au recunoscut că dețin arme nucleare. Coreea de Nord a semnat tratatul, dar nu l-a ratificat niciodată, retrăgându-se apoi în 2003.
Israelul este considerat drept un „stat nuclear nedeclarat.”
Există numeroase informații, susținute de dovezi insuficiente, că Iranul ar putea deveni, la un moment dat, un stat înarmat nuclear. Din acest motiv, un atac nuclear împotriva Iranului, ca „măsură de prevenire,” este o ipoteză luată în calcul de state ca SUA sau Israel.

Motivul pentru care am citat, la început, primele două articole ale Tratatului de Neproliferare Nucleară este prezența armelor nucleare americane pe teritoriile a cinci țări europene (Fișier PDF), care nu au statutul de puteri nucleare. Germania, Belgia, Italia, Turcia și Olanda sunt țări care au semnat și ratificat acest tratat. Totuși, ele găzduiesc arme nucleare tactice, aparținând altei țări, încălcând astfel primele două articole ale NPT.

Statele Unite au furnizat aproximativ 480 de bombe termonucleare tip B61 unui număr de cinci țări membre NATO, care nu sunt declarate oficial ca state înarmate nuclear. Gardianul ONU, IAEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică) nu a avut vreo reacție la această proliferare a armelor nucleare în Europa.

Bomba nucleară B61. Imagine: Wikimedia Commons
Această acumulare de arme tactice B61 este destinată, în principal, pentru eventuale ținte din Orientul Mijlociu. În conformitate cu strategia NATO, bombele pot fi lansate împotriva unor state ca Rusia, Siria sau Iran. Aceste arme pot fi livrate către țintele lor de forțele aeriene ale statelor respective, ale căror piloți sunt antrenați în acest scop la baza aeriană de la Ramstein, Germania.
Turcia deține un număr estimat de 90 de bombe B61, la baza aeriană de la Incirlik, din care 40 sunt pregătite să fie livrate de forțele aeriene turcești, iar 50 de aviația americană.
Până de curând, la Lakenheath, în Anglia, erau stocate aproximativ 110 de arme nucleare tactice B61. Acestea au intrat într-un program, convenit cu SUA, de reamplasare.
Baza aeriană de la Kleine Brogel, Belgia, este gazda unui număr estimat de 20 de bombe nucleare americane.
Olanda deține în cadrul bazei aeriene de la Volkel aproximativ 20 de arme nucleare tactice.
Italia deține la baza aeriană de la Ghedi Torre aproximativ 40 de arme nucleare tactice și alte 50 la baza din Aviano.

Printre cele mai înarmate „state nucleare nedeclarate” se află Germania, care deține aproximativ 150 de de bombe nucleare B61 în două baze aeriene. La baza din Buchel sunt stocate aproximativ 20 de arme nucleare, în timp ce la Ramstein se găsesc alte 130 de bombe.
Deși Germania nu este considerată oficial o putere nucleară, aceasta produce armament nuclear pentru Franța, deține arme nucleare tactice (made in America) și are capacitatea de a lansa acest tip de arme. EADS Astrium Space Transportation, un joint venture franco-germano-spaniol, controlat de Deutsche Aerospace și Daimler Group, este al doilea producător european de armament, furnizând Franței racheta balistică nucleară M51. Fabrica EADS din Germania este amplasată în Bremen.

În timp ce aceste state acuză Teheranul de fabricarea de arme nucleare, fără dovezi solide în acest sens, ele însele au capacitatea de a lansa arme nucleare, care au ca țintă Iranul. IAEA aplică din nou politica dublului standard, făcându-se că nu vede aceste încălcări ale Tratatului de Neproliferare Nucleară de către Statele Unite și aliații săi.

Surse de informare:
* Global Research
* onuinfo.ro
* en.wikipedia.org

Dacă Rusia ar ataca România…

* Articol publicat la data de 7 februarie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

O idee vehiculată în aceste zile este aceea că, potrivit noii doctrine militare ruse, „dușmanul de la răsărit” ar putea lansa un atac împotriva României. Dmitri Medvedev a aprobat vineri această nouă doctrină militară, care identifică expansiunea NATO ca pe o amenințare națională și reafirmă dreptul Rusiei de a folosi armele nucleare, dacă existența țării este amenințată. „Crearea și amplasarea de sisteme strategice anti-rachetă care subminează stabilitatea globală,” este privită de asemenea ca o amenințare.
Într-o conferință de presă ținută tot vineri, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a spus că Rusia așteaptă „explicații exhaustive” de la americani și că regimul Mării Negre este „reglementat de Convenția de la Montreux.”

Convenția de la Montreux, semnată în 1936, permite Turciei interzicerea drep­tului de trecere a navelor de luptă străine pe vreme de război sau dacă se simte amenințată în vreun fel. Tot această convenție stabilește că navele militare străine care tranzitează strâmtorile trebuie să aibă un tonaj maxim de 15.000 de tone, iar un convoi militar nu poate fi format decât din maximum nouă nave, având un tonaj total de 30.000. Convenția de la Montreux este contestată de majoritatea statelor riverane ale Mării Negre, cu excepția Rusiei și Turciei.
Personal nu înțeleg de ce Lavrov a simțit nevoia să facă această precizare, din moment ce s-a spus destul de clar că România va găzdui elemente „terestre” ale scutului. Adică n-a fost vorba să fie desfășurate nave americane în Marea Neagră, purtătoare de sisteme anti-rachetă. Cu toate că amplasarea unor fregate din clasa Ticonderoga, dotate cu sistemul Aegis, nu ar încălca – teoretic, dacă Turcia ar permite trecerea lor – mai sus-menționata convenție. Aceste fregate (denumite generic crucișătoare) au un deplasament de 9.800 de tone, încadrându-se astfel în prevederile convenției.

Analizând această nouă doctrină militară rusă nu poți să nu tragi o concluzie sumbră: amplasarea scutului anti-rachetă în România se încadrează în ceea ce Rusia consideră ca fiind „amenințări.” După amplasarea elementelor scutului, în teorie, Rusia ar putea lansa un atac, inclusiv cu rachete balistice cu focos nuclear, împotriva țării noastre.

Imagine: fas.org
Atacul rus ar putea fi desfășurat în două moduri: una ar include utilizarea unei rachete balistice intercontinentale cu focos nuclear, iar cealaltă a unei rachete de croazieră aer-suprafață cu focos convențional/nuclear, lansată de pe un avion. Acest atac ar trebui efectuat înainte ca scutul anti-rachetă să devină funcțional, pentru orice eventualitate (adică, în cazul care funcționează…).
Atacul cu o rachetă balistică intercontinentală ar putea proveni de la Kozelsk, Tatișcevo sau Dombarovsky. De la bazele din Kozlesk și Tatișcevo ar putea fi lansată o rachetă UR-100N (indicativ NATO SS-19), care poate transporta un focos nuclear de 550 kilotone pe o distantă de până la 10.000 km și are un sistem de ghidare inerțial. SS-19 poate fi dotată și cu un focos cu capete multiple MIRV. Tot de la Tatișcevo, Rusia poate lansa o rachetă balistică RT-2UTTKh „Topol M” (indicativ NATO SS-27 Sickle B), fabricată după căderea URSS. SS-27 poate fi dotată cu un singur focos nuclear de 550 kilotone sau 6×550 kt MIRV, având o rază de acțiune de până la 11.000 de kilometri. SS-27 are sistem de ghidare inerțială cu GLONASS (ГЛОбальная НАвигационная Спутниковая Система – GLObal NAvigation Satellite System) și atinge o viteză maximă de 17.400 km/h.
România poate fi lovită și de la baza din Dombarovsky cu o rachetă R-36 (indicativ NATO SS-18 Satan). SS-18 este o rachetă balistică intercontinentală care poate avea un focos de 20 megatone. Raza de acțiune este între 10.200 și 16.000 de kilometri, iar viteza maximă ajunge la 7,9 km/s. Sistemul de ghidare este inerțial și autonom.
În cazul unui atac nuclear, cel mai probabil, ar fi utilizată o rachetă cu focos cu capete multiple MIRV. Printre țintele sale s-ar număra atât zona unde sunt amplasate elementele scutului anti-rachetă, cât și orașele României. Bucureștiul ar fi aproape sigur pe listă. Unii afirmă că Rusia nu ar avea curajul inițierii unui atac nuclear, a unei „first strike.” Într-adevăr, Rusia nu ar lovi SUA sau vreo țară occidentală, dar cu România este altă poveste. Ar porni Statele Unite un război nuclear pentru 5-6 milioane de români morți? Greu de răspuns… Dar, probabil, nici Rusia nu ar risca să afle răspunsul și, în consecință, va iniția un eventual atac cu arme convenționale.

A doua variantă de atac, ceva mai probabilă, ar însemna lansarea împotriva elementelor scutului anti-rachetă a unei rachete de croazieră aer-suprafață de la bordul unui avion. Acest tip de atac ar fi efectuat, probabil, cu o rachetă Kh 555 cu focos convențional de 500 kg. Raza de acțiune a acestei rachete este estimată între 2.500-3.000 km, putând fi lansată de pe avioanele Tupolev Tu-160 „Blackjack” sau Tupolev Tu-95 „Bear.” Sistemul de ghidare este inerțial cu GLONASS. Rachetele de croazieră au o traiectorie joasă, ceea ce le face greu de detectat și de doborât de sistemele anti-rachetă.

Toate cele de mai sus sunt niște speculații, dar în eventualitatea unui atac din partea Rusiei, aceste variante sunt posibile. Totuși, nu cred că Rusia va recurge la acest gen de măsuri extreme, iar reacția autorităților de la Moscova este doar una de imagine. Greu de crezut că puternica SS-18 Satan poate fi doborâtă de acest sistem anti-rachetă.
Dar, dacă nu…