Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Arhive zilnice: 20/02/2012

Reflecții 6

Viața… Un miracol, într-adevăr. În absența unui Creator, nu înțeleg de ce continuă cu atâta înverșunare. De ce fiecare ființă se agață cu disperare de starea de a fi; pentru că nu sunt decât două stări posibile ale unei ființe: în viață sau moartă. La fel cum nu înțeleg evoluția, logic vorbind, nu conceptual. Altfel, este extrem de posibilă și probabilă. Există însă o poveste despre o molie care cică și-ar fi schimbat culoarea, adaptându-se poluării din insula britanică, determinată de revoluția industrială. O minciună, de fapt. Biston betularia carbonaria (molie închisă la culoare) a profitat pur și simplu de distrugerea suratei sale Biston betularia typica (mai deschisă la culoare) de către prădători. Cum scoarța copacilor pe care-și făceau veacul moliile fusese acoperită de funingine, cele deschise la culoare au devenit extrem de vizibile pentru păsări. Au fost astfel vânate în masă, în timp ce specia carbonaria a prosperat, fiind camuflată și putându-se feri de prădători. În realitate, nu am asistat la nicio evoluție, nici măcar la o microevoluție. Dar să presupunem că, într-adevăr, moliile cu pricina și-ar fi schimbat culoarea. Ce anume a acționat în cazul acestora, selecția naturală, mutațiile genetice sau recombinarea genetică? Iar motivul, fiind…? Au sesizat moliile că sunt vânate către extincție de păsări, în timp ce carbonaria nu este și și-au zis: hai să ne schimbăm culoarea? Sincer, nu am înțeles niciodată de ce ar fi evoluat viața. Acele prime vietăți procariote prosperau foarte bine și așa. De ce să devină pluricelulare, vertebrate și în cele din urmă mamifere? Pentru că au putut? Și de ce nu mai vedem această evoluție și astăzi? Da, pentru că evoluția durează milioane de ani, bla-bla-bla… Păi, anumite specii există pare-se pe Terra de sute de milioane de ani. De ce dracu’ nu evoluează crabii potcoavă sau sturionii, de pildă? Pentru că e limpede că n-o vor mai duce mult alături de oameni. Mecanismele care se zice că ar guverna evoluția ar trebui să intre în acțiune, pentru că este clar că aceste specii nu au ajuns la un stadiu mulțumitor. (Da, mulțumitor, pentru cine? Pentru arhitectul numit „natură„?) Au ajuns toate speciile într-o „fundătură„, din care nu se mai poate evolua?

Totuși, acestea sunt doar niște gânduri cu rost de gâlceavă, de vreme ce toate „nișele” ecologice par a fi ocupate cu suficiente specii, așa că până la o schimbare climatică majoră sau vreun alt cataclism în cadrul ecosistemului, nu vom vedea vreo evoluție. Pentru că, dacă nu știați, așa se pare că evoluează viața: apare o schimbare dramatică în biotopul acesteia. Și, să fim sinceri, de când a început omenirea să scrie, clima și ecosistemul sunt relativ neschimbate. Desigur, modul exact în care se produce schimbarea este încă necunoscut. Selecția naturală poate acționa numai în cazul în care noua specie a apărut deja. Iar mutațiile genetice și recombinările genetice aleatorii nu s-a demonstrat că duc la vreo evoluție. În consecință, chiar și în cazul unui cataclism ecologic nu este clar cum anume se produce schimbarea (genetică) internă care determină evoluția.

Poate părea surprinzător ceea ce am spus mai sus, dar oamenii își schimbă „părerile„. Chiar și cei predispuși la imuabilitate. Ceea ce credeai că „știi” se poate dovedi eronat mai târziu. Păi, să vă spun o scurtă poveste. Sunt în mare parte un produs al școlii comuniste, așa că opiniile mele cu privire la originea omului și a vieții au fost influențate de către sistemul școlar ateist din acea vreme. Acceptasem evoluția ca fiind un fapt. Apoi, timpurile s-au schimbat și am avut acces la o lume nouă, una în care, dintr-odată, teoriile creaționiste nu mai păreau superstiții depășite. Argumente precum cel al lui Gödel sau opiniile unora precum Plantinga au constituit și vor mai constitui bastioane importante ale luptei mele pentru găsirea unui sens acestei lumi. De fapt, chiar dacă ecuațiile lui Gödel nu au reușit să demonstreze existența lui YHWH, postulează existența unui Creator, de orice natură ar fi acesta; fie și o ecuație logică oarbă. Așadar, s-ar părea că există ordine în haos. Nașterea vieții reprezintă însă o altă problemă. Chiar și în ipoteza existenței unui Dumnezeu, acesta ar fi putut acționa prin mijloace posibile, fizice, în această lume. În consecință, chiar dacă pentru o vreme, influențat de unele teorii, am ajuns să resping evoluția, acum consider că viața ar fi putut să apară astfel: un fulger într-o supă anorganică și apoi organică pe bază de apă lichidă. Există două componente absolut esențiale: apa lichidă și electricitatea. Marele impediment este acela că, teoretic, în absența unei ordonări divine oriunde există apă lichidă și electricitate trebuie să apară viața. Nu „ar putea„, ci „trebuie„. Prin urmare, unde este aceasta? Dintre miliarde de planete, de ce numai aici? [A se vedea „Ecuația lui Drake„] De ce nu și pe Marte? Desigur, cică viața pe Marte ar fi fost distrusă pesemne de un cataclism planetar. Păi, asta nu prea este posibil. Dacă viața apare undeva și apucă să formeze un ecosistem complex, nu mai poate fi anihilată nici măcar de un asteroid (acest lucru s-a observat pe Terra). Numai dispariția planetei în sine sau a stelei care o alimentează cu energie va duce la extincția vieții. În concluzie, dacă au fost vreodată apă lichidă și un ecosistem complex pe Marte, acolo trebuie să existe viață. Pentru că furtuni electrice există și acum. Cârcotașii spun însă c-a fost doar un ecosistem simplu, primitiv, distrus de un dezastru. Poate că da, poate că nu…

Evoluție proiectată… Nu este un concept nou și, deși unii adepți ai iudeo-creștinismului o pot considera insultătoare, trebuie să admit că evoluția este posibilă. Întrebarea pe care trebuie s-o pună teiștii ateilor este de ce nu vedem viața înflorind peste tot unde există apă lichidă (1.235 de planete extrasolare identificate până în anul 2011 de NASA) și electricitate, pentru că răspunsurile acestora și teza cu „accidentul” și condițiile irepetabile nu pot fi decât niște prostii menite să le ascundă de fapt ignoranța în această privință.