Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Frederick Douglass

O temă majoră a tradiției filozofice o constituie investigarea funcționării naturii umane. Unii afirmă, de exemplu, că natura umană este în esență egoistă – cu toții urmărim în ultima instanță să ne maximizăm beneficiile. Alții susțin că cooperarea este instinctul uman principal, propriul interes fiind o condiție impusă de către societate. O metodă de examinare a naturii umane este prin intermediul experiențelor indivizilor care au trăit la extremele interacțiunii umane.

Frederick Douglass s-a născut în sclavie în Maryland în jurul anului 1818. Este clar pentru toți cei care îi citesc opera că acesta a fost un om care poseda o inteligență și o intuiție excepționale. Totuși, acesta a fost crescut în niște condiții care-i negau inteligența și îi pedepseau orice încercare de a-și explora potențialul.

Douglass a scris câteva lucrări autobiografice. În acestea, putem descoperi indicii despre manifestările caracterului uman. Mai ales de vreme ce Douglass face mult mai mult decât să-și descrie pur și simplu experiențele. Acesta comentează în privința acelor experiențe în moduri care subliniază punctele etice și epistemologice majore pe care le susține. De la început până la sfârșit este esențial să nu uităm că Douglass are un singur obiectiv prioritar în opera sa: de a expune infamia sclaviei în scopul abolirii acesteia.

În fragmentul de mai jos, extras din capitolul VI al lucrării „Narrative of the Life of Frederick Douglass, An American Slave” se disting două idei principale:

1) Douglass detaliază un proces de schimbare în viața și caracterul unei femei, doamna Auld, femeia al cărei sclav de casă era. Inițial, Douglass o descrie ca fiind o persoană inteligentă, veselă și binevoitoare. Însă, la scurt timp după ce devine proprietar de sclavi, aceasta se transformă într-un tiran crud și mânios. Pe tot cuprinsul lucrărilor sale, Douglass observă și alte asemenea transformări și explică fenomenul ca reprezentând rezultatul inevitabil al „puterii iresponsabile„. Când o ființă umană deține putere asupra alteia, fără vreo responsabilitate morală asupra celeilalte ființe, rezultatul este o degradare a spiritului, o pierdere a umanității. Același efect poate fi găsit și în literatura despre holocaustul nazist, unde oameni obișnuiți sunt transformați în sadici excepționali, când devin paznici în lagărele de concentrare. Unii vor spune că această modificare de caracter reprezintă doar partea negativă a naturii umane, care iese la suprafață atunci când primește o oportunitate. Douglass furnizează fundamentul unei analize diferite: precum natura umană tinde către echitate și împărtășirea responsabilității. Atunci când anumite circumstanțe blochează această direcție, caracterul uman devine deformat și periculos.

2) De la început până la sfârșit, scrierile lui Douglass accentuează ideea că limbajul reprezintă cheia către libertate. Într-o secțiune a lucrării „Narrative of the Life of Frederick Douglass, An American Slave„, acesta descrie cum s-a învățat singur să scrie și să citească. Acea abilitate i-a permis să manipuleze documentele necesare pentru evadarea sa. A obținut primele indicii despre puterea limbajului de la doamna Auld, înaintea transformării acesteia. Limbajul este conectat cu libertatea umană, deoarece constituie mediul legăturilor sociale dintre indivizi. Când unei persoane îi este negată exprimarea limbajului, precum scrisul și cititul, aceasta este izolată de ceilalți în anumite privințe. Douglass recunoaște această izolare ca fiind baza pentru sclavie. Proprietarul de sclavi, Thomas Auld, considera că asta era bine. Acesta remarca faptul că dacă unui sclav îi era permis să citească, acesta va deveni „nepotrivit să fie sclav.” Douglass descrie modul în care ideea libertății a prins contur în mintea sa, ca rezultat al luptei sale pentru cunoaștere. Acest lucru prezintă o imagine a caracterului uman care este mereu expansibil prin obținerea de cunoștințe și împărtășirea acelor cunoștințe altora. Lecția este importantă: chiar și pentru cei dintre noi care citim bine, există texte și domenii de cunoaștere care sunt dificil de înțeles. O reacție comună este aceea de a abandona citirea unui text dificil, deoarece nu este accesibil imediat (adică, ușor de înțeles). Dacă Douglass are dreptate, atunci respingerea de noi învățături reprezintă acceptarea unei limite. Sclavia instituțională nu mai este legală în majoritatea statelor lumii, dar noi oamenii ne confruntăm cu o luptă constantă de auto-menținere a propriei noastre servituți printr-o ostilitate față de acceptarea provocărilor reprezentate de noile cunoștințe. Alternativa este aceea de ne trata pe noi înșine ca fiind cu adevărat ființe libere. Poate că unul dintre câștigurile pe care le oferă filozofia este acela al depășirii granițelor auto-impuse.

La final, citiți următorul fragment din opera lui Douglass și luați în considerare posibilitatea de a citi mai multe din scrierile sale.

Noua mea stăpână s-a dovedit a fi tot ceea ce a părut atunci când am întâlnit-o prima dată la ușă – o femeie cu cea mai nobilă inimă și cele mai frumoase sentimente. Nu a mai avut un sclav sub controlul ei înainte de mine, iar înainte de căsătorie era dependentă de propriile ei puteri pentru a trăi. Era de meserie cusătoreasă; iar prin practicarea constantă a profesiei sale a fost, într-o bună măsură, ferită de nenorocirea și de efectele dezumanizante ale sclaviei. Am fost uimit peste măsură de bunătatea ei. Abia știam cum să mă port față de ea. Era complet diferită față de orice altă femeie albă pe care am văzut-o. Nu am putut s-o abordez așa cum eram obișnuit să abordez alte femei albe. Învățăturile mele anterioare erau cu totul nepotrivite. Slugărnicia înjositoare, de obicei considerată o calitate la un sclav, nu a adus rezultate atunci când a fost manifestată față de ea. Bunăvoința ei nu a fost obținută prin asta; dimpotrivă părea deranjată de acest lucru. Nu a socotit ca fiind imprudent sau nemanierat ca un sclav să o privească în ochi. Cel mai umil sclav se simțea liniștit în prezența ei, și niciunul nu pleca fără să se simtă mai bine pentru că a văzut-o. Fața ei era alcătuită din zâmbete minunate, iar vocea ei era o muzică domoale.

Dar, vai! această inima bună a rămas doar pentru scurt timp astfel. Otrava fatală a puterii iresponsabile era deja pe mâinile sale, iar în curând și-a început lucrarea infernală. Acel ochi luminos, sub influența sclaviei, a devenit repede roșu de furie; acea voce, formată din acorduri suave, s-a schimbat într-una aspră și cu o tonalitate respingătoare; iar acea față angelică a făcut loc uneia de demon.

La foarte scurt timp după ce am ajuns să locuiesc cu dl. și dna. Auld, dumneaei foarte binevoitoare a început să mă învețe alfabetul. După ce am învățat asta, m-a ajutat la învățarea pronunțării cuvintelor din trei sau patru litere. Tocmai în acest punct al progresului meu, dl. Auld a aflat ce se întâmpla, și i-a interzis imediat doamnei Auld să mă învețe mai departe, spunându-i, printre alte lucruri, că asta era ilegal, precum și periculos, să înveți un sclav să citească. Pentru a folosi cuvintele acestuia, mai mult, acesta a spus: „Dacă-i dai unui cioroi [nigger] un inch, acesta va lua un cot [ell]. Un cioroi nu trebuie să știe nimic în afară de a se supune stăpânului său – să facă ceea ce i se spune să facă. Învățatul l-ar strica [spoil] și pe cel mai bun cioroi din lume. Acum”, a spus el, „dacă îl înveți pe acel cioroi (vorbind despre mine) cum să citească, nu l-am mai putea păstra. Ar deveni pentru totdeauna nepotrivit să fie sclav. Ar deveni imediat nărăvaș și fără vreo valoare pentru stăpânul său. Cât despre el, nu i-ar face niciun bine, ci numai rău. L-ar face nemulțumit și nefericit.” Aceste cuvinte mi-au intrat adânc în inimă, stârnind sentimente aflate într-un somn lin și aducând la viață un șir complet nou de gânduri. A fost o revelație nouă și specială, explicând lucruri întunecate și misterioase, cu care se luptase înțelegerea mea tinerească, dar o făcuse în zadar. Am înțeles acum ceea ce fusese pentru mine o problemă încurcată – și anume, puterea omului alb de a-l înrobi pe omul negru. A fost o realizare deosebită, pe care am prețuit-o mult. Din acel moment, am înțeles calea de la sclavie către libertate. Era exact ceea ce îmi doream, și primisem asta la momentul la care mă așteptam cel mai puțin. Deși am fost întristat de gândul pierderii ajutorului bunei mele stăpâne, m-am bucurat de învățăturile neprețuite pe care, numai printr-un accident, le-am obținut de la stăpânul meu. Chiar dacă eram conștient de dificultatea învățării fără un profesor, mi-am făcut mari speranțe, un scop bine-definit, indiferent de necazurile ce se puteau ivi, pentru a învăța să citesc. Maniera foarte concisă în care vorbise acesta, străduindu-se să-și impresioneze soția cu privire la consecințele nefaste ale oferirii de învățături mie, au reușit să mă convingă de faptul că acesta era foarte conștient de adevărurile pe care le rostea. Mi-a oferit cea mai bună certitudine că mă pot baza cu încredere maximă pe rezultatele care, spunea el, vor decurge din a învăța să citesc. Lucrul de care-i era lui teamă, era ceea ce-mi doream cel mai mult. Ceea ce iubea el cel mai mult, era ceea ce uram eu cel mai tare. Ceea ce pentru era cel mai mare rău, a fi evitat cu grijă, era pentru mine un mare bine, căutat cu sârguință; iar argumentul pe care îl recomandase în mod călduros, împotriva învățării mele să citesc, a servit numai să mă inspire cu dorința și determinarea de a citi. Faptul că am învățat să citesc, îl datorez atât împotrivirii înverșunate a stăpânului meu, cât și ajutorului binevoitor al stăpânei mele. Le recunosc meritele amândurora…

…Stăpâna mea era, așa după cum am spus, o femeie bună și sensibilă; și după naivitatea sufletului ei a început, când am ajuns în casa ei, să mă trateze așa cum trebuie o ființă umană s-o trateze pe alta. Fiind nouă în îndatoririle unui stăpân de sclavi, nu părea să înțeleagă că aveam cu ea o relație de simplu sclav, iar faptul că mă trata ca pe o ființă umană nu era numai greșit ci și periculos. Sclavia s-a dovedit a fi la fel de dăunătoare pentru ea cât și pentru mine. Când am ajuns acolo, era o femeie pioasă, caldă și delicată. Nu exista suferință sau necaz pentru care să nu verse o lacrimă. Avea pâine pentru cei flămânzi, haine pentru cei goi și mângâiere pentru fiecare persoană îndoliată care-i trecea pragul. Sclavia și-a dovedit în curând abilitatea de a o deposeda de aceste calități minunate. Sub influența acesteia, inima miloasă s-a transformat într-una de piatră, iar firea ca de mielușea a lăsat loc unei ferocități de tigresă. Primul pas în cursa ei descendentă a fost faptul că a încetat să mă mai învețe. A început de-acum să aplice recomandările soțului ei. În cele din urmă a devenit mai violentă în opunerea ei chiar decât soțul său. Nu era satisfăcută de a face pur și simplu ceea ce poruncise acesta; părea nerăbdătoare să facă asta mai bine. Nimic nu părea s-o irite mai tare decât să mă vadă cu un ziar. Părea să creadă că acolo se ascunde un pericol. Se întâmpla să se repeadă la mine roșie de furie și să-mi smulgă ziarul din mâini, într-o manieră care dezvăluia în mod clar aprehensiunea ei. Era o femeie isteață, iar o mică experiență a demonstrat în curând, spre satisfacția ei, că educația și sclavia erau incompatibile una cu cealaltă.”
[Traducerea îmi aparține.]

* În articolul următor, un scurt portret al lui Johann Gottlieb Fichte.

*** Informațiile provin de pe site-ul universității statului Oregon și aparțin domeniului public.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: