Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Reflecții

Inaugurez astăzi o nouă categorie, una de considerații personale, intitulată reflecții. (Nume inspirat de „reflexiones de Fidel Castro„.) Cu alte cuvinte, lucruri care-mi trec prin cap, determinate sau nu de evenimente din actualitatea politică, socială sau economică. Asta nu înseamnă că voi întrerupe portretizarea marilor filozofi ai lumii, aceste reflecții vor fi publicate doar din când în când, în funcție de timpul liber avut la dispoziție.

Încep cu o idee ceva mai veche. Am remarcat la o serie de persoane, jurnaliști și nu numai, concepția conform căreia dacă ești, de pildă, inginer frigotehnist, nu ai ce să cauți la conducerea unui minister precum cel al justiției sau chiar să activezi într-un alt domeniu decât cel în care ești specializat. Se pare că respectivii, în dorința lor de a critica cu orice preț puterea, au uitat (sau, mai degrabă, nu au știut niciodată; recte, școala românească scoate tâmpiți) spusele lui Max Gilbert Frost: „Devine imposibil de a mai afirma convingător că managementul unei întreprinderi constructoare de mașini se deosebește de managementul, să zicem, al unei firme poligrafice…” (Teach yourself Management– 1951, Londra, pagina 13). Un bun conducător nu trebuie să fie în mod neapărat specialist în domeniul în care activează. El trebuie doar să dețină capacitatea managerială de a coordona activitatea ministerului sau societății pe care o conduce. La urma urmei, conducerea reprezintă o simbioză între știință și artă. Desigur, asta nu înseamnă că „artistul” respectiv poate fi și unul cu bacalaureatul luat la 24 de ani. Chiar dacă Peter Drucker spunea că „Managementul este mai repede practică decât știință sau profesie…” (The practice of management – 1967, Editura Heinemann, Londra, pagina 9). Adică, singurele scuze pentru care nu ți-ai dat bacalaureatul până la vârsta de 24 de ani ar trebui să fie ori faptul că ai fost în comă/spital timp de vreo cinci ani, ori că ți-ai întrerupt studiile pentru a te ocupa de afacerea de succes pe care ai început-o, făcând primul milion de dolari înainte să împlinești 20 de ani. Iar cea din urmă recomandându-te drept un bun conducător. Un prim-ministru responsabil nu ar trebui să accepte nominalizarea unei persoane cu un portofoliu îndoielnic, indiferent cine o recomandă sau cât de frumos cântă.

Mai departe, constat că printre cele mai periculoase meserii din România acestor zile sunt cele de profesor, polițist și medic. Aproape nu trece o zi, fără ca unul dintre membrii profesiilor sus-amintite să nu fie arestat pentru o șpagă de 200-300 de lei. Unii vor spune că stârpirea corupției trebuia să înceapă de undeva, de ce nu de aici? Mă tem însă că, dincolo de exercițiul de imagine, guvernarea portocalie urmărește culpabilizarea categoriilor respective, într-o acțiune inspirată de mentalitatea bolșevică și, nu în ultimul rând, acesta constituie o metodă de a mai scăpa de unii bugetari, scoțând niște oameni din sistem pe ușa din dos.
Există însă și unele puncte bune ale acestei guvernări, care-și au rădăcina în acțiunile îndreptate împotriva polițiștilor. Unul dintre ele este reprezentat de faptul că, cel puțin în București, a devenit aproape imposibil pentru elevii școlilor de șoferi să-și ia permisul cu șpagă. Ceea ce nu reușit să facă toate celelalte guvernări de până acum, au reușit portocaliii.

Totuși, una dintre cele mai dezastruoase măsuri ale acestei guvernări nefericite este aceea a reducerii numărului personalului secțiilor de poliție din mediul rural. Aflu cu stupoare, de la un cunoscut, faptul că în localitatea sa de baștină și în cele limitrofe bântuie bande motorizate de hoți (efectul neașteptat al asfaltării drumurilor comunale din zonă), formate din 4-5 indivizi, care intră în curțile oamenilor ziua în amiaza mare, furând tot ce prind. Nu este totuși un lucru surprinzător, având în vedere că în zona respectivă există un singur echipaj mobil de poliție la vreo cinci comune. Efectul acestei măsuri iraționale, care a avut doar un scop mercantil (reducerea cheltuielilor), a fost instalarea unui climat de insecuritate și teamă în rândul locuitorilor din zonele rurale.

Să mai spun ceva de orașele aflate sub asediul clanurilor țigănești? Ce spuneam eu în urmă cu mai bine de doi ani? Bine, nu au ieșit încă pe străzi cu kalașnikoave, dar nu mai durează mult.
Până la următoarele reflecții, să ne auzim cu bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: