Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Aristotel (2)

Aristotel: Legile gândirii

Filozofia ca lege a gândirii
Aristotel a fost prima persoană care a investigat tiparele și procesele rațiunii. Acesta a descoperit (unii ar spune că a inventat) logica. Numai pentru acest fapt, își are locul în panteonul celor mai influenți oameni din istorie. Logica furnizează baza pentru argumentare și demonstrație, folosind limbajul natural. Înaintea lui Aristotel, matematicienii au arătat mijloace aritmetice și geometrice pentru argumentare. A fost puterea unor astfel de argumente abstracte, cea care l-a determinat pe Platon să amplaseze o inscripție pe poarta principală a Academiei, care menționa că: „Să nu intre nimeni care nu este geometrician.” Pe acest fundal, Aristotel a extins studierea formală a argumentației raționale către o metodă care aplică analiza formală a limbajului uman natural. Filozofia, știința și tehnologia au urmat de atunci această cale, trasată de către Aristotel.

Aristotel a scris câteva lucrări vaste despre logică, care luate împreună sunt cunoscute sub numele de Organonul sau instrumentul cu ajutorul căruia acesta a gândit că logica este un mijloc pentru promovarea cunoașterii.

Aristotel nu arată doar modul în care oamenii trebuie să gândească; acesta descria principiile fundamentale prin care însăși gândirea poate avea loc. La baza acestei idei, a așezat trei legi ale gândirii, care au rămas baza logicii până în zilele noastre. Aceste legi sunt următoarele:

1. Legea identității – A este A
Orice lucru este identic cu el însuși și numai cu el însuși; sau o propoziție nu poate
rămâne aceeași și să-și schimbe adevărata ei valoare.

2. Legea necontradicţiei – NU (A și nu A)
Un lucru nu poate exista și să nu existe în același timp și în același raport;
sau nicio propoziție nu poate fi și adevărată și falsă în același timp.

3. Legea terțului exclus – Fie (A sau nu A)
Un lucru fie există fie nu există; sau orice propoziție este fie adevărată fie falsă.

Acestea au fost stabilite nu numai ca niște reguli drăguțe sau ca niște moduri în care o persoană ar trebui să gândească. Aristotel a identificat acestea drept fiind condiții necesare pentru gândire. Oamenii încearcă, uneori, să producă contra-exemple la aceste legi, arătând moduri în care propozițiile pot deveni adevărate sau false, în funcție de condițiile existente; de exemplu, „plouă” poate fi adevărată acum, dar era falsă ieri. Însă, acest gen de încercări implică modificarea raportului propoziției. Odată ce obținem raportul clar și explicit al propoziției, nu pare posibil pentru o propoziție să aibă sens și să încalce aceste legi.

* În partea următoare – despre silogismele lui Aristotel.

*** Informațiile provin de pe site-ul universității statului Oregon și aparțin domeniului public.

2 responses to “Aristotel (2)

  1. Pingback: Too Big To Fail « Silence's Blog

  2. Pingback: Bicla … « Silence's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: