Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Toma De Aquino (4)

Aquino: Cele Cinci Căi

În cele ce urmează voi prezenta un fragment din Summa Theologiae, numit în mod tradițional „Cele Cinci Căi„, investigația lui Aquino cu privire la întrebarea despre existența lui Dumnezeu. Citiți cu atenție și comparați textul cu diagrama din partea anterioară despre Aquino.

Summa Theologiae
Prima parte: Doctrina Sfântă

Există Dumnezeu?

Obiecția 1. Se pare că Dumnezeu nu există; deoarece dacă unul dintre contrarii ar fi infinit, celălalt ar fi în întregime distrus. Dar cuvântul „Dumnezeu” înseamnă că El este binele infinit. Dacă, prin urmare, Dumnezeu ar exista, nu ar mai exista niciun fel de rău; dar există rău în lume. Prin urmare, Dumnezeu nu există.

Obiecția 2. Mai mult, este superfluu să presupunem că ceea ce poate fi împlinit prin mai puține principii nu se poate îndeplini prin mai multe. Dar se pare că tot ceea ce vedem pe lume, poate fi împlinit prin alte principii, presupunând că Dumnezeu nu există. Deoarece toate lucrurile naturale pot fi reduse la un principiu, care este natura; iar toate lucrurile voluntare pot fi reduse la un singur principiu, care este rațiunea umană sau voința. În concluzie, nu este necesar să presupunem existența lui Dumnezeu.

Dimpotrivă, se spune despre persoana lui Dumnezeu: „Eu sunt cel ce sunt„.(Exodul 3:14)
Răspund, spunând că se poate proba existența lui Dumnezeu în cinci feluri.

Prima cale și cea mai evidentă, este argumentul mișcării. Este sigur și se constată prin simțuri că unele lucruri se mișcă în această lume. Acum, orice se găsește în mișcare este pus în mișcare de altceva, deoarece nimic nu mișcă însă dacă nu este în puterea altuia de care e mișcat. A mișca însă pe altul înseamnă a fi în acțiune. Mișcarea, însă, nu este nimic altceva decât a trece ceva de la potențialitate la acțiune. Însă, nimic nu poate fi dus din starea de potențialitate la acțiune decât de altă entitate în acțiune; căldura în acțiune, precum focul, face lemnul, care este cald potențial, să devină cald, în acțiune și prin acest fapt este schimbat și alterat el însuși. Nu este posibil ca ceva să fie concomitent și în acțiune și în potențialitate, ci numai într-un fel sau altul. Ce este cald în acțiune nu poate fi în același timp cald și în potențialitate, ci în potențialitate este rece. În consecință este imposibil ca ceva să fie conform și într-un fel și în altul, adică să fie și cel ce mișcă și cel ce este mișcat, sau care se mișcă pe sine. Prin urmare, ceea ce se găsește în mișcare trebuie să să fie mișcat de altul. Dacă însă cel de care e mișcat se mișcă și el, este necesar să fie mișcat la rândul lui de altul, și acela de altul. Însă, acest lucru nu poate continua la infinit, deoarece astfel nu ar exista un prim motor (primum movens), și în consecință alt și alt mișcător, deoarece mișcarea secundă nu poate avea loc dacă nu a existat ceva care e prim mișcător, precum bastonul care nu mișcă decât dacă e mișcat de mână. Așadar, este deci necesar să se ajungă la un prim motor, care nu e mișcat de nimeni, și toți înțeleg că acesta este Dumnezeu.

A doua cale este prin metoda cauzei eficiente. În lumea simțurilor descoperim că există o ordine a cauzelor eficiente. Nu există niciun caz cunoscut (și nici nu este într-adevăr posibil) în care un lucru să fie cauză eficientă sieși; deoarece ar trebui să fie anterior sieși, ceea ce este imposibil. Nu este însă posibil ca în problema cauzelor eficiente să se ajungă la infinit, căci în toate cauzele eficiente prima este cauza celei intermediare și intermediara este cauza ultimei, fie că intermediara este numai una sau sunt mai multe cauze intermediare. Îndepărtând cauza, se anulează efectul. Prin urmare, dacă nu ar fi fost prima dintre cauzele eficiente, n-ar fi nici ultima, nici intermediara. Dar dacă în privința cauzelor eficiente s-ar putea merge la infinit, atunci nu va exista nicio primă cauză eficientă, deci nu va fi niciun ultim efect, nici cauză eficientă intermediară; ceea ce este în mod clar fals. Așadar, este necesar să se stabilească o cauză eficientă primă – pe care toți o numesc Dumnezeu.

A treia cale provine din posibilitate și necesitate, și decurge așa. Găsim în natură unele lucruri care sunt posibile și altele care nu sunt, precum și unele care sunt considerate că generează și degenerează, prin urmare posibile să fie sau să nu fie. Dar este imposibil ca toate acestea să existe întotdeauna, deoarece ceea ce e posibil să nu existe la un moment dat nu există. Așadar, dacă toate sunt posibile a nu fi, atunci la un moment dat nimic nu ar fi fost în existență. Acum, dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci și acum nu ar fi fost nimic în existență, deoarece ceea ce nu există nu începe a exista decât prin ceva ce există deja. Așadar, dacă la un moment dat nu era nimic în existență, ar fi fost imposibil ca ceva să înceapă să existe, iar în acest fel chiar și acum n-ar fi nimic în existență – ceea ce este absurd. Prin urmare, nu toate ființele sunt posibile, dar trebuie să existe ceva a cărui existență este necesară. Însă, fiecare lucru necesar fie își are necesitatea sa cauzată de un alt lucru, fie nu. Acum, este imposibil să mergem la infinit în privința lucrurilor necesare care își au necesitatea cauzată de un altul, așa cum s-a demonstrat deja în privința cauzei eficiente. În consecință, nu putem decât să postulăm existența unei ființe care își are cauza necesității în sine, fără să o primească de la alții, ci mai degrabă care să fie cauza necesității altora. Aceasta este numită de toți oamenii Dumnezeu.

A patra cale provine din gradele pe care le găsim în lucruri. Printre ființe există unele mai puțin sau mai mult bune, corecte, nobile și altele de acest fel. Dar „mai mult” sau „mai puțin” se spune despre diferite lucruri în funcție de modul diferit în care sunt privite în relație cu ceva care e maxim, precum se spune despre un lucru că este cald, în funcție de cât de aproape este de căldura maximă; așadar există ceva care este foarte corect, foarte bun și foarte nobil și în consecință este ființa maximă. Deoarece lucrurile ce sunt maxim adevărate sunt maxime ființe, așa cum este scris în Metaph. II. Acum, există ceva numit maxim de orice gen care este cauza a tot ce ține de acest gen; precum focul, care este căldura maximă, fiind cauza tuturor celor calde. Așadar, există ceva care este pentru toate lucrurile cauza ființei lor, a bunătății și a oricărei perfecțiuni: acestuia îi spunem Dumnezeu.

A cincea cale provine din guvernarea lucrurilor. Vedem că unele lucruri lipsite de inteligență, precum corpurile naturale acționează în vederea unui scop, iar acest lucru este evident din faptul că acționează întotdeauna sau aproape întotdeauna la fel, pentru a obține cele mai bune rezultate. De aici reiese că nu întâmplător, ci cu intenție, ajung la scopul final. Acum, însă, ceea ce este lipsit de inteligență nu tinde către un scop final, decât dacă este direcționat de către o ființă înzestrată cu cunoaștere și inteligență, așa cum săgeata este trasă la ținta sa de către arcaș. Prin urmare, există altcineva inteligent, prin care toate lucrurile naturale sunt conduse către scopul lor: acesta e Dumnezeu.

Răspuns la obiecția 1. Așa cum spunea Augustin (Enchiridion XI): „De vreme ce Dumnezeu este binele suprem n-ar permite în nici un fel să existe ceva rău în operele sale, dacă nu ar fi atât de puternic și bun, încât să facă bine din rău„. Acest lucru aparține însă bunătății lui Dumnezeu, încât să permită cele rele, din care să extragă cele bune.

Răspuns la obiecția 2. De vreme ce natura acționează în direcția unui scop determinat sub conducerea unui agent superior, orice este făcut de natură trebuie să fie urmărit înapoi până la Dumnezeu, ca la prima sa cauză. De asemenea, orice este făcut în mod voluntar trebuie urmărit înapoi până la o cauză mai înaltă, alta decât rațiunea umană sau voința, de vreme ce acestea se pot schimba sau eșua; pentru că toate lucrurile care sunt schimbătoare și capabile de a greși, trebuie să fie urmărite înapoi până la un prim principiu neclintit și auto-necesar, așa cum a fost arătat mai sus.

* Aici se încheie acest scurt portret al lui Toma de Aquino. În articolul următor, despre Aristotel.

*** Informațiile provin de pe site-ul universității statului Oregon și aparțin domeniului public.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: