Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Psihopații care ne conduc

* Articol publicat în trei părți, la datele de 24 octombrie, 27 octombrie și 31 octombrie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Patocrația este un concept care oferă un răspuns plauzibil la o întrebare rămasă fără răspuns: De ce, indiferent câtă bunăvoință există în lume, sunt atâtea războaie, atâta suferință și nedreptate? Pare să nu conteze deloc ce plan creativ, ideologie, religie sau filosofie inventează mințile strălucite, absolut nimic nu se îmbunătățește. Încă din zorii civilizației, acest șablon se repetă la nesfârșit.

Răspunsul este acela că civilizația, așa cum o știm, este în mare parte creația unor psihopați. Toate civilizațiile, inclusiv a noastră, au fost edificate pe sclavie și pe genocid. Psihopații au jucat un rol disproporționat în dezvoltarea civilizației, deoarece aceștia au recurs la minciună, crimă, înșelăciune, furt, tortură, manipulare și în general au provocat mari suferințe celorlalte ființe umane fără să simtă vreo remușcare, pentru a-și îndeplini obiectivele de a domina supra celorlalți. Inventatorul civilizației – primul lider tribal care a reușit cu succes să spele creierele unei armate de asasini controlați – era mai mult ca sigur un psihopat. De la acea descoperire spectaculoasă, psihopații s-au bucurat de un avantaj semnificativ față de non-psihopați, în lupta pentru putere din cadrul ierarhiilor civilizațiilor – mai ales a ierarhiilor militare.

În spatele aparentei nebunii a istoriei contemporane se află nebunia concretă a psihopaților, care s-au zbătut să-și mențină puterea lor disproporționată. Pe măsură ce puterea lor a devenit tot mai amenințată, psihopații au devenit tot mai disperați. Suntem martorii apoteozei lumii elitelor – suprapunerea organizațiilor criminale care se furișează deasupra societății obișnuite și a legilor, la fel cum se furișează lumea interlopă pe sub acestea.

În ultimii 50 de ani, psihopații au obținut controlul absolut asupra majorității guvernelor lumii. Acest lucru poate fi ușor observat, privind la exemplele numeroase ale politicienilor moderni din România, și nu numai, care efectuează acțiuni ilegale și nimeni nu este preocupat de pedepsirea acestora. Toate scandalurile politice recente, și care ar fi trebuit să doboare un guvern adevărat, nu sunt altceva decât niște farse interpretate pentru opinia publică, pentru a o distrage și a o face să creadă că democrația încă funcționează.

Unul dintre factorii principali, care trebuie luați în considerare cu privire la modul în care o societate poate fi preluată de către un grup de devianți patologici, este acela că singura limitare a psihopaților este participarea indivizilor susceptibili în cadrul acelei societăți. În cartea sa, „Political Ponerology,” Andrej Lobaczewski estimează că aproximativ 6% din populația respectivă va fi formată din devianți (1% psihopați și 5% suferind de alte deficiențe patologice). Psihopatul absolut se află în centrul aceste rețele, iar ceilalți constituie primul rând al sistemului de control al psihopatului.

Următorul rând, al unui astfel de sistem, este compus din indivizi care au fost născuți normali, dar care au fost expuși pe termen lung la material psihopatic, prin intermediul influențelor familiale sau sociale, sau care, datorită slăbiciunilor psihice au ales să îndeplinească cererile psihopaților pentru propriile lor scopuri egoiste. Din punct de vedere numeric, acest grup constituie aproximativ 12% din populația unei țări, în condiții normale.

Așadar, aproximativ 18% din populația unei țări este activă în cadrul creării și impunerii unei patocrații. Grupul de 6% constituie nobilimea patocrației, iar grupul de 12% formează noua burghezie, a cărei situație economică este cea mai avantajoasă.

Atunci când înțelegi adevărata natură a influenței societății psihopatice, fără conștiință, fără emoții, egoistă, rece și calculată și lipsită de orice standarde morale sau etice, ești îngrozit, dar în același timp lucrurile încep să capete sens. Societatea noastră a devenit și mai crudă datorită faptului că oamenii care o conduc și care dau exemplu sunt cruzi – efectiv nu au conștiință. Desigur, pot izbucni în plâns în public, dar acesta este doar un semn al patologiei.

Psihopații clinici se bucură de un avantaj chiar și în competițiile non-violente, pentru a avansa în cadrul ierarhiei sociale. Deoarece pot minți fără remușcări, psihopații pot spune întotdeauna ceea ce trebuie, pentru a obține ce doresc. De exemplu, la tribunal, psihopații pot rosti minciuni fără să clipească, în timp ce rivalii lor sănătoși sunt handicapați de predispoziția emoțională de a rămâne la o distanță rezonabilă de adevăr. Prea des, judecătorul sau juriul își imaginează că adevărul trebuie să fie undeva la mijloc, și iau decizii care îi favorizează pe psihopați. La fel ca judecătorii sau jurații procedează și cei aflați la conducere și care iau decizii cu privire la promovarea în cadrul companiilor, a armatei sau a guvernului. Rezultatul este că, în mod inevitabil, toate straturile superioare ale societății devin înțesate cu psihopați. Deoarece psihopații nu au vreo limită în ceea ce privește acțiunile lor, cei aflați la conducere sunt, în general, patologici. Nu este puterea cea care corupe, ci indivizii corupți caută să obțină puterea.

Cum pot fi deosebiți psihopații de oamenii sănătoși? Care este portretul unui psihopat veritabil?

O astfel de întrebare periculoasă nu a primit niciodată răspunsul adecvat. Motivul este acela că, de obicei, există o confuzie între sănătos și normal. Diversitatea psihologiei umane face ca noțiunea de normal să fie una iluzorie. Nu există noțiunea de normal, deoarece oamenii sănătoși continuă să evolueze dincolo de orice standarde de normalizare. Acțiunea de a căuta în cadrul ierarhiilor persoane care deviază de la normal nu este diferită de vânătoarea de vrăjitoare sau de Inchiziție. Nu cu mult timp în urmă, biserica și statul obțineau venituri importante și proprietăți prin intermediul vânătorii de vrăjitoare și a Inchiziției. Acest lucru a continuat mai mult de 250 de ani. Zeci de generații europene au privit pogromul ca fiind o componentă normală a vieții lor. Testarea normalității nu poate avea un rezultat concludent. Nu există noțiunea de normal. Dar există noțiunea de conștiință.

Există foarte puține dovezi empirice care să susțină ideea că psihopatia veritabilă este rezultatul unei copilării abuzate și mult mai puține dovezi empirice care să susțină faptul că ar fi genetică. Totuși, unele studii recente au concluzionat că psihopații au mari dificultăți în procesarea materialului afectiv (emoțional) verbal și non-verbal, au tendința de a confunda semnificația emoțională a evenimentelor, și cel mai important, aceste probleme apar la explorarea creierului! O legătură lipsă între inima emotivă și creierul rațional este detectabilă.

Psihopații sunt incapabili de emoții adânci autentice. Psihologul canadian Robert Hare – care și-a petrecut cariera studiind psihopatia – a efectuat explorări asupra creierelor psihopaților, în timp ce le arăta două seturi de cuvinte, unul cu cuvinte neutre, fără asocieri emoționale, și unul cu cuvinte cu încărcare emoțională. În timp ce la grupul de control, format din persoane sănătoase, se activau diferite zone ale creierului, la psihopați ambele seturi erau procesate în aceeași zonă a creierului, respectiv zona care se ocupă cu procesarea limbajului. Aceștia nu aveau o reacție emoțională, decât atunci când ajungeau la concluzia rațională că ar trebui să aibă una și declanșau un răspuns emoțional doar de fațadă.

Cel mai simplu, clar și adevărat portret al psihopatului este cel oferit de trei lucrări asupra subiectului: Without Conscience („Fără conștiință„) de Robert Hare, The Mask of Sanity („Masca sănătății„) de Hervey Cleckley și Snakes in Suits („Șerpi în costume„) de Robert Hare și Paul Babiak. Un psihopat este exact așa: fără conștiință. Cel mai important lucru de reținut este acela că lipsa conștiinței este ascunsă vederii în spatele unei măști a normalității, care este deseori atât de convingătoare, încât până și experții sunt păcăliți. Rezultatul este că psihopații devin „șerpi în costume,” care controlează lumea noastră.

Psihopații nu simt lucruri precum remușcarea sau empatia față de ceilalți. Pot fi extrem de fermecători și sunt specialiști în utilizarea cuvintelor pentru a-și hipnotiza și atrage prada. Sunt iresponsabili. Nimic nu este din vina lor; altcineva sau lumea este întotdeauna de vină pentru problemele sau pentru greșelile lor. Martha Stout, în cartea sa „The Sociopath Next Door” („Sociopatul de alături„), identifică ceea ce numește trucul compătimirii. Psihopații folosesc compătimirea pentru a manipula. Aceștia te conving să le mai acorzi o șansă și să nu spui nimănui despre ce au făcut. Așadar, o altă trăsătură – și una foarte importantă – este abilitatea acestora de a controla fluxul informației.

Psihopații par să nu aibă concepția asupra trecutului și viitorului, trăind în întregime pentru dorințele și nevoile lor imediate. Datorită calității aride a vieții lor interioare, aceștia caută deseori noi senzații, orice de la sentimentul de putere rezultat din manipularea celorlalți, până la angajarea în activități ilegale doar pentru fluxul de adrenalină.

O altă trăsătură a psihopaților este aceea a cunoașterii psihologiei oamenilor sănătoși. Ne-au studiat. Ne cunosc mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. Sunt experți în a ști cum să ne manipuleze, cum să ne stârnească exact acea emoție pe care o doresc, utilizându-ne emoțiile împotriva noastră. Dar, pe lângă asta, se pare că au un fel de putere hipnotică asupra noastră. Atunci când suntem prinși în pânza psihopaților, abilitatea noastră de a gândi coerent se deteriorează, se murdărește. Numai ulterior, atunci când nu ne mai aflăm în prezența acestora, ne revine claritatea gândurilor și ne găsim întrebându-ne cum de a fost posibil să nu le răspundem sau să nu le contracarăm acțiunile.

Psihopații învață să se recunoască reciproc în mulțime încă din copilărie și devin conștienți de faptul că sunt diferiți față de oamenii care-i înconjoară. Ne observă de la o oarecare distanță.

Imaginați-vă acum, faptul că oamenii, care sunt complet în necunoștință de cauză cu privire la prezența psihopaților, pot fi foarte ușor manipulați și induși în eroare de către acești indivizi. Oamenii sănătoși sunt asmuțiți unii împotriva celorlalți pe baza unor diferențe neimportante, în timp ce devianții aflați la putere culeg toate beneficiile și trag de sfori.

Suntem martorii unei întregi pleiade de psihopați – de la bancheri internaționali care spală bani negri, militari de rang înalt corupți, prădători corporatiști și amicii lor din politică, spălători de creiere, cunoscuți sub numele de specialiști în PR și agenți specializați în operațiuni psihologice -, toți formând așa-zisa elită a civilizației noastre. Și, ca efect al exploziei difuzării informațiilor, aceștia par să intre în panică.

De ce se tem psihopații că vor pierde controlul? Deoarece sunt amenințați de răspândirea informațiilor. Cea mai mare temere a unui psihopat este aceea de a fi descoperit.

Psihopații trec prin viață știind că sunt complet diferiți de ceilalți oameni. Undeva, adânc în subconștientul lor, aceștia știu că le lipsește ceva. Învață foarte repede să-și ascundă lipsa de empatie, în timp ce studiază cu atenție emoțiile celorlalți, astfel încât să poată imita normalitatea, în vreme ce-i manipulează pe normali cu sânge rece.

Astăzi, datorită noilor tehnologii informaționale, ne aflăm foarte aproape de demascarea psihopaților și de construirea unei noi societăți, de și pentru ființele umane sănătoase, o civilizație fără război, bazată pe adevăr și în care oamenii sănătoși să ajungă la putere. Deținem deja cunoștințele necesare pentru diagnosticarea personalității psihopatice. Deținem cunoștințele necesare pentru a demonta instituțiile în care psihopații prosperă – guvernul, parlamentul, marile corporații, armata, agențiile de informații și societățile secrete. Mai este nevoie doar răspândirea acestor cunoștințe și de stabilirea unei metode de a-i împiedica să ajungă la putere, cât mai repede posibil.

Până când informațiile despre ființele umane patologice nu ajung în atenția publicului larg, nu există vreo cale de a schimba această stare de fapt. Dacă doar jumătate dintre oamenii care se agită pentru adevăr și pentru oprirea războaielor sau pentru salvarea Pământului și-ar concentra eforturile în această direcție, expunându-i pe psihopați, am putea ajunge undeva.

Oare tocmai toleranța societății în privința comportamentului psihopatic este punctul slab al acesteia? Neîncrederea noastră în faptul că o persoană poate părea un lider inteligent și totuși să acționeze pentru interesele sale, lipsită de orice conștiință? Sau este vorba despre ignoranță?

Dacă publicul larg nu este conștient de existența unei categorii de oameni pe care-i percepem uneori drept oameni normali, care arată ca noi, muncesc cu noi, sunt prezenți în fiecare rasă, dar cărora le lipsește conștiința, cum poate publicul larg să le blocheze accesul către vârfurile ierarhiilor? Ignoranța generală în privința psihopatologiei ar putea aduce căderea civilizației. Stăm ca oile la tăiere, în timp ce elitele politico-corporatiste trimit armate formate din fiii și fiicele oamenilor sănătoși împotriva unor inamici fabricați, ca o metodă de a genera profituri uriașe, asmuțindu-ne unul împotriva celuilalt pentru hegemonia patologică.

Tocmai faptul că psihopații domină ierarhiile politice explică absența vreunui efect al demonstrațiilor pacifiste asupra deciziilor politice. Poate că este timpul să alegem altceva, în locul unor ierarhii distante, ca formă de guvernare.

Problema este că nu mai există lideri inspirați, iar în cadrul structurilor ierarhice nu pot fi găsiți astfel de oameni. Presupunerea că alegând un bărbat sau o femeie într-o funcție de conducere, acesta va vedea lumina și va deveni rațional/ă, schimbându-se și evoluând, pentru a lua decizii pline de compasiune, este o prostie, un vis copilăros. Continuând să visăm nu facem altceva decât să le facem jocul psihopaților.

Numai atunci când 75% din omenirea cu o conștiință sănătoasă va ajunge să înțeleagă că avem un prădător natural, un grup de oameni care trăiesc printre noi, care ne consideră victime sigure cu care să se hrănească pentru a-și atinge țelurile lor inumane, numai atunci vom întreprinde acțiunile necesare pentru a ne apăra umanitatea. Devianții psihologici trebuie îndepărtați din pozițiile de putere. Oamenii trebuie avertizați de faptul că există astfel de indivizi și trebuie învățați să-i depisteze și să le afle metodele de manipulare. Partea cea mai dificilă este că și noi trebuie să rezistăm tendințelor de a fi buni și miloși, tocmai pentru a nu deveni prada psihopaților.

Problema reală este că informațiile despre conducerea psihopatică au fost ascunse lumii. Oamenii nu au cunoștințele adecvate, nuanțate, pentru a face o schimbare de jos în sus. De cele mai multe ori în istorie, vechiul conducător psihopat a fost înlocuit cu altul nou, la fel de bolnav ca predecesorul său.

Sunt doar două lucruri care pot supune un psihopat:

1. Un psihopat mai mare.
2. Refuzul absolut, non-violent de a accepta controlul psihopatului, indiferent de consecințe.

Să alegem a doua cale! Dacă indivizii vor refuza pur și simplu să îndeplinească cerințele psihopaților, dacă oamenii nu-și vor mai plăti taxele, dacă soldații vor refuza să lupte, dacă angajații guvernamentali, sclavii corporatiști și gardienii închisorilor vor refuza să meargă la serviciu, dacă medicii vor refuza să-i trateze pe membrii elitei psihopatice și pe familiile acestora, întregul sistem s-ar opri.

Adevărata schimbare se întâmplă atunci când o persoană devine conștientă de prezența psihopatiei, cu toate detaliile sale insensibile. Având aceste cunoștințe, lumea va părea un loc complet diferit, în care acea persoană va trebui să acționeze total diferit de cum o făcuse până atunci. Distingerea diferențelor dintre calitățile umane și cele psihopatice începe cu responsabilitatea noastră a tuturor, în jurul căreia putem crea o societate nouă și durabilă.

* Bibliografie:
1. „Political Ponerology” de Andrzej Łobaczewski;
2. Without Conscience („Fără conștiință„) de Robert Hare;
3. The Mask of Sanity („Masca sănătății„) de Hervey Cleckley;
4. Snakes in Suits („Șerpi în costume„) de Robert Hare și Paul Babiak;
5. The Sociopath Next Door” („Sociopatul de alături„) de Martha Stout.

Traducere, adaptare și editare după „Pathocracy: Is Civilization the Creation of Psychopaths?” de Clinton Callahan.

9 responses to “Psihopații care ne conduc

  1. Vania 23/04/2011 la 12:50

    Sărbători luminate!

  2. klausen1976 23/04/2011 la 17:24

    Paste fericit, Z !
    Stefan

  3. Theodora 23/04/2011 la 19:03

    Sarbatori fericite!

  4. stefania 29/07/2011 la 09:56

    multumesc. acest articol vine in intampinarea unor intrebari pe care mi le pun in ultima vreme.

  5. Pingback: Psihopații care ne conduc | Romania Patria Nostra

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: