Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

În vreme de război nu există civili

* Articol publicat la data de 9 septembrie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

În vreme de război nu există civili,” a declarat “Yossi,” liderul unei unități de pregătire a militarilor israelieni, în cadrul audierilor privind procesul intentat de părinții lui Rachel Corrie, ținute în tribunalul din Haifa, la începutul acestei săptămâni. “Atunci când scrii un manual [protocol], acel manual este pentru război,” a adăugat Yossi.
Pentru activiștii pentru drepturile omului și pentru prietenii și familia lui Rachel Corrie care se aflau în sala tribunalului, această recunoaștere deschisă a politicii statului Israel la adresa civililor – palestinieni sau străini – a stârnit un suspin simultan.
Totuși, pusă în context, această politică nu constituie o surpriză. Palmaresul acțiunilor militare israeliene, care nu au ținut cont de siguranța civililor, se întinde pe o lungă perioadă, începând cu masacrul din 1948 de la Deir Yassin, până la atacurile din Gaza 2008-2009.
Rachel Corrie, o tânără activistă pacifistă americană din Olympia, Washington, a fost zdrobită mortal de către un buldozer Caterpillar, în timp ce încerca să protejeze o casă palestiniană de la demolare, pe 16 martie 2003, la Rafah, în Fâșia Gaza.
Părinții acesteia, Cindy și Craig Corrie, au declanșat un proces civil împotriva statului Israel pentru ucidere intenționată, iar această rundă de audieri, cerute de apărarea statului, urmează mărturiilor martorilor chemați de către avocații familiei Corrie în martie 2010. Familia Corrie acuză statul de neglijență și de eșecul de a lua măsuri adecvate pentru protejarea vieții umane, acțiuni care violează atât legile israeliene, cât și legile internaționale.
Martorii au insistat că șoferul buldozerului n-o putea vedea pe Rachel Corrie din cabina sa. Avocații statului au chemat trei martori pentru a dovedi că uciderea a fost neintenționată și a avut loc într-o zonă desemnată drept „zonă militară închisă.” Situându-se în cadrul definiției unui act de război, argumentul acestora a căutat să absolve soldații israelieni de orice vină, conform legii israeliene.
Este evident că Al Qaeda consideră în regulă uciderea civililor și, se pare, că și Barack Obama a afirmat același lucru. S-a întors Evul Mediu? Au înlocuit corporațiile democrația cu feudalismul? Putem să încetăm să ne mai prefacem că așa-zisa noastră „civilizație” există, și nu este altceva decât o fațadă de cuvinte mari și mașini strălucitoare, și să ne apucăm să-i măcelărim pe cei slabi, așa cum dorește Charles Manson?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: