Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Fidel Castro: Originile războiului

* Articol publicat în două părți, la datele de 22 iulie și 27 iulie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

Am afirmat pe 4 iulie că nici Statele Unite nici Iranul nu vor ceda: „una, datorită mândriei celui puternic, iar cealaltă, datorită împotrivirii la sclavie și a capacității de a lupta, așa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria omenirii…
În aproape toate războaiele, una dintre părți dorește evitarea acestora, iar, câteodată, amândouă. Cu această ocazie, războiul se va apropia chiar dacă una dintre părți nu și-l dorește, așa cum s-a întâmplat în cele două războaie mondiale, în 1914 și 1939, cu numai 25 de ani distanță între izbucnirea primului și celui de-la doilea.
Măcelurile au fost îngrozitoare, acestea nu ar fi fost dezlănțuite fără erori anterioare de calcul. Cele două părți apărau interesele imperialiste și credeau că își vor îndeplini obiectivele fără costul teribil pe care-l implică războiul.

În cazul care ne interesează: una își apără interesele naționale, absolut juste. Cealaltă urmărește interese pur materiale și are intenții nelegitime.
Dacă analizăm toate războaiele care au avut lor, începând cu istoria cunoscută a speciei noastre, una dintre părți a urmărit întotdeauna aceste obiective.
Orice iluzie că, în această ocazie, astfel de obiective ar putea fi atinse fără prețul teribil al tuturor războaielor este absolut de prisos.

Într-unul dintre cele mai bune articole publicate de site-ul Global Research în ziua de joi, 1 iulie 2010, semnat de Rick Rozoff, acesta furnizează argumente incontestabile privind intențiile Statelor Unite, de care orice persoană bine-informată trebuie să țină seama.
…Victoria poate fi obținută când unul dintre adversari știe că este vulnerabil în fața unui atac surprinzător copleșitor și devastator, fără să aibă posibilitatea de a se apăra sau de a răspunde cu aceeași monedă,” este ceea ce cred Statele Unite, potrivit autorului.
…O țară care aspiră să rămână singurul stat din istorie care și-a exercitat dominația militară totală asupra uscatului, mărilor, aerului și spațiului.”
…Pentru a menține și extinde bazele militare și trupele, portavioanele și bombardierele strategice pe toate latitudinile și longitudinile. Pentru a face asta a fost alocat un buget record după al doilea război mondial de $708 miliarde pentru anul viitor.”
A fost „…prima țară care a dezvoltat și utilizat armele nucleare…

… Statele Unite mențin 1.550 de focoase nucleare active și alte 2.200 (după unele surse 3.500) de focoase aflate în stoc alături de o combinație de vehicule de livrare terestre, aeriene și submarine.”
Arsenalul non-nuclear utilizat pentru incapacitarea și distrugerea apărării antiaeriene și strategice, de majoritatea forțelor militare, va consta în rachete balistice intercontinentale, submarine lansatoare de rachete balistice, rachete de croazieră hipersonice, și bombardiere strategice tip stealth capabile să evite radarele și astfel să scape de apărarea antiaeriană.”
Rozoff trece în revistă numeroasele conferințe de presă, întâlniri și declarații ale membrilor armatei și guvernului Statelor Unite din ultimele luni.
Acesta explică angajamentul la NATO și cooperarea reîntărită cu aliații din Orientul Apropiat, în special Israelul. Acesta afirmă că:
Statele Unite își întăresc eforturile în domeniile războiului cibernetic și spatial, care are potențialul de a distruge complet sistemele de supraveghere și comanda militară, de control, de comunicații și sistemele de calcul și de informații, lăsându-le fără apărare.”
Acesta spune despre semnarea la Praga, pe 18 aprilie, în acest an, a noului acord START între Rusia și Statele Unite, care „nu conține nicio constrângere privind capacităților americane de acțiuni globale prezente sau viitoare.”
Rozoff oferă numeroase dovezi asupra subiectului și ilustrează intențiile Statelor Unite cu un exemplu copleșitor. Acesta scrie că:
„…Departamentul Apărării explorează în acest moment anvergura completă a tehnologiilor și sistemelor pentru o capacitatea unei lovituri convenționale globale prompte (Conventional Prompt Global Strike) care ar putea furniza președintelui mai multă credibilitate și opțiuni viabile tehnic pentru abordarea de noi amenințări în curs de dezvoltare.”
Îmi mențin opinia precum orice președinte, chiar și cel mai experimentat comandant militar, nu va avea nici măcar un minut pentru a ști ce trebuie făcut dacă acest lucru nu a fost deja programat de computere.
Imperturbabil, Rozoff descrie ceea ce Global Security Network afirma într-o analiză intitulată: „Costul de testare a rachetelor pentru Prompt Global Strike al SUA ar putea ajunge la $500 milioane,” de Elaine Grossman.
Administrația Obama a cerut $239,9 milioane pentru cercetarea și dezvoltarea privind Prompt Global Strike în cadrul armatei în anul fiscal 2011… Dacă nivelul de finanțare rămâne cel anticipat în următorii ani, Pentagonul va cheltui aproximativ $2 miliarde pentru Prompt Global Strike până la sfârșitul anului fiscal 2015, potrivit documentelor privind bugetul, trimise luna trecută la Capitol Hill.”
Un scenariu terifiant comparabil cu efectele unui atac al Prompt Global Strike, în acest caz versiunea navală, a apărut în urmă cu trei ani în revista Popular Mechanics:
În Pacific, un submarin nuclear din clasa Ohio iese la suprafață, pregătit să primească comanda prezidențială de lansare. Atunci când ordinul vine, submarinul lansează o rachetă Trident II de 65 de tone către cer. În două minute, racheta călătorește cu mai mult de 6.000 de metri pe secundă. Se înălță deasupra oceanului și pătrunde în atmosfera pregătindu-se să parcurgă mii de kilometri.
La vârful parabolei sale, aflată în spațiu, racheta își separă cele patru focoase, iar acestea încep coborârea către planetă.
Călătorind cu 21.600 km/h, focoasele sunt pline cu bare de tungsten, de două ori mai dure decât oțelul.
Ajunse deasupra țintelor, focoasele detonează, împrăștiind peste regiune mii de bare metalice, fiecare fiind mai distrugător decât un proiectil de calibrul 50. Orice obiect aflat pe o rază de 300 de metri este distrus de această furtună metalică
.”
Rozoff explică imediat declarația de pe 7 aprilie a generalului Leonid Ivașov, șeful statului major al forțelor armate ruse, într-un editorial intitulat „Surpriza nucleară a lui Obama.”
În același editorial, Ivașov se referă la discursul președintelui american de la Praga, de anul trecut:
Existența a mii de arme nucleare este cea mai periculoasă moștenire a Războiului Rece” – și la semnarea acordului START II în același oraș pe 8 aprilie, Rozoff citându-l pe autor, care afirma:
Niciun exemplu al sacrificiului vreunui membru al elitelor americane pentru binele omenirii sau popoarelor altor țări nu poate fi găsit în istoria SUA din ultimul secol. Am fi realiști să ne așteptăm ca apariția unui președinte afro-american la Casa Albă să schimbe filozofia politică tradițională a țării, îndreptată către obținerea dominației globale? Cei care considera așa ceva posibil ar trebui să realizeze de ce Statele Unite – țara cu un buget militar deja mai mare decât al tuturor celorlalte țări ale lumii împreună – continuă să cheltuiască sume imense de bani pregătindu-se pentru război.”
… Conceptul Prompt Global Strike prevede o lovitură concentrată folosindu-se câteva mii de arme convenționale pe parcursul a 2-4 ore, care să distrugă complet infrastructura țării țintă și, astfel, s-o forțeze să capituleze.

Conceptul Prompt Global Strike are scopul menținerii monopolului SUA în sfera militară și a adâncirii abisului dintre aceasta și restul lumii. Combinată cu desfășurarea scutului anti-rachetă, care se presupune că va menține SUA imună la lovituri punitive din parte Rusiei și Chinei, inițiativa Prompt Global Strike va transforma Washingtonul într-un dictator global al erei moderne.”
În esență, noua doctrină nucleară a SUA este un element al noii strategii de securitate americană, care poate fi descrisă mai adecvat drept o strategie a impunității totale. Statele Unite își măresc bugetul militar, utilizează NATO pe post de jandarm global și planifică exerciții real-life în Iran pentru a testa eficiența inițiativei Prompt Global Strike în practică. În același timp, Washingtonul vorbește despre o lume liberă de arme nucleare.”
În esență, Barack Obama încearcă să amăgească lumea vorbind despre o omenire liberă de arme nucleare, care vor fi înlocuite de alte arme extrem de distructive, ideale pentru a teroriza alte state și pentru atingerea obiectivului noii strategii a impunității totale.
Yankeii cred că atacul asupra Iranului este foarte aproape. Uniunea Europeană este așteptată să anunțe noi sancțiuni împotriva Iranului pe 26 iulie.[ Și a făcut-o: BBC – EU tightens sanctions over Iran nuclear programme – n.trad.]
Ultima întâlnire 5+1 a avut loc pe 2 iulie, după care președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a afirmat că țara sa „nu va reveni la negocierile de la sfârșitul lunii august cu participarea Braziliei și Turciei.”
Un oficial de rang înalt al UE a declarat că „nici Brazilia, nici Turcia nu vor fi invitate să ia parte la convorbiri, cel puțin nu la acest nivel.”
Ministrul de externe iranian Manouchehr Mottaki a declarat că el este în favoarea sfidării sancțiunilor internaționale și continuarea programului de îmbogățire a uraniului.”
De joi, 5 iulie, în fața reiterării europenilor că vor promova măsuri adiționale împotriva Iranului, această țară a răspuns că nu va mai negocia până în septembrie.
În fiecare zi, posibilitățile de depășire a obstacolelor insurmontabile se reduc și mai mult.
Ceea ce se va întâmpla este atât de evident încât poate fi prevăzut aproape exact.

Cât despre mine, trebuie să-mi fac autocritica; am comis o eroare afirmând pe 27 iunie că războiul va izbucni joi, vineri sau cel mai târziu sâmbătă. Se știa deja că navele de război israeliene se îndreptau către obiectiv, alături de fortele navale ale yankeilor. Ordinul de percheziționare a navelor comerciale iraniene fusese dat deja.

Totuși, nu am realizat că mai era un pas de făcut: confirmarea negării permisiunii de inspectare a flotei sale comerciale din partea Iranului. În analizarea limbajului supărător al Consiliului de Securitate, privind impunerea sancțiunilor asupra acelei țări, nu am observat acel detaliu care revela întregul efect al ordinului de inspecție. Era singurul lucru care lipsea.
Perioada de 60 de zile oferită de Consiliul de Securitate pe 9 iunie, pentru a primi informații în conformitate cu rezoluția, expiră pe 8 august.
Dar, ceva cu adevărat lamentabil s-a întâmplat. Lucram la ultimul material asupra subiectului delicat, redactat de Ministerul Afacerilor Externe din Cuba, iar respectivul document nu conținea două paragrafe cheie – ultimele două rezoluții sus-menționate – care afirmau textual:
Cerem în 90 de zile un raport de la directorul general al IAEA asupra chestiunii dacă Iranul a demonstrat în totalitate și a confirmat suspendarea tuturor activităților menționate în rezoluția 1737 (2006), precum și a procesului de urmare de către Iran a tuturor pașilor ceruți de comisia de conducere IAEA și de alte dispoziții ale rezoluțiilor 1737 (2006), 1747 (2007), 1803 (2008) și de această rezoluție, către comisia de conducere IAEA și în paralel către Consiliul de Securitate pentru aprecierea acestora;”
Afirmăm că se vor reconsidera acțiunile Iranului prin prisma raportului menționat în paragraful 36 de mai sus, ce va fi formulat în 90 de zile și:
(a) că se va suspenda implementarea măsurilor dacă și atâta timp cât Iranul își suspendă toate activitățile de îmbogățire și reprocesare, inclusiv cercetarea și dezvoltarea, verificate întocmai de IAEA, pentru a permite negocieri de bună credință spre a ajunge la un rezultat acceptabil mutual;
(b) că se vor încheia măsurile specificate în paragrafele 3, 4, 5, 6, 7 și 12 ale rezoluției 1737 (2006), precum și în paragrafele 2, 4, 5, 6 și 7 ale rezoluției 1747 (2007), paragrafele 3, 5, 7, 8, 9, 10 și 11 din rezoluția 1803 (2008), precum și în paragrafele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 22, 23 și 24 de mai sus, imediat ce se va determina, urmând recepționării raportului menționat în paragraful de mai sus, că Iranul și-a îndeplinit în totalitate obligațiile sale conform rezoluților legate de acest fapt ale Consiliului de Securitate și că a întrunit cerințele comisiei de conducere IAEA, confirmate astfel de comisia de conducere IAEA;
(c) că, în eventualitatea în care raportul va arăta că Iranul nu s-a conformat rezoluțiilor 1737 (2006), 1747 (2007), 1803 (2008) și acestei rezoluții, va adopta alte măsuri corespunzătoare conform articolului 41 din capitolul VII al Cartei ONU, pentru a convinge Iranul să se supună acestor rezoluții și cerințelor IAEA și subliniază că decizii suplimentare vor fi cerute dacă astfel de măsuri adiționale vor fi necesare
…”

Un compañero de la minister, după o muncă exhaustivă de mai multe ore făcând fotocopii ale tuturor acestor documente, a adormit. Nerăbdarea mea de a obține informații și schimbul de opinii asupra acestor subiecte delicate au făcut posibilă descoperirea acestei omisiuni.
Din punctul meu de vedere, Statele Unite și aliații din NATO și-au spus ultimul cuvânt. Două state puternice cu autoritate și prestigiu nu și-au exercitat dreptul de veto asupra perfidei rezoluții ONU. [Rusia și China – n.trad.]
Era singura posibilitate de a câștiga timp pentru căutarea unei formule de salvare a păcii, un obiectiv care le-ar fi adus acestora mai multă autoritate pentru a continua să lupte pentru asta.
Astăzi, totul atârnă de un fir de ață.
Principala mea intenție a fost să avertizez opinia publică internațională despre ceea ce se întâmplă.
În parte, mi-am îndeplinit obiectivul, observând ce se întâmplă, ca un lider politic care, de mulți ani, s-a confruntat cu imperiul, cu blocadele sale și crimele sale indescriptibile. Dar nu fac asta din răzbunare.
Nu voi ezita, chiar dacă există riscul de a-mi compromite modesta mea autoritate morală.
Voi continua să scriu reflecții [esp: reflexiones] asupra subiectului. Vor mai fi câteva după asta, pentru a continua aprofundarea subiectului în iulie și august, dacă nu cumva are loc vreun incident care să declanșeze armele letale îndreptate unul împotriva celuilalt.
Mi-au plăcut foarte mult jocurile finale ale Cupei Mondiale la fotbal și partidele de volei în care echipa noastră se îndreaptă către șefia grupei sale din Liga Mondială [World League] a acelui sport.

Fidel Castro Ruz
Julio 11 de 2010
8 y 14 p.m.

* Tradus și adaptat de aici: granma.cu
* Versiunea în spaniolă: http://www.granma.cubaweb.cu/secciones/ref-fidel/art204.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: