Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Clasa conducătoare globală: miliardarii

* Articol publicat în trei părți, la datele de 29 iunie, 3 iulie și 7 iulie, pe Vox Clamantis in Deserto.

Numărul miliardarilor a crescut de la 793 în 2006 la 946 în 2007 și la 1011 în 2010 (în scădere, totuși, de la 1125 în 2008), cele mai spectaculoase evoluții având loc în China și India. În China, care are cel mai mare număr de miliardari din Asia, depășind India, se înregistrează 64 de miliardari, față de doar 20 în 2007, cu o avere cumulată de $133,2 miliarde, față de $29,4 miliarde în 2007. Dacă îi adăugăm și pe cei 25 de miliardari din Hong Kong, cu o avere totală de $115,6 miliarde, avem imaginea unei țări în plină expansiune la acest capitol. Pentru a încerca prevenirea unei revolte, într-o țară în care există inechități monstruoase, autoritățile chineze au crescut sumele alocate zonelor rurale. În India, care a înregistrat și ea o creștere a numărului de miliardari (49, față de 36 în 2007), clasa conducătoare deține o avere cumulată de $222,1 miliarde, față de numai $191 miliarde în 2007. Nu demult, prim-ministrul indian, Manmohan Singh, declara că amenințarea cea mai mare la adresa securității țării o constituie trupele de guerilă maoiste și mișcările de protest din zonele cele mai sărace ale Indiei.
România este prezentă în topul Forbes cu trei miliardari. Primul este Dinu Patriciu (locul 437 la general), cu o avere de $2,2 miliarde, urmat de Ioan Niculae cu $1,1 miliarde (locul 880) și de Ion Tiriac, cu $1,0 miliarde (locul 937-1011). Averile acestora au fost constituite, în general, după modelul rus.

Averea totală a clasei conducătoare globale s-a menținut la peste $3,5 trilioane, fiind practic la același nivel din 2007. Altfel spus, 0,00000001% din omenire, deține mai mult decât 3 miliarde de oameni. Mai mult de jumătate dintre actualii miliardari provin din doar trei țări: SUA (403, față de 415 în 2007), Germania (53, față de 55 în 2007) și Rusia (62, față de 53 în 2007).

Printre cele mai noi, tinere și expansioniste grupuri de miliardari, oligarhia rusă se remarcă prin începuturile sale rapace. Mai mult de două treimi dintre actualii miliardari ruși au început să-și adune averile în jurul vârstei de 25 de ani. În timpul infamei decade a anilor ’90, sub conducerea autoritară a lui Boris Elțîn și a consilierilor săi economici, Anatoly Chubais și Yegor Gaidar, întreaga economie rusă a fost scoasă la vânzare pentru un ‘preț politic‘, care era mult sub valoarea reală. Fără excepții, transferurile de proprietate au fost realizate prin tactici gangsterești și asasinate, furturi uriașe, acapararea resurselor statului și manipulări ilegale ale acțiunilor. Viitorii miliardari au deposedat statul rus de fabrici, companii de transport, companii din domeniile cărbunelui, gazelor, petrolului, oțelului și din alte domenii valorând peste un trilion de dolari.

Contrar opiniei presei europene și americane, foarte puțini foști lideri comuniști se găsesc printre actualii miliardari ruși. În al doilea rând, contrar opiniei teoreticienilor capitaliști cu privire la ‘ineficiența comunismului‘, fosta Uniune Sovietică a construit mine, fabrici și intreprinderi energetice foarte profitabile și competitive, înainte ca acestea să ajungă pe mâinile oligarhilor. Acest lucru este evident, datorită averilor imense acumulate în mai puțin de un deceniu de acești afaceriști-gangsteri.

Practic, toate sursele de avere inițiale ale miliardarilor nu au avut nimic de-a face cu construirea, dezvoltarea sau plănuirea de noi afaceri eficiente. Bogăția nu a fost transferată înalților comisari ai Partidului Comunist, ci a fost confiscată de mafii private înarmate conduse de proaspeți absolvenți de facultate, care au valorificat rapid corupția, intimidând sau asasinând înalți oficiali ai statului și beneficiind de sfaturile pentru o ‘piață liberă‘ oferite lui Boris Elțîn de consultanții săi pro-occidentali.

Revista Forbes alcătuiește o lista anuală a celor mai bogați indivizi și familii din lume. Ceea ce este amuzant cu privire la notele biografice oferite de Forbes în ceea ce-i privește pe oligarhii ruși este referirea constantă la sursa averii acestora, ca fiind realizată prin propriile mijloace („self-made„), ca și cum furtul proprietății create și apărate timp de 70 de ani cu sângele și sudoarea poporului rus ar fi fost rezultatul calităților antreprenoriale a acestor infractori. Toți cei opt miliardari ruși de top au început prin a-și jefui rivalii, înființând ‘bănci de carton‘ și preluând producția de aluminiu, petrol, gaze naturale, nichel și oțel, precum și exportul de bauxită, fier și alte minerale. Fiecare sector al economiei comuniste a fost jefuit de noii miliardari: construcțiile, telecomunicațiile, industria chimică, agricultura, media, producția de vodka, automobile, avioane sau alimente.

Cu rare excepții, după privatizările lui Elțîn toți oligarhii au ajuns în top sau în apropierea acestuia, efectiv omorând-și competiția sau oponenții din interiorul fostei nomenclaturi sovietice.

Măsurile politice cheie, care au facilitat jaful inițial și preluările viitorilor miliardari, au fost privatizările în serie și rapide ale aproape tuturor întreprinderilor publice de către echipa Gaidar/Chubais. Această ‘terapie de șoc‘ a fost încurajată de o echipă de consilieri economici absolvenți de Harvard și de către Statele Unite, cu scopul de a face transformările capitaliste ireversibile. Privatizările au dus la lupte ale gangsterilor capitaliști și la dezmembrarea economiei Rusiei. Ca rezultat, a avut loc o scădere cu 80% a nivelului de trai, o devalorizare a rublei și o vânzare la preț redus a resurselor strategice de petrol și gaze naturale către o nouă clasă de prădători și către corporații multinaționale europene și americane. Peste 100 de miliarde de dolari pe an au fost spălați de mafia oligarhilor, în principal prin bănci din New York, Londra, Elveția și Israel. Banii au fost ulterior reciclați prin cumpărarea de proprietăți în SUA, Anglia, Spania sau Franța sau prin investiții în cluburi britanice de fotbal, bănci din Israel sau societăți mixte miniere.

În administrația lui Vladimir Putin, gangsterii-oligarhi au devenit din multi-milionari miliardari. De la niște tineri hoți și contrabandiști locali, aceștia au devenit parteneri ‘respectabili‘ ai corporațiilor americane și europene. Noii miliardari ruși au apărut pe scena financiară mondială.

Totuși, așa cum sublinia recent președintele Putin, noii miliardari nu au reușit să creeze întreprinderi competitive, în pofida condițiilor optime. În afară de exporturile de materii prime, beneficiind de prețurile internaționale ridicate, puține companii deținute de oligarhii ruși acționează pe piețele externe, deoarece puține pot concura pe acestea. Motivul este acela că oligarhii și-au ‘diversificat‘ afacerile prin implicarea în speculațiile cu acțiuni (Suleiman Kerimov $5,5 miliarde în 2010 – în scădere față de $14,4 miliarde în 2007), (Mihail Prohorov $13,4 miliarde), bănci (Mihail Fridman $12,7 miliarde) și achiziții de mine și fabrici de procesare a minereurilor. Cel mai bogat rus în 2010 este Vladimir Lisin cu $15,8 miliarde, făcute din afacerile cu oțel și aluminiu.

Media occidentală s-a concentrat pe căderea oligarhilor din era Elțîn și ascensiunea miliardarilor în era Putin. În realitate, dovezile biografice demonstrează că nu există o ruptură între miliardarii din era Elțîn și consolidarea și expansiunea acestora sub conducerea lui Putin. Declinul privind ordinea mutuală și schimbarea către o competiție regularizată de stat sunt rezultatul atât al consolidării marilor averi cât și a noilor reguli ale jocului impuse de Putin. În secolul al XIX-lea, Honoré de Balzac, observând ascensiunea noilor burghezi din Franța, sublinia originile lor dubioase: „În spatele fiecărei mari averi se află o crimă.” Escrocheriile burgheziei franceze din secolul al XIX-lea pălesc, însă, prin comparație cu jaful organizat și crimele care au creat miliardarii secolului XXI din Rusia.

America Latină

Dacă sângele și armele au fost instrumentele ascensiunii oligarhiei ruse, în alte regiuni ale pieței globale, consensul FMI-Banca Mondială, orchestrat de Washington, a fost forța motrice din spatele parvenirii miliardarilor din America Latină. Cele două țări cu cea mai mare concentrare de avere și cei mai mulți miliardari din America Latina sunt Mexic și Brazilia (79%), care sunt țările ce au privatizat cele mai profitabile și eficiente monopoluri publice. Din cele $216,6 miliarde deținute de cei 34 de miliardari din America Latină, $180,6 miliarde sunt deținute de cei 27 de miliardari brazilieni și mexicani. Averea celor 34 de familii și indivizi o depășește pe cea deținută de aproximativ 250 de milioane de latino-americani; 0,000001% din populație deține mai mult decât 50%. În Mexic, venitul a 0,000001% din populație depășește veniturile combinate a 40 de milioane de mexicani. Expansiunea miliardarilor din America Latină coincide cu scăderea salariilor minime, a cheltuielilor publice cu serviciile sociale, a creșterii represiunii statului prin înăsprirea legislației muncii împotriva angajaților și a slăbirii sindicatelor și a organizațiilor fermierilor. Implementarea unui sistem regresiv de taxe a împovărat muncitorii și țăranii, iar scutirile de taxe și subvențiile pentru exportatorii de produse agro-minerale au contribuit la fabricarea miliardarilor. Rezultatul a fost o scădere a mobilității angajaților din sectorul public și privat, deplasarea forței de muncă urbane către sectorul muncii la negru, falimentul micilor fermieri și în general al zonelor rurale și migrația din aceste zone către periferiile mizerabile urbane.

Cauza principală a sărăciei în America Latină este într-o strânsă legătură cu condițiile care au facilitat apariția miliardarilor. În cazul Mexicului, privatizarea sectorului telecomunicațiilor la preț redus, a avut drept rezultat creșterea de patru ori a averii lui Carlos Slim Helú, cel mai bogat om din lume în 2010, cu o avere de $53,5 miliarde. Alți doi miliardari mexicani, Alfredo Harp Helú și Roberto Hernandez Ramirez au beneficiat de privatizarea băncilor, vânzând apoi Banamex către Citicorp.

Privatizările, deregulările financiare și denaționalizarea au fost principiile de bază ale politicilor economice ale Statelor Unite implementate în America Latină prin intermediul FMI și Băncii Mondiale. Aceste principii au dictat condițiile fundamentale ale acordării împrumuturilor sau ale renegocierii datoriilor în America Latină.

Brazilia are cel mai marte număr de miliardari dintre toate țările din America Latină (18), cu o avere totală de $46,2 miliarde, adică mai mult decât 80 de milioane de brazilieni din zonele urbane și rurale sărace. Aproximativ 40% dintre miliardarii brazilieni au început având deja averi mari și le-au sporit apoi prin intermediul achizițiilor și fuziunilor. Așa-zișii miliardari realizați prin propriile puteri (‘self-made’) au beneficiat de privatizările din domeniile financiare (familia Safra cu $2,3 miliarde, în scădere față de $8,9 miliarde în 2008) și cele din metalurgie.

Europa
Europa – excluzând Rusia și Turcia – are 179 de miliardari în topul Forbes, dintre care 53 sunt din Germania și 29 din Marea Britanie. Dintre țările fostului lagăr socialist, doar România (3), Polonia (4) și Ucraina (5) sunt prezente în topul Forbes. Țări occidentale puternic dezvoltate, precum Danemarca sau Finlanda, nu au niciun miliardar în 2010. Cel mai bogat european este francezul Bernard Arnault, cu o avere de $27,5 miliarde, creatorul și președintele companiei LVMH (Moët Hennessy • Louis Vuitton). Acesta este urmat de spaniolul Amancio Ortega cu $25 miliarde și germanul Karl Albrecht cu $23,5 miliarde.
Turcia are 28 de miliardari, un număr mare pentru o țară cu atât de mulți săraci; lucru însă obișnuit în țările cu o democrație relativă. Cu cât mai multă populație trăiește sub pragul sărăciei, iar autoritățile sunt mai corupte, cu atât mai mulți miliardari vor înflori în acea țară. Cel mai bogat turc este Hüsnü Özyeğin, cu o avere de $3,0 miliarde.

Statele Unite
Țara tuturor oportunităților, the land of the free, are cei mai mulți miliardari de pe planetă și în 2010. Se pare că acolo există, în continuare, cele mai bune condiții pentru acumularea de bogății fără măsură. Totuși, în ritmul în care se dezvoltă miliardarii chinezi, este posibil, ca în aproximativ 30 de ani, Statele Unite să piardă această supremație. Sunt 403 miliardari în America, iar primul dintre aceștia este, în continuare, William Gates III cu $53 miliarde. Numărul acestora se află, însă, în scădere față de anul 2008, când se înregistrau 415 miliardari.

Cum să devii miliardar

Cunoștințele, competențele tehnice și antreprenoriale și cunoașterea mecanismelor piețelor de capital au jucat un rol aproape inexistent în evoluția miliardarilor din China, Rusia sau America Latină, mult mai importante fiind legăturile dintre politic și economic în fiecare etapă de acumulare a averii.

În cele mai multe cazuri au existat trei etape:

1. În timpul etapei inițiale „dirijată” de dezvoltare, actualii miliardari au organizat activități de „lobby” și au mituit oficialii pentru contracte guvernamentale, excepții de la plata taxelor, subvenții și protecție față de competitorii străini. Pomenile statului au fost capetele de pod sau punctul de decolare pentru statutul de miliardar în timpul fazei subsecvente neo-liberale.

2. Perioada neo-liberală a furnizat ce mai bună oportunitate pentru obținerea de active ale statului la prețuri mult sub valoarea lor reală. Privatizările, deși, descrise ca ‘tranzacții de piață‘, au fost de fapt vânzări politice în mai multe sensuri: referitor la preț, la selectarea cumpărătorilor, la mita oferită vânzătorilor și la promovarea unei agende ideologice. Acumularea averilor a rezultat din vânzarea băncilor, companiilor din domeniile resurselor energetice și minerale, telecomunicațiilor și transporturilor și din asumarea de către stat a datoriilor private. Aceasta a reprezentat faza de avânt de la statutul de milionar către cel de miliardar. Acest lucru s-a întâmplat în America Latină și în Europa de Est, mai ales în Rusia, cu ajutorul corupției.

3. În timpul celei de-a treia faze (cea actuală) miliardarii și-au consolidat și și-au extins imperiile prin intermediul fuziunilor, achizițiilor, a altor privatizări și a extinderii către piețele externe. Monopolurile private asupra telefoniei mobile, telecomunicații și a altor utilități ‘publice‘ au adăugat miliarde la concentrările inițiale. Unii milionari au devenit miliardari prin vânzarea întreprinderilor profitabile recent achiziționate către capitalul străin.

Atât în America Latină cât și în Rusia, miliardarii au pus mâna pe cele mai profitabile bunuri ale statului sub egida regimurilor neo-liberale (regimurile Salinas-Zedillo în Mexic, Collor-Cardoso în Brazilia, Elțîn în Rusia) și și-au consolidat și extins imperiile sub conducerea unor regimuri așa-zis ‘reformiste‘ (Putin în Rusia, Lula în Brazilia și Fox în Mexic). În restul Americii Latine (Chile, Columbia și Argentina) miliardarii au rezultat datorită acțiunilor regimurilor dictatoriale și a loviturilor de stat, care au distrus mișcările socio-politice și au demarat procesul de privatizare. Acest proces a fost promovat și mai intens de către regimurile subsecvente de dreapta și de ‘centru-dreapta‘.

Ceea ce s-a demonstrat în mod repetat atât în Rusia cât și în America Latină este ca un factor cheie în propășirea miliardarilor au fost privatizările masive și denaționalizările subsecvente ale întreprinderilor publice profitabile.
Dacă adăugăm la concentrarea în mâinile unei elite a $216,6 miliarde, cele $990 miliarde luate ca împrumut de la băncile străine și cele $1.000 miliarde (un trilion) obținute prin profituri, subvenții și spălări de bani din ultima decadă și jumătate, avem un cadru adecvat pentru înțelegerea motivului pentru care America Latină continuă să aibă 2/3 din populație trăind în condiții improprii.

Toate acestea au fost posibile cu sprijinul masiv al Statelor Unite, care prin FMI și Banca Mondială au coordonat privatizările din America Latină și Europa de Est. Instrucțiunile primite au fost clare: privatizați, deregulați și denaționalizați înainte de negocierea vreunui împrumut.

Au fost corporațiile multinaționale și băncile din Statele Unite și Europa Occidentală cele care au cumpărat ori s-au asociat cu miliardarii în devenire din America Latină și Europa de Est și care au profitat de împrumuturile contractate de regimurile corupte din aceste țări. Miliardarii din aceste țări sărace sunt un produs al politicilor americane anticomuniste și a furtului grandios al întreprinderilor publice.

Aceste țări sunt mai degrabă cleptocrații decât ‘economii în dezvoltare‘, având în vedere că nu ‘piața liberă‘ ci puterea politică a fost cea care a dictat politicile economice.
Țările care au produs miliardari pe bandă rulantă într-un timp foarte scurt sunt dominate de sărăcie și niveluri de trai sub limita decenței. Apariția miliardarilor a dus la distrugerea societății civile, la slăbirea solidarității sociale și a legislației din domeniul protecției sociale, a sistemului public de pensii, a sănătății publice și a educației.
Perioada celui mai mare declin a standardelor de viață în America Latină și Rusia coincide cu dezmembrarea economiilor acestora. Între 1980-2004, America Latină, mai precis Brazilia, Argentina și Mexic, au stagnat la 0% până la 1% creștere economică. Rusia a înregistrat o scădere de 50% a PIB-ului între 1990-1996, iar nivelul de trai a scăzut cu 80% pentru toată lumea, cu excepția prădătorilor și a anturajului gangsteresc a acestora.

Recenta creștere (2003-2007) a fost legată mai mult de creșterea extraordinară a prețurilor internaționale (la energie, metale și produse agricole) decât cu vreo dezvoltare pozitivă a economiilor dominate de miliardari. Creșterea numărului de miliardari nu este un semn al prosperității generale rezultată din ‘piața liberă‘, așa cum pretind analiștii economici occidentali; de fapt este produsul preluării ilicite a resurselor publice profitabile.

Ostilitatea miliardarilor și a Casei Albe față de președintele venezuelan Hugo Chavez este datorată acțiunilor acestuia de inversare a politicilor care au creat miliardarii și sărăcia în masă: Chavez renaționalizează resursele energetice, utilitățile publice și expropriază unele moșii imense. Chavez nu contestă numai hegemonia Statelor Unite în America Latină, ci întreg edificiul creat de FMI-Banca Mondială care a construit imperiile economice ale miliardarilor în America Latină, Rusia, China și altundeva.

* Informațiile statistice provin de la forbes.com, worldbank.org și imf.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: