Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Scurtă istorie a Afganistanului

* Articol publicat la data de 16 ianuarie 2010, pe Vox Clamantis in Deserto.

*** Placa turnantă a Antichității

Datorită amplasării sale, Afganistanul a fost centrul a numeroase culturi, făcându-l pe un istoric să-l numească „placa turnantă a antichității.” Printre cei care au ocupat la un moment dat regiunea s-au numărat persanii, conduși de Darius cel Mare (522-486 Î.Hr.); sau grecii, în vremea lui Alexandru cel Mare (356-323 Î.Hr.). Multe orașe din zilele noastre sunt construite pe fundația unor cetăți grecești. O civilizație budistă a înflorit la sfârșitul secolului I A.D., regii acesteia stăpânind în Bamiyan până la sfârșitul secolului X. O incursiune arabă în Kandahar în 699-700 a adus islamul, întărindu-i poziția, pe măsură ce turcii au obținut controlul asupra Iranului, Afganistanului și Indiei. Conducătorul mongol Ginghis Han a invadat regiunea afgană în secolul XIII. Pentru următoarele câteva sute de ani Afganistanul a fost intens disputat între imperii avându-și originea în India și Persia. În cele din urmă, în secolul XVIII, un grup de triburi Paștun conduse de Durrani (alias Ahmad Shah Abdali) îi înfrânge pe moguli și pe persani consolidându-și vastul, dar instabilul imperiu.

*** Marele Joc

În cursul secolului al XIX-lea Afganistanul a fost prins în lupta anglo-rusă pentru controlul regiunii cunoscută ca „The Great Game.” Marea Britanie a încercat să aducă Afganistanul sub stăpânirea sa directă, dar a suferit o înfrângere răsunătoare în primul Război Anglo-Afgan (1839-42). Imperiul britanic a încercat din nou între 1878-1880; de această dată Afganistanul pierzându-și o mare parte din teritoriu și controlul asupra politicii externe în favoarea Marii Britanii. Pentru a păstra Rusia la distanță și pentru a-și proteja colonia Indiană, Marea Britanie a furnizat armament modern și o subvenție anuală conducătorilor Afganistanului. Unul dintre aceștia din urmă era Abdur Rahman Khan (1881-1901), cunoscut sub supranume precum ‘Iron Amir’ (Amir de Fier) sau ‘Unificatorul Afganistanului’. Amir a creat o armată puternică. În 1893, linia Durand a fixat frontiera cu India Britanică, dar zonele tribale au fost împărțite, lăsând jumătate în ceea ce este cunoscut astăzi sub numele de Pakistan. La moartea sa în 1901 Abdur Rahman Khan a fost urmat la tron de către fiul său, Habibullah.

*** Mișcări liberale

Habibullah a fost un lider reformator care a introdus un sistem modern de educație. După Primul Război Mondial, s-au făcut presiuni pentru independența totală. Mai multe publicații au fost lansate de intelectualul afgan Mahmud Tarzi. După ce regele Habibullah a fost asasinat în 1919, fiul acestuia Amanullah a preluat puterea și a declarat independența. Marea Britanie a fost învinsă în cel de-la treilea Război Anglo-Afgan dintre anii 1919-1921 și Afganistanul a recăpătat controlul asupra politicii sale externe. Amanullah (‘regele reformei’) a inițiat reforma agrară, a regularizat taxele, a extins educația și a dat a țării prima constituție. Dar încercările sale de a deplasa puterea din mâinile înțelepților (bătrânilor) satului și a liderilor religioși au dus la revolte, Amanullah fiind îndepărtat de la conducere în 1938. Un tadjik numit Bacha-yi-Saqao a preluat puterea, dar a fost înlăturat rapid și executat de către un conducător Paștun, Nadir Khan – care a întemeiat o dinastie ce avea să dureze până în 1978.

*** Noua democrație

Nadir Khan (alias Nadir Shah, shah însemnând ‘rege‘) a permis conducătorilor locali o mai mare autonomie. Asasinat de un student în 1933, acesta a fost urmat de către fiul său de 19 ani Mohamed Zahir (Zahir Shah). Timp de două decenii Zahir Shah a fost controlat de către cei doi unchi ai săi, care au succedat în funcția de prim-ministru. Cel de-al doilea unchi a condus un „parlament liberal” din 1949 până în 1952, când vărul lui Zahir Shah, Daoud, a preluat controlul devenind prim-ministru, iar în 1955 a apelat la Uniunea Sovietică pentru ajutor militar. În 1963 Zahir Shah a încercat instaurarea unei monarhii constituționale sub sintagma „Noua democrație” care a durat din 1964 până în 1973. În această perioadă intelectualii s-au bucurat de o mai mare libertate; femeile au început să aibă acces la locurile de muncă și chiar în guvern. Zahir Shah a decis introducerea unei forme mai reprezentative de guvernare, dar legislația care permitea existența partidelor politice nu a fost niciodată promulgată.

*** Nevoia de schimbare

În 1973 vărul regelui, Daoud, a organizat o lovitură de stat, proclamând Afganistanul republică, iar pe el președinte. Protagoniștii Războiului Rece, URSS și SUA, au trimis ajutoare financiare în țară ($2,52 miliarde, respectiv $533 milioane între 1955 și 1978). În scurta perioadă de conducere a țării de către Daoud, Afganistanul s-a bucurat de venituri provenite din exporturi de petrol și gaze. De asemenea, drepturile femeilor au fost reconfirmate de către acesta. Kabul era un centru universitar, iar universitatea era gazda unui amestec între ideologii – comunism și islamism. Femeile și bărbații studiau împreună și intrau în contact cu profesori străini. Țara era dornică de schimbare.

*** Comunism – în stilul afgan

Pe 27 Aprilie 1978 Daoud a fost răsturnat de la putere și asasinat de către comuniști (revoluția Sawr) grupați în jurul Partidului Democratic Popular Afgan (PDPA). Conflictele interne au dus însă la fractura partidului. Liderii unei facțiuni – Parcham – au fost excluși, în timp ce cealaltă facțiune, Khalq (masele), condusă de Noor Mohammed Taraki, a preluat puterea. Taraki a atacat islamul, a condus prin decrete și s-a bucurat de puțin suport popular. Reformele radicale au generat revolte locale și insurecții armate; trupele guvernamentale înfrângând grupările de rezistență. Uniunea Sovietică a suplimentat ajutoarele financiare pentru regimul Taraki; în timp ce SUA a sprijinit activ mișcările de rezistență. Cu toate că sovieticii i-au solicitat să modifice politicile nepopulare, regimul Taraki a refuzat. Temându-se că Statele Unite vor profita de haosul creat, președintele Brejnev a decis să trimită trupele în Afganistan în decembrie 1979. Brejnev credea că trupele se vor putea retrage după aproximativ 6 luni.

*** Vietnamul Uniunii Sovietice

Între timp, Taraki a fost răsturnat, fiind după unele surse strangulat de către rivalul său din partid, Hafizullah Amin, care în schimb a fost ucis de trupele sovietice în timp ce intra în palatul său. Sovieticii l-au instalat pe Babrak Kamal la conducere, șeful facțiunii Parcham, care a anulat măsurile nepopulare ale lui Taraki și și-a declarat loialitatea față de Islam. Dar prezența trupelor străine pe teritoriul afgan deja declanșase o revoltă națională. Armata sovietică a răspuns prin distrugerea culturilor agricole și a șeptelului, pentru a tăia aprovizionarea mișcării de rezistență. Bombardamentele rusești asupra satelor afgane au curmat aproape un milion de vieți. Poliția secretă organizată de KGB a răspândit teroarea în zonele urbane. Trupele sovietice au atins cifra de 120.000, dar rezistența a crescut – și a devenit internațională. Sprijinul a venit din partea grupărilor mujahedinilor exilate în Pakistan, care erau finanțate în principal de SUA, Arabia Saudită și China. Statele Unite, hotărâte să facă din Afganistan „Vietnamul” sovieticilor, a furnizat armament și susținere financiară opoziției afgane prin intermediul serviciului secret pakistanez ISI. Comandantul care a primit cele mai multe ajutoare americane a fost Gulbuddin Hekmatyar, cunoscut de către CIA pentru tendințele sale „fasciste” și „depravate.” Intelectualii, în special, au fost ținta campaniei de asasinate a acestuia. Sprijin anti-comunist a venit și din Marea Britanie și Pakistan. Către sfârșitul anilor ’80, ajutoarele din SUA și Arabia Saudită ajunseseră la aproximativ $1 miliard pe an; astfel între 1986 și 1990 arme valorând $5 miliarde au intrat în posesia „luptătorilor sfinți” mujahedini din Afganistan.

*** Retragerea sovietică

Ocupația a costat Uniunea Sovietică cel puțin $5 miliarde pe an și aproximativ 14.000 de militari sovietici și-au pierdut viața. Noul președinte, Mihail Gorbaciov, a pregătit retragerea, încercând să lase în urmă un guvern afgan „prietenos.” Dr. Mohammad Najibullah, liderul serviciului de informații afgan, a fost instalat președinte. Ultimele trupe sovietice au părăsit Afganistanul în februarie 1989; ocupația a lăsat în urmă 1,5 milioane de afgani morți, 5 milioane de infirmi și 5 milioane de refugiați. Mujahedinii au reușit să obțină controlul asupra unei mari părți din Afganistan, continuând să lupte împotriva marionetei rușilor, Najibullah. În Aprilie 1992 mujahedinii au ocupat Kabulul și au instaurat statul islamic. Burhannaudin Rabbani a fost ales președinte, dar mujahedinii victorioși erau departe de a fi uniți și o luptă pentru putere era pe cale să urmeze.

*** Lorzii războiului

Comandanții Abdul Rashid Dostum și Ahmad Shah Massoud au intrat în Kabul spre a preveni ocuparea orașului de către liderul rival Gulbuddin Hekmatyar și aliații săi. Patru grupuri principale, fiecare având susținătorii săi externi, s-au luptat pentru controlul Kabulului. În August 1992, ONU a informat că mai mult de 1.800 de civili au fost uciși și peste 500.000 părăsiseră orașul. Către sfârșitul anului 1992, Kabul era un oraș devastat, ca urmare a luptelor între comandanții rivali; 5.000 de oameni muriseră și peste un milion erau refugiați. Violul era o faptă iertată de majoritatea liderilor facțiunilor. Alte orașe suferiseră o soartă similară. Până în 1994 cel puțin 20.000 de oameni muriseră – și liderii grupărilor aflate în conflict refuzau în continuare să se întâlnească. În acest moment o nouă forță apare.

*** Talibanii intră în scenă

Un grup mic de studenți religioși (sau talibani), trăind în apropierea orașului Kandahar, au protestat la adresa comportamentului comandanților care controlau regiunea. Cu sprijinul unor elemente din Pakistan, aceștia au lansat o campanie militară având scopul creării unui stat islamic bazat pe legile stricte sharia. Primul oraș ocupat a fost Kandahar, căminul liderului talibanilor Mullah Mohammed Omar, în noiembrie 1994. Talibanii au întâmpinat o slabă opoziție din partea populației epuizată de luptele dintre comandanții facțiunilor rivale. Talibanii au impus ordinea, au strâns armele deținute de civili, au demolat punctele de control care aveau scopul „colectării” de bani și au refuzat să primească mită. Versiunea acestora de Islam era dură, extremă și dogmatică. Locuitorii educați ai orașelor, în special femeile, au fost cei mai afectați. După o perioadă, Talibanii au încheiat alianțe cu alte grupări și s-au bazat tot mai mult pe sprijinul luptătorilor sosiți din străinătate; torturile, omorurile și alte încălcări ale drepturilor omului comise împotriva civililor s-au intensificat.

*** Sprijin din partea Pakistanului și Arabiei Saudite

Un număr estimat de 100.000 de pakistanezi s-au antrenat și au luptat de partea talibanilor în Afganistan între 1994 și 2001. Arabia Saudită a furnizat fonduri, provizii și sprijin diplomatic. Osama bin Laden, un saudit bogat care în timpul ocupației sovietice a finanțat și antrenat recruți mujahedini arabi, și-a reluat sprijinul, întorcându-se în Afganistan în 1996. Până în 2000 Talibanii controlau 90% din teritoriul afgan, dar erau recunoscuți oficial numai de Arabia Saudită, Pakistan și Emiratele Arabe Unite. Relațiile cu Statele Unite erau extrem de ostile. Americanii îi acuzau pe Talibani de adăpostirea lui Osama bin Laden, suspectat de organizarea atacurilor din 1998 asupra ambasadelor americane din Nairobi și Dar-es-Salaam. Acest lucru, combinat cu îngrijorarea internațională privind persecuția femeilor și producția crescândă de opiu a țării, a dus la sancțiuni din partea ONU.

*** 9/11 și Operațiunea ‘Enduring Freedom’

Convinși că Osama bin Laden se afla în spatele atacurilor din 11 Septembrie 2001, conducătorii SUA au cerut Talibanilor predarea acestuia justiției americane. Liderul Taliban Mullah Mohammed Omar a refuzat și pe 27 Octombrie 2001 Statele Unite, susținute de Marea Britanie au lansat ‘Operation Enduring Freedom’. Mai mult de 12.000 de bombe au fost lansate în doar câteva săptămâni. Luptele la sol erau conduse de forțele Alianței Nordice Afgane, cu sprijinul Coalition Special Forces. Pe 13 noiembrie, talibanii au părăsit Kabulul și trupele Alianței Nordice au intrat în oraș. Pe 16 Decembrie Secretarul de Stat american Colin Powell declara: „Am distrus al-Qaeda în Afganistan și am încheiat rolul Afganistanului ca un sanctuar pentru activitățile teroriste.” (‘We have destroyed al-Qaeda in Afghanistan and we have ended the role of Afghanistan as a haven for terrorist activity.’) Al-Qaeda și liderii Talibani au fugit peste graniță, în Pakistan, unde s-au regrupat.

*** Guvernare și instabilitate

În decembrie 2001, Alianța Nordică și elemente apropiate de fostul rege, Zahir Shah, s-au reunit în Germania. Rezultatul a fost Înțelegerea de la Bonn (Bonn Agreement) – un târg între facțiunile victorioase, care includeau majoritatea lorzilor războinici vinovați de violurile, crimele, extorcările și jafurile săvârșite în Kabul la începutul anilor ’90. O conducere interimară a fost instalată. O Loya Jirga (sau mare adunare) a fost convenită în 2002, condusă de Hamid Karzai. În 2004 a fost ratificată o nouă constituție afgană și Hamid Karzai a fost ales președinte. Alegeri parlamentare și locale au fost organizate în anul următor, ducând la alegerea unui număr mare de femei în parlament. După iulie 2006 International Security Assistance Force (ISAF), o coaliție sub egida NATO, a preluat reponsabilitățile privind securitatea de la coaliția condusă de SUA în anumite zone din Afganistan. Luptele și atacurile insurgenților s-au intensificat în cursul anului 2007, atingând apogeul în 2009. Aceste lupte continuă și astăzi.

Surse de informare:
1. Afghan-web.com
2. Historyworld.net
3. Wikipedia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: