Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Axa răului și Marele Satan

* Articol publicat pe 17 septembrie 2009, pe Vox Clamantis in Deserto.

America este marele Satan, șarpele rănit. – Ayatollahul Khomeini, 5 Noiembrie, 1979

State precum Iran, Irak, Coreea de Nord constituie o axă a răului, înarmându-se spre a amenința pacea mondială. – Președintele George W. Bush, 29 Ianuarie, 2002

Spuse la două decenii distanță, aceste cuvinte exprimă perfect relațiile încordate dintre SUA și Iran. Friedrich Nietzsche a spus odată că nu există fapte, ci doar interpretări. Observația sa este adevărată, în ceea ce privește maniera în care Teheranul și Washingtonul rămân preocupate una de cealaltă.
Niciun eveniment important petrecut în Iran nu poate avea loc fără a avea repercusiuni față de relațiile cu Occidentul. La 30 de ani de la răsturnarea regimului autocrat și prietenos față de America a lui Mohammad Reza Shah Pahlavi, moștenirea acestuia încă bântuie cele două țări.

Alegerile prezidențiale din 2009 nu au făcut excepție. Mahmoud Ahmadinejad, liderul conservator, urmărea realegerea după patru ani tumultuoși. O serie de ciudățenii au înconjurat campania electorală, care a fost interesantă și unică în același timp. Într-o țară de 72 de milioane de locuitori, două treimi sunt tineri sub 30 de ani, iar rata analfabetismului depășește 75 %. Economia Iranului a suferit un declin constant. Veniturile din petrol nu au reușit să ajungă la populație. Recesiunea economiei globale a afectat exporturile iraniene, iar dificultățile balanței de plăți au crescut datorită rezervelor financiare reduse.

Inflația a depășit 30% în timpul verii din 2008, când banca centrală a intervenit spre a limita împrumuturile, pentru a preveni creșterea masei monetare. În 2009, inflația a scăzut, dar este încă în jur de 24%. Șomajul ajunge la 17%, de aproape trei ori mai mare decât în 2005, când Ahmadinejad a preluat funcția de președinte. Corul criticilor lui Ahmadinejad, acuzându-l de proastă administrare economică, a crescut pe măsura apropierii alegerilor.

Imagine: Hadhwanaagmedia.net
Ahmadinejad a respins cu regularitate astfel de acuzații. El a spus că acestea sunt rezultatul unor dezinformări din partea presei ostile.

Sistemul electoral din Iran nu este unul perfect, dar nu este atât de rău precum în cazul altor țări din regiune. În Arabia Saudită, emiratele mici din zona Golfului sau Egipt, alegerile sunt fie inexistente fie ținute sub restricții stricte. Iar aceste state sunt considerate aliații Americii. În alegerile din iunie 2009, Ahmadinejad a înfruntat trei contracandidați. Mir-Hossein Mousavi a fost văzut ca principalul său contestatar. Trei alți candidați au fost respinși de Consiliul Gardienilor, care validează toate candidaturile. Fostul președinte Mohammad Khatami, un liberal în contextul din Iran, și-a anunțat candidatura dar apoi și-a retras-o, declarându-și sprijinul pentru Mousavi. Un alt fost președinte, Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, adesea descris ca un conservator centrist-pragmatic, era de asemenea nemulțumit de starea economiei iraniene.

Procentajul ridicat de alegători tineri, declinul economic și nemulțumirea unor iranieni influenți i-au încurajat pe mulți din interiorul și din afara țării să creadă că a sosit clipa unei schimbări politice. Discursul președintelui american Barack Obama de la Cairo, căutând un nou început între SUA și Islam, a venit cu doar câteva zile înaintea alegerilor din Iran. Cuvintele acestuia de reconciliere au fost o sursă de noi speranțe pentru moderații și liberalii iranieni. Aceștia au întrezărit perspectiva unei îmbunătățiri a relațiilor SUA-Iran, poate pentru prima oară de la revoluția din 1979.

În cele din urmă, Ahmadinejad a fost declarat învingător cu o majoritate de voturi de aproximativ două treimi. După o campanie captivantă, schimburi dure de cuvinte între candidați în dezbaterile televizate și reportaje optimiste în presa străină, rezultatul a fost o mare dezamăgire pentru opoziția iraniană. Susținătorii acesteia au ieșit în număr mare pe străzi, dar protestele lor nu au dus la o revoltă populară. Instrumentele represive ale statului iranian, armata, serviciile de informații și poliția au rămas loiale regimului. A urmat urmărirea și încarcerarea opozanților. Pentru o perioadă au urmat proteste puternice în America, mai ales din partea republicanilor și a grupurilor pentru drepturile omului. Aceștia nu au făcut altceva decât să facă jocul facțiunii ultra-religioase de la Teheran. Rezultatul a fost acela că opoziția iraniană se află mai izolată ca niciodată. Aceasta este o situație periculoasă.

Relațiile între Washington și Teheran s-au prăbușit după evenimentele din 11 septembrie și după ce președintele Bush plasa Iranul în infama „axă a răului„. Doi factori, în special, au venit în prim plan: programul nuclear iranian și acuzațiile că Iranul sprijină terorismul internațional. Într-un document obținut de Associated Press în septembrie 2006, International Atomic Energy Agency (IAEA) descria ca absurde și necinstite afirmațiile dintr-un raport al Camerei Reprezentanților din SUA, cu privire la faptul că programul nuclear iranian a fost conceput în scopul fabricării de arme.

Documentul IAEA specifica faptul că raportul susține în mod fals că Iranul fabrică arme nucleare într-o instalație experimentală pentru îmbogățirea uraniului. De fapt agenția spunea că materialul produs era în cantități mici, insuficiente pentru fabricarea armelor nucleare. Confruntarea între experții Washingtonului și cei ai IAEA aducea aminte de cea anterioară, cu privire la faptul că Saddam Hussein ar fi fost implicat în producerea armelor de distrugere în masă. Aceste afirmații ale Washingtonului și Londrei au fost principalul motiv al invadării Irakului din 2003. Afirmațiile au fost apoi discreditate când nu au fost găsite nici măcar urme de arme de distrugere în masă. Cu toate acestea, asta nu a împiedicat administrația Bush să utilizeze tactici similare împotriva Iranului, atât America cât și Israelul avertizând că instalațiile nucleare iraniene ar putea fi bombardate.

Pe 7 septembrie 2009, directorul general IAEA, Mohamed El-Baradei, a înmânat ultimul său raport cu două luni înainte de părăsi funcția. El spunea că, deși Iranul a cooperat cu agenția în anumite probleme, alte zone critice au rămas fără răspuns. Iranul nu și-a suspendat activitățile de îmbogățire a uraniului sau cele legate de proiectul referitor la apa grea, așa cum i se ceruse de către Consiliul de securitate al ONU. Alegându-și cu grijă cuvintele, El-Baradei spunea că aceste probleme trebuie clarificate pentru a se exclude posibilitatea ca programul nuclear iranian să aibă și o componentă militară.

Președintele Ahmadinejad a exclus posibilitatea altor concesii din partea Iranului. Acesta a declarat recent presei de la Teheran că, „Din punctul nostru de vedere, problema nucleară a Iranului este încheiată. Nu vom negocia niciodată asupra dreptului legitim al națiunii iraniene.” Teheranul a acuzat de asemenea Washingtonul de falsificarea rapoartelor agențiilor de informații pentru a sugera că Iranul încearcă fabricarea armei atomice.


Imagine: Newstalkcleveland.com
Directorul general IAEA Mohamed El-Baradei a criticat Occidentul și aliații acestuia, în particular Franța și Israelul. Ambele state l-au acuzat pe El-Baradei de suprimarea unor dovezi clare ale faptului că Iranul încearcă fabricarea armelor nucleare. Șeful IAEA a declarat : „Sunt consternat de aceste acuzații . . . care au livrate presei precum că anumite informații au fost scoase din raport. Aceste acuzații sunt motivate politic și nu au nicio bază.” El s-a plâns că astfel de tentative de a influența munca IAEA și de submina independența și obiectivitatea sa sunt în contradicție clară cu statului IAEA și ar trebui să înceteze imediat.

În timp ce El-Baradei se pregătește să se retragă, acuzațiile și contra-acuzațiile continuă să zboare între cele două tabere. Există un blocaj în privința problemei nucleare iraniene, iar Statele Unite cu aliații săi și Iranul rămân angajați într-un joc periculos.
Președintele Barack Obama se află sub presiunea media și a unei părți importante a Congresului, care-i cere să stopeze programul nuclear iranian cu forța. Obama a dat termen Teheranului până la sfârșitul lui septembrie pentru a răspunde cererilor SUA și a relua negocierile diplomatice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: