Esse est percipi

Vox clamantis in deserto

Manelizare

* Articol publicat pe 30 aprilie 2009, pe Vox Clamantis in Deserto.

De vreo zece ani încoace, asistăm la un fenomen care se întinde precum un cancer în societatea românească. Este vorba despre fenomenul numit generic „manele.” Pornite, inițial, ca un gen „muzical” destinat unui segment de populație minoritar în România, manelele au devenit rapid muzica preferată a aproximativ 60-75% din populația țării. La amplificarea fenomenului au contribuit din plin televiziuni gen Pro TV, care a reprezentat, de altfel, vârful de lance al promovării „culturii” manelelor și maneliștilor, inclusiv al stilului de viață al „interpreților” acestui gen. Aceștia au fost prezentați ca exemple demne de urmat, iar viața opulentă a acestora a devenit subiectul preferat al mass-media, atât audiovizuală cât și scrisă. Acest lucru a dus ca în anul 2009 maneliștii și manelele să fie nelipsiți din programele tv și din paginile publicațiilor.
Fenomenul manelizării societății românești, are loc și pe fundalul scăderii drastice a procentului de alfabetizare, asta în pofida creșterii numărului de studenți/persoane cu studii superioare.
Acest fenomen este fără precedent în epoca modernă. Niciodată, în nicio țară democratică, atât de mulți oameni, de vârste atât de diferite, nu au avut aceleași gusturi muzicale. Astfel, de la țiganca de 70 de ani, știrbă și dansând în jurul grătarului pus în fața cortului, la bărbatul de 45 de ani care lucrează la strung, la tânărul avocat de 30 de ani, la studenta de 20 de ani de la psihologie, la copilul de 10 ani care se joacă în fața blocului, toți au ACELEAȘI gusturi și le „vibrează” sufletul la unison, atunci când specimene gen Guță sau Salam își zbiară versurile „să moară dușmanii, că sunt șmecher și-am mulți bani.
Niciodată, generații complet diferite nu au cunoscut o astfel de „nivelare” la nivelul muzicii ascultate. Nici măcar în America, în perioada de explozie a jazz-ului. Nu sunt sociolog, dar cred că fenomenul merită o atenție deosebită, având în vedere amploarea lui. Foarte curând, noi cei care (dacă mai suntem) nu ascultăm manele vom deveni o minoritate „ciudată,” privită cu ochi răi de majoritatea societății, iubitoare de manele.
O chestie ciudată este faptul că mulți ascultători de manele sunt fani adevărați, cunoscând informații detaliate despre viața idolilor lor, de la numărul și marca mașinii sau greutatea lanțului de aur de la gât, până la numele, vârsta sau zodia nevestelor și copiilor acestora. Ciudată, pentru că ei nu se consideră fani și resping fenomenul „fanilor,” atunci când este vorba despre formații sau interpreți de muzică rock sau pop.

One response to “Manelizare

  1. vadim 23/01/2011 la 22:35

    nu am sa mint ,,nu sunt un fan manele si nici nu obisnuiesk acest gen de muzica,,nu cred ca e mai multa timpenie in el de cit in muzica pe care o ascult ba chiar poate mai putina dar cred ca in cazul dara ,,lumea este condusa de asa numitul ,,efect de turma,, daca vecinul asculta de ce sa n-o fac sie eu ca ma dau cool:D pai e chestia gusturilor fiecaruia si nu am nimic in potriva,,dar poate cred ca ar exista un risc mai mult banal si ppoate putin psihologic de a ne pierde ,,yourself.. in turma si a nu ne putea regasi,,deci hai sa fim nao insine si sa ne mindrim cu asta!! muzica e arta vietii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: